Război intern la DRDP Iași. Doi directori cu câte 15.000 de lei/lună se luptă de peste 10 ani pentru șefia Regionalei

Data:

De mai bine de un deceniu, funcţia de director al Regionalei de Drumuri şi Poduri Iași este disputată de Dănuţ Pilă şi Ovidiu Laicu, primul fiind director în vremea guvernării Boc, iar al doilea fiind susţinut de PSD.

În mod obişnuit, fiecare guvern îşi numeşte propriii oameni în teritoriu, iar directorii în funcţie se retrag aşteptând momentul în care vor avea din nou colegi la guvernare. Dănuţ Pilă a încălcat această regulă nescrisă, iar de atunci Regionala de la Iaşi are doi directori, amândoi cu salarii ce urcă spre 15.000 de lei pe lună. În plus, Pilă a cerut în instanţă despăgubiri, considerându-se discriminat şi hărţuit.

Director în vremea guvernării PDL, Pilă a fost demis în octombrie 2012, după venirea la putere a USL, alianţa dintre PNL şi PSD. Pilă a contestat revocarea din funcţie şi a avut câştig de cauză, instanţa dispunând reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Aceasta era însă ocupată de Ovidiu Laicu, care fusese numit în locul lui.

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Parlamentul European: Bulgaria și România ar trebui să fie în Schengen până la sfârșitul lui 2023

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related