ANAF vine bunurile unor condamnaţi pentru contrabandă sau evaziune fiscală. O maşină este 430 de lei

Data:

ANAF vine bunurile unor condamnaţi pentru contrabandă sau evaziune fiscală. De exemplu, agenția vinde la licitaţie casa pensionarei din Iaşi condamnată anul trecut pentru trafic de influenţă în „dosarul «orbilor» care conduc maşina”.

Elena Balcan facilita obţinerea de certificate de handicap, faptă pentru care Curtea de Apel Iaşi a decis anul trecut confiscarea a 90.190 de lei obţinuţi astfel şi menţinea măsura sechestrului impus în timpul urmăririi penale asupra unui teren de 2193 mp, pe care se aflau o casă şi două anexe.

Acestea sunt acum scoase la licitaţie, cu un preţ de pornire de 64.154 de lei (fără TVA). În afară de această licitaţie, alte trei sunt programate pentru luna septembrie de către Serviciul Executări Silite Cazuri Special din cadrul ANAF Iaşi.

Sechestrul asupra terenului din satul Rădeni, comuna Trifeşti, care aparţine Elenei Balcan a fost impus în ianuarie 2017. Investigaţia procurorilor în acest caz a început în 2016, însă cel mai vechi caz documentat de procurori datează din 2007, când Elena Balcan a pretins