Radu Tănăsescu a fost cofondator, împreună cu Costel Badea, al postmodernismului în arta ceramică din România în anii 70. Este unul dintre numeroșii artiști români care au ales calea exilului în Occident.
Așa și-a păstrat Tănăsescu libertatea de expresie în perioada tot mai tulbure a totalitarismului comunist din țara sa natală.
Premiu național la 31 de ani Născut la Cluj pe 16 iunie 1947, într-o veche familie de intelectuali și artizani ardeleni, el studiază ceramica și artele decorative mai întâi la Cluj, apoi la București.
Aici a obținut diploma de merit a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, în 1972. Lucrează în atelierul său din București și participă la numeroase expoziții în țară și străinătate, iar în 1978, la doar 31 de ani, primește Premiul Național al Artelor Decorative, care îi premiază opera.
Fântâna din Medgidia
Participă la ceea ce este cunoscut în lumea ceramiștilor din România ca „fenomenul Medgidia”, din anii 70 – creând o frumoasă fântână, care poate fi admirată și acum în orașul dobrogean.
În 1979, părăsește definitiv România, odată cu înăsprirea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, și se stabilește mai întâi în Germania, cu un atelier la Köln. La începutul anilor 90, merge în Franța profundă, la Centrul de Arte Contemporane La Forge, aproape de satul occitan Rivel, între Toulouse și Perpignan.
Aici, la o oră de Mediterană, lucrează alături de un grup de artiști români expatriați, printre care pictorul și graficianul Șerban Gabrea, sculptorii Bata Marianov, Nicolae Fleissig și Ariel Moscovici și ceramistul Alvaro Botez.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
