Nu e prima dată când juriile R. Moldova nu ajută România la Eurovision și nu e prima dată în istorie când, cel puțin parțial, elitele culturale de la Chișinău preferă să nu se amestece cu cele de la București.
De ce a preferat juriul televiziunii publice de la Chișinău să dea 12 puncte Poloniei, 10 Israelului, 8 Greciei și doar 3 României? A fost vorba de o departajare pe criterii estetice sau de o decizie ideologică? Și cum se explică faptul că votul popular a dat punctajul maxim României? E o discrepanță sau o întâmplare?
Fostul ambasador moldovean la București, Mihai Gribincea, scrie într-o analiză că ceea ce s-a întâmplat la concursul Eurovision cu voturile juriului de la Chișinău este „un test simbolic al adevăratei orientări identitare a Republicii Moldova”: publicul de dincolo de Prut „a reacționat instinctiv, afectiv, identitar”, nu a votat „după calcule diplomatice sau ideologice”, cum a făcut juriul de profesioniști.
Altfel spus, există mai multe Moldove: una care trăiește simbiotic cu România, una încă nostalgică după vremurile sovietice și o alta care mizează pe calea suveranismului european care i-ar putea asigura independența în cazul în care rușii i-ar pune din nou statalitatea sub semnul întrebării.
Într-un interviu realizat marți 19.05.2026 la Strasbourg alături de Daniel Vallot de la RFI, Dana Alexandra Scherle, redactor-șef la DW Romanian, a întrebat-o pe președinta Republicii Moldova Maia Sandu dacă unirea ar putea fi „un plan B” pentru integrarea țării sale în Uniunea Europeană. Răspunsul a venit prompt: „Vreau ca țara să fie în siguranță” și parte „a lumii libere”, pentru că „devine tot mai dificil pentru țările mici din regiunea noastră să-și păstreze obiectivele”, iar „a fi parte din UE este o strategie de a supraviețui ca democrație”. Primul scenariu, a declarat Maia Sandu, e integrarea R. Moldova în UE, dar „dacă nu va funcționa, dintr-un motiv sau altul, atunci vom lua în considerare alte opțiuni”.
Continuarea, în Deutsche Welle
(Sursa foto: Eurovision Song Contest / Facebook)
