„Rolul AUR este să transforme România într-o țară nesigură (Aktual24)

Data:

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susține că „rolul AUR este să transforme România într-o țară nesigură”, potrivit unui interviu acordat Aktual24.

Considerat de mulți analiști drept „cel mai important an din istorie”, având în vedere că miliarde de cetățeni din întreagă lume vor decide viitorul unor mari puteri, precum Statele Unite, Rusia sau India, anul 2024 ar putea fi decisiv și pentru viitorul României.

Din 2024, țara noastră ar putea continua să meargă pe drumul stabilității euro-atlantice sau ar putea alege un drum nou, dirijat de forte ostile democrației occidentale și simpatizând mai curând cu autoritarismul de tip Putin sau Orban.

Despre pericolele care ne pândesc la alegerile din acest an, Aktual24 a vorbit cu rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

Domnule rector, în 2024 vom avea patru rânduri de alegeri. În opinia dumneavoastră, vor schimba aceste alegeri peisajul politic românesc sau îl vor cimenta în aceeași structura actuală – doua partide mari, aflate la putere (PSD și PNL) și alte două într-o perpetua opoziție (USR și AUR)?

Democrația a fost concepută ca un sistem prin care oamenii se pot organiza pentru a conduce mai bine o comunitate, în mod transparent și în interesul tuturor cetățenilor.

Prin urmare, democrația nu îi are în centru pe politicieni, ci pe cetățeni. Spun acest lucru pentru că uneori alegerile și campaniile electorale sunt tratate ca și cum ar fi strict o „treabă de partid”, nu o problemă care vizează fiecare comunitate în parte și opțiunile pentru viitor.

Citește și Reducerea cheltuielilor publice se poate face și cu energie verde. Soluții aplicate în Vrancea

Rolul AUR în contextul anului electoral 2024

Iată de ce, alegerile sunt un test nu numai pentru politicieni și partidele pe care le reprezintă, dar și pentru noi, fiecare dintre noi.

Iar testul acesta se aplică inclusiv celor care cred că politica nu este treaba lor sau că-și exprima disprețul sau dezaprobarea fata de situația politică din țară, prin absenteism sau vot auto-anulat.

Prin urmare, prima variabilă a alegerilor din acest an – 2024 – este cea a participării cetățenilor la vot. Cu cât vor participa mai mulți cetățeni, cu atât fenomenul politic în sine, în țara noastră, va fi unul mai serios, mai matur, iar rezultatul mai credibil, indiferent de distribuția procentelor intre partidele competitoare.

Azi, din păcate, avem o estimare de sub 55% participare la vot, dacă vorbim de alegerile prezidențiale, de sub 35%, dacă vorbim de cele parlamentare, iar în cazul alegerilor europene estimarea este chiar mai pesimistă.

Citește și Fosile de dinozaur unice în lume descoperite de o echipă de cercetători români și maghiari

Cam toate evaluările spun că în cazul unei participări mai mici, politicienii cu abordări extremiste vor fi mai vizibili, în timp ce în cazul unei participări mari, partidele clasice, democratice, vor avea rezultate mai bune.

Rămâne de văzut acum ce strategii vor aplica, ce inovații vor introduce partidele clasice – în principal PSD, PNL, dar includ aici și USR, care este deja un partid clasic, chiar daca uneori nu se comporta că atare  – pentru a determina cetățenii să iasă la vot și să le acorde sprijinul, blocând în acest fel creșterea tendințelor radicale din politica noastră.

Interviul integral poate fi citit în publicația Aktual24.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Premierul Slovaciei a fost împușcat

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a...

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se...

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1 și ce avere au

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1: s-au înscris...

Mesajul lui Florin Piersic: „Sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc

Mesajul lui Florin Piersic, din spital, după o perioadă...