România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. Guvernul a pierdut contestația depusă la CEDO

Data:

România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. Obligația este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României, a anunțat marți Asociația ACCEPT.

Astfel, Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor.

Potrivit ACCEPT, nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de proprii cetățeni.

Puteți citi hotărârea CEDO AICI.

Citește și: Aplicația „Iar miroase” a obligat statul, prin 11.000 de sesizări, să acționeze împotriva mirosului de la gropile de gunoi

Cei care au de suferit rămân, în continuare, cetățenii

„Atitudinea statului român față de această problemă urgentă cu care se confruntă familiile LGBT este o dovadă de nepăsare care afectează România pe mai multe paliere. Dincolo de nerespectarea angajamentelor luate de România față de partenerii europeni în baza convențiilor și tratatelor la care este parte, cei care au de suferit din cauza lipsei unei legislații care să asigure protecție și recunoaștere familiilor formate din persoane de același sex rămân, în continuare, cetățenii.

Tratamentul la care statul îi supune este unul nedemn și profund condamnabil. Deși formează familii bazate pe iubire și respect reciproc și își îndeplinesc toate obligațiile și îndatoririle în fața statului, persoanele LGBT sunt condamnate la invizibilitate și nesiguranță în lipsa unor legi adaptate realităților sociale.

Nu se pot vizita la spital, nu pot moșteni bunurile obținute împreună de-a lungul vieții,  nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care celălalt partener nu are o sursă de venit.

Mai mult decât atât, o componentă importantă a exodului cu care se confruntă România în acest moment reprezintă un rezultat al atitudinii statului față de drepturile omului.

Mulți români au decis să părăsească țara în ultimii 30 de ani pentru a-și putea întemeia o familie, lăsându-și în urmă părinții”, a transmis ACCEPT.

Citește și: România atacă la Marea Cameră CEDO hotărârea în cazul Buhuceanu, în care a fost condamnată pentru încălcarea Articolului 8, referitor la ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”

Guvernul României nu a acceptat decizia CEDO

România a atacat la Marea Cameră CEDO hotărârea în cazul Buhuceanu, în care țara noastră a fost condamnată pentru încălcarea Articolului 8, referitor la ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.

CEDO a admis în mai anul acesta plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România.

Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Accident grav în Tulcea, între un microbuz şi o maşină de teren. Șapte persoane rănite

Accident grav în Tulcea. Şapte persoane au fost rănite...

Premiul Carol cel Mare, acordat rabinului Pinchas Goldschmidt

Premiul Carol cel Mare, acordat de oraşul Aachen, este...

Florin Piersic a fost operat. Starea actorului este stabilă

Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de...