Zilele acestea România s-a bucurat de succesul unei cântărețe de muzică, și stă cu ochii pe Festivalul de Film de la Cannes, unde doi regizori români au primit aplauze de la o sală în picioare.
Această țară respiră aerul tare al succesului doar atunci când cineva aplaudă un artist român sau un sportiv. Coada de la expoziția Brâncuși de la Berlin, traducerile scriitorului Mircea Cărtărescu sau cotele de piață ale pictorului Adrian Ghenie ne mai oferă oxigenul de care avem nevoie ca să ridicăm capul în lume. Dar ce lecție ne oferă aceste succese, cum se gândește statul român să protejeze și să încurajeze creația?
Recent, creatorii români au purtat un război fulger cu statul și l-au câștigat. Victoria lor este, însă, doar una de etapă. De-a lungul anilor, statul român i-a tratat pe artiști, scriitori, autori în general ca pe niște „șmecheri” care ar fenta fiscul român. Deși legal și fiscalizat la sursă, autorul român plătitor de CAS și CASS prin declarația 212 în fiecare lună mai a fiecărui an, el este suspectat că ar încerca să păcălească sistemul.
În realitate, regimul din România privind drepturile de autor este mai restrictiv decât în alte țări din Europa. Dovadă că la noi artiștii încă mor de foame.
Astăzi, schema fiscală aplicabilă include un impozit pe venit de 10%, CASS de 10% peste anumite plafoane și, în anumite condiții, CAS de 25%. Sarcina administrativă și financiară este semnificativă.
Statul nu are încredere în legile sale
Timp de aproape un deceniu și jumătate de la adoptarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, statul român a tratat veniturile din creație intelectuală cu o relativă indiferență fiscală. Legea din 1996 era, în esență, un act juridic, nu unul fiscal: stabilea ce este opera, cine este autorul, ce drepturi i se cuvin și cum pot fi acestea cesionate. Fiscalitatea venea abia după aceea, ca un strat separat, adăugat treptat prin Codul fiscal și normele ANAF.
Primul Cod fiscal unificat, adoptat în 2003 prin Legea nr. 571, a creat un capitol distinct pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, recunoscând, cel puțin formal, că aceste venituri au o natură diferită de cele salariale sau comerciale. Sistemul rămânea, în linii mari, rezonabil pentru creatori.
Schimbarea de fond s-a produs în jurul anului 2010, în contextul politicilor de austeritate ale guvernului Boc. Atunci, obligațiile de plată a CAS și CASS au fost extinse și asupra veniturilor din drepturi de autor, provocând reacții puternice în presa, cultura și industriile creative din România.
Practic, statul a început să trateze aceste venituri aproape ca pe salarii mascate. Codul fiscal din 2015, urmat de un șir neîntrerupt de modificări până în prezent – cote, plafoane, declarația unică, rețineri la sursă, obligații legate de e-Factura – a consolidat această direcție.
Citește și: Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, ovaționat timp de 12 minute la Cannes
Cum e în Europa
Contextul european arată că această evoluție nu este o regulă, ci o alegere de politică fiscală.
În Franța, autorii beneficiază de regimuri speciale și deduceri profesionale generoase.
Germania protejează creatorii independenți printr-un mecanism colectiv de contribuții sociale, Künstlersozialkasse, prin care o parte din sarcină este preluată indirect de stat și de beneficiarii operelor.
Künstlersozialkasse (KSK) este un sistem special de asigurări sociale. Probabil cel mai important exemplu european. Un artist/freelancer: nu plătește integral contribuțiile sociale ca un PFA normal, plătește aproximativ doar jumătate, restul vine parțial de la stat, parțial de la companiile care exploatează creații artistice. Practic dacă ești scriitor, muzician, jurnalist, ilustrator, compozitor etc., statul îți subvenționează pensia, sănătatea și asigurarea socială. Modelul este apropiat de statutul unui angajat clasic.
În Austria mecanismul este similar celui din Germania, darmai există și un fond de sprijin pentru situații de dificultate, tot în cadrul mecanismului de asigurări sociale – este vorba despre un ajutor financiar de până la 5.000 euro.
Italia reduce baza impozabilă pentru anumite categorii de creatori. Chiar și Statele Unite, cu un sistem mai liberal și mai puțin orientat spre protecție socială, oferă deduceri largi pentru cheltuielile profesionale ale autorilor independenți.
Diferența de filozofie este evidentă: în Occident, autorul este privit în primul rând ca producător de valoare culturală, ale cărui venituri – adesea neregulate și greu predictibile – merită un tratament fiscal specific.
În România, ca și în alte state din Europa de Est, autorul a ajuns să fie privit, implicit, ca un potențial „optimizator fiscal”, care folosește drepturile de autor pentru a evita contribuțiile sociale aferente unui raport de muncă obișnuit.
Această suspiciune structurală explică în mare măsură de ce mediile culturale și jurnalistice din România reacționează critic la supra-birocratizare, contribuții sociale cumulative și un tratament fiscal care, în loc să recunoască specificul creației intelectuale, tinde să o asimileze muncii salariate.
Confruntarea
De la 1 iunie 2026, mii de persoane plătite pe drepturi de autor ar fi putut fi obligate să emită facturi electronice prin RO e-Factura. Scriitori, traducători, jurnaliști și artiști au cerut guvernului să oprească măsura, acuzând birocrație inutilă și confuzie juridică.
„Mi s-a spus că „e directivă europeană, așa e în toată Europa”. Regret, nu e adevărat. Niciun autor sau jurnalist străin nu-ți taie factură pe 100 de euro pentru participarea la eveniment. Am lucrat în domeniu din 2009 încoace, lucrez într-un muzeu care cooperează frecvent cu scriitori străini. Nu există facturare pe drepturi de autor în Europa, punct”, spunea Luminița Corneanu, editor de carte.
Perspectiva intrării în vigoare a obligației RO e-Factura pentru unele persoane fizice plătite pe drepturi de autor a declanșat un val de reacții în mediul cultural și creativ.
O petiție lansată pe platforma CampaniaMea/Declic a cerut Ministerului Finanțelor și ANAF să elimine obligația pentru creatorii care nu sunt organizați ca PFA sau societăți comerciale și nu desfășoară activitate economică independentă. Petiția a fost semnată de mii de persoane, iar ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost obligat să retragă măsura.
Nazare a spus explicit că „digitalizarea trebuie să simplifice, nu să complice”. Și că măsura: „ar fi însemnat în principal birocrație suplimentară și costuri administrative inutile, fără un beneficiu proporțional în combaterea evaziunii fiscale”.
Întrebarea care rămâne: suntem capabili ca de acum înainte să găsim formule de încurajare și protejare a creatorilor în această țară?
(FOTO: Silviu Matei / AGERPRES FOTO)
