Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”

Data:

spot_img

Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. Marius Balo, care a fost la rândul său întemnițat 8 ani în China, acuză statul de român de nepăsare în cazul Alinei Apostol. Aceasta se află de 6 ani într-un penitenciar din Fujian și cere să fie transferată în România.

În iunie, anul acesta, Marius Balo are de gând să intre pentru a treia oară în greva foamei, sperând ca prin presiunea publică, autoritățile române să grăbească demersurile necesare obținerii transferului Alinei Apostol din penitenciarul din China.

În plan juridic există precedentul cazului său, prin urmare clujeanul consideră că transferul în cazul Apostol ar trebui să decurgă mult mai repede, existând deja pașii procedurii jurdice care trebuie aplicate.

În schimb, observă Marius Balo, Ministerul Justiției de la București nu a reușit, de un an de zile, să facă rost nici măcar de numărul de cont în care să fie virați cei 58 000 $, adică amenda primită de Alina Apostol din partea statului chinez și consideră acest amănunt edificator pentru lipsa de implicare din partea autorităților de la noi.


Cele mai importante declarații:

Sunt singura persoană din această țară care își poate imagina prin ce cazne trece Alina în fiecare zi. (…) Ei îi este mult mai greu.

Leșină de foame, câteodată de două său de trei ori pe lună. I-au căzut dinții din gură din pricina inaniției. A ajuns un sac de oase.

Problema este la noi. Partea chineză dorește să o transfere pentru a proteja imaginea sistemului penitenciar chinez (…) celui mai odios sistem de muncă forțată conceput vreodată de mintea umană.

Plata amenzii primită de Alina odată cu sentința de 13 ani și 9 luni pentru fraudă bancară, în cuantum de 58.000 de dolari, este condiția pusă de partea chineză (pentru transfer, n.r)

Doar presa poate genera un nivel suficient de presiune publică pentru a îi forța pe inșii din minister să acționeze. Fără această presiune nu avem nicio șansă.(…) Cum să rămâi indiferent știind că unei alte femei i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?

Implicarea segmentului politic este importantă însă eu sunt convins că balanța va fi înclinată până la urmă în favoarea Alinei de efortul spiritual al comunității.

Riscurile (la care cetățenii români se expun atunci când aleg să muncească în state cu sisteme juridice diferite de cel european, n.r) sunt mari, însă mulți dintre noi nu le cântărim îndeajuns.

Citește și: Greva foamei pentru Alina Apostol, românca închisă în condiții grele în China


Românca închisă în China așteaptă ca Bucureștiul să reacționeze. Marius Balo: Vor trece încă opt ani cum au trecut deja șase și dânșii vor tot aștepta să primească numărul de cont.

PRESShub: Nu o cunoști personal pe Alina Apostol. Totuși, ce anume te-a motivat să te implici pentru soluționarea cererii ei de transfer din penitenciarul din China într-un penitenciar din  România?

Marius Balo: Experiența mea m-a motivat. Cei opt ani de zile pe care i-am petrecut în temnița din Shanghai. Nu puteam să rămân indiferent amintindu-mi propria suferință și conștientizând faptul că sunt singura persoană din această țară care își poate imagina prin ce cazne trece Alina în fiecare zi.

Majoritatea dintre noi nu ne putem nici măcar imagina. Nu avem cum. Și mie îmi este greu, deoarece condițiile în care ea trăiește acolo sunt diferite de cele în care am trăit eu. Îii este mult mai greu.

Ce informații concrete ai despre condițiile de detenție din China ale Alinei Apostol și pe ce cale ai obținut aceste informații?

Tot ceea ce știu vine de la tatăl ei, cu care ea poate vorbi la telefon o dată pe lună preț de câteva minute. Leșină de foame, câteodată de două său de trei ori pe lună.

I-au căzut dinții din gură din pricina inaniției. A ajuns un sac de oase.

Care este baza juridică pentru acest transfer? Există vreun precedent pentru acest caz?

Bineînțeles. Există precedentul meu. Iată ce spunea doamna Ministru Ana Birchall, deținătoarea portofoliului justiției în iulie 2019, momentul în care cazul meu a devenit public în România:

Ministrul Justiției „a luat act” de situația mea și „a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic şi în plan diplomatic în acest caz.”

Apoi într-o postare pe contul dânsei de Facebook, din 20 septembrie 2019, doamna Ministru anunța că a primit la București o delegație chineză cu care a discutat transferul meu în țară.

