PSD Sibiu îndeamnă la revoltă împotriva filmului „Arsenie. Viața de Apoi”

Data:

spot_img

PSD Sibiu îndeamnă la revoltă împotriva filmului documentar realizat de regizorului Alexandru Solomon despre cultul dezvoltat în jurul lui Arsenie Boca. Reacția pesediștilor sibieni vine după ce Arhiepiscopia Sibiu a solicitat scoaterea peliculei din cadrul ediției din 2023 a Astra Film Festival, iar organizatorii acestui eveniment au refuzat.

Arhiepiscopia Sibiului a criticat dur documentarul lui Alexandru Solomon, într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul Mitropoliei Ardealului, şi acuză că „filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui spirituale. Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe”.

Organizatorii Astra Film Festival au refuzat să scoată filmul „Arsenia. Viața de apoi”, menționând că niciodată, în cadrul evenimentului cu o tradiție de 30 de ani, „nu a fost cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice.

Citește și: Astra Film refuză solicitarea Arhiepiscopiei Sibiului de a scoate din festival filmul „Arsenie. Viața de apoi”

Purtătorul de cuvânt al BOR a criticat solicitarea Arhiepiscopiei Sibiu

Liderii PSD Sibiu au fost enervați de reacția organizatorilor festivalului, dar și de lipsa de reacție a autorităților și politicienilor locali.

Am așteptat ca autoritățile locale și reprezentanții partidelor politice din Sibiu, persoane fizice decorate cu Crucea Șaguniană, de către Mitropolia Ardealului, să ia atitudine.

Nu poți să asiști cu pasivitate atunci când părintele Arsenie Boca, denumit și Sfântul Ardealului, este jignit și defăimat!”, susțin Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, și Sebastian Șebu, prim-vicepreședintele Organizației Municipale PSD Sibiu, într-un comunicat de presă publicat de Turnul Sfatului.

Unul dintre cei care a criticat solicitarea Arhiepiscopiei Sibiu a fost chiar purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

„Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului.

Chiar dacă nu a fost canonizat încă. O abordare ireverențioasă, fie ea și «artistică», a unei personalități religioase va stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest.

Un vechi și înțelept gând spune «să nu te joci cu ceea ce este adânc în om»”, a transmis purtătorul de cuvânt al BOR.

PSD Sibiu îndeamnă la revoltă împotriva filmului „Arsenie. Viața de Apoi”
Filmul ne poartă pe urmele lui Arsenie Boca împreună cu douăzeci de pelerini aleși în urma unui casting.

Citește și: Vasile Bănescu reacționează, în scandalul din jurul filmului „Arsenie. Viața de apoi”: „Biserica nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public”

PSD Sibiu: Nu vă fie frică să apărați Biserica Ortodoxă Română!

Liderii PSD Sibiu le cer sibienilor să se revolte împotriva filmului „Arsenie. Viața de apoi”.

„Atunci când ne sunt batjocorite simbolurile credinței, cu toții trebuie să avem demnitate, să luăm atitudine, să nu ne fie teamă că vom fi blamați!”, se arată în comunicat.

„Am așteptat ca autoritățile locale și reprezentanții partidelor politice din Sibiu, persoane fizice decorate cu Crucea Șaguniană, de către Mitropolia Ardealului, să ia atitudine. Nu poți să asiști cu pasivitate atunci când părintele Arsenie Boca, denumit și Sfântul Ardealului, este jignit și defăimat!

Nu poți să taci și să nu spui nimic în apărarea Bisericii Ortodoxe Române din teama de a nu pierde voturi! În schimb, la slujbe, în preajma Mitropolitului și a înalților prelați, îți pui în piept, cu mândrie, Crucea Șaguniană, «bați cruci și mătănii» până nu te mai oprești, doar ca să te remarce credincioșii din jur și să le furi niște voturi pe imagine falsă..

Noi nu am cerut și nu cerem să fie interzis acest film pentru că tactica cenzurii credem că a apus odată cu dictatura comunistă. Dar să nu iei atitudine și să nu-ți aperi valorile spiritualității naționale când sunt atacate exact prin aceleași metode din dictatura comunistă este, din punctul nostru de vedere, inadmisibil!

Citește și: Regizorul Alexandru Solomon: „Reacția Arhiepiscopiei Sibiului arată că BOR nu s-a împăcat cu ideea că România e un stat laic”

În calitate de reprezentanți ai Partidului Social Democrat, dar și de membri ai comunității ortodoxe decorați cu Crucea Șaguniană, facem un apel la solidaritate între români.

Atunci când ne sunt batjocorite simbolurile credinței, cu toții trebuie să avem demnitate, să luăm atitudine, să nu ne fie teamă că vom fi blamați!”, comunică Bogdan Trif și Sebastian Șebu, liderii PSD Sibiu.

Comunicatul publicat de cei doi este însoțit de imagini cu ei împreună cu Arhiepiscopul Sibiului, cel care a cerut interzicerea filmului „Arsenie. Viața de Apoi”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto principală: Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, și Sebastian Șebu, prim-vicepreședintele Organizației Municipale PSD Sibiu, alături de Arhiespicopul Sibiului. Foto Turnul Sfatului.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
2 COMENTARII
  1. „… dupa ce arhiepiscopia…” ___–-___him! him!, adica dupa ce si-a bagat dracu’, coada!
    2-Aktual24: Proteste publice la Brașov, după ce consilieri locali PSD au atacat expoziția unui artist român.–-___–-
    SCOALA ARDELEANA ???!!!

  2. În fotografie am remarcat un preot încruntat și doi tineri și un bătrân membri PSD mândri nevoie mare că instigă credincioșii la revoltă.
    Revoltă împotriva culturii si a profesiunii libere de regizor. Ne-am scrântit, oare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Turda, declarat de ANI în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul...

Schema Nordis – Apartamente de lux vândute de două ori

Recorder a prezentat o investigație potrivit căreia sute de...