La mai puțin de trei luni din acest moment, am fost informat de conducerea închisorii unde mă aflam că transferul meu în România a fost aprobat de ministrul Justiției din China. Am confirmat și am semnat pe decizia de aprobare. Rămânea doar să fiu preluat de Poliția Interpol și să fiu adus acasă.

Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China. Foto Arhiva personală Marius Balo
Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China. Foto Arhiva personală Marius Balo

În noiembrie 2023 intrai în greva foamei pentru a atrage atenția asupra cazului Apostol. Ce ai obținut ca urmare a demersului tǎu de anul trecut și de ce ai reintrat pentru a doua oară în greva foamei în aprilie anul acesta?

În noiembrie, am primit promisiunea că ministrul Justiției va avea o întrevedere cu Ambasadorul Chinei la București pentru a discuta situația Alinei. A fost un prim pas în direcția soluționării transferului, însă nicidecum îndeajuns.

Procesul de transfer trebuie dus la bun sfârșit. Am recurs din nou la acest gest pentru a impulsiona conducerea Ministerului să ducă acest proces mai departe. După întâlnirea cu ambasadorul, se opriseră demersurile.

Citește și: Clujeanul întemnițat pe nedrept în China și-a spus povestea în Parlamentul European și cel britanic. Nimeni nu l-a invitat în Parlamentul României

De ce dureazǎ atât de mult acest transfer? Unde crezi cǎ sunt principalele obstacole?

Problema este la noi.

Partea chineză dorește să o transfere pentru a proteja imaginea sistemului penitenciar chinez, o imagine care continuă să se deterioreze cu fiecare zi pe care Alina este obligată să o petreacă înregimentată în interiorul celui mai odios sistem de muncă forțată conceput vreodată de mintea umană.

În ce măsură pot părinții Alinei Apostol acoperi cheltuielile de transfer și la ce cifră ajung aceste costuri?

Plata amenzii primită de Alina odată cu sentința, în cuantum de 58.000 de dolari, este condiția pusă de partea chineză. Părinții i-au vândut apartamentul și au banii pentru a o achita integral.

Problema este că Ministerul Justiției de la București nu a reușit, de un an de zile, să facă rost nici măcar de numărul de cont în care să fie virați banii.

Acesta este nivelul de implicare al lor în acest caz.

Ce rol a jucat şi joacă presa prin mediatizarea cazului Alinei Apostol în vederea soluționării acestui caz?

Doar presa poate genera un nivel suficient de presiune publică pentru a îi forța pe inșii din minister să acționeze. Fără această presiune nu avem nicio șansă. Vor trece încă opt ani cum au trecut deja șase și dânșii vor tot aștepta să primească numărul de cont. Această indiferență totală a lor într-un caz în care viața unui cetățean român atârnă de un fir de ață ascunde cinismul înfiorător al omului slut care și-a vândut sufletul cu mult timp în urmă.

Cum să rămâi indiferent știind că unei alte femei i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?

Citește și: Interviu cu profesorul român care a făcut 8 ani de închisoare în China: închis într-o cușcă de 16 metri pătrați, cu alți 12 indivizi (I)

Cât de eficientă este implicarea segmentului politic, la care ai apelat, pentru grăbirea procedurii de transfer?

Implicarea segmentului politic este importantă, însă eu sunt convins că balanța va fi înclinată până la urmă în favoarea Alinei de efortul spiritual al comunității.

Alina Apostol, românca închisă în condiții grele în China
Alina Apostol, românca închisă în condiții grele în China

Gândurile bune și rugăciunile noastre ale tuturor, în comuniune, vor înmuia și cele mai împietrite inimi. Iubirea și credința vor învinge lenea și indiferența.

Ca român care ai cunoscut sistemul carceral din China, cum apreciezi gradul de informare și de conștientizare a opiniei publice asupra riscurilor la care cetățenii români se expun atunci când aleg să muncească în state cu sisteme juridice diferite de cel european?

Riscurile sunt mari însă mulți dintre noi nu le cântărim îndeajuns. Cu cât sistemul este mai totalitar cu cât momeala pe care ți-o întinde este mai dulce.

Metoda prin care ești sedus este întotdeauna aceeași, a hedonismului. Totul sclipește, este abundent și pare atât de ușor de obținut: bani, respect, femei frumoase, statut privilegiat.

Este însă o capcană pe care riști să o descoperi doar după ce ai căzut în ea. Doar atunci vezi limpede ceea ce știai însă ai ignorat în tot acest timp: cașcavalul este gratuit doar în cursa pentru șoareci!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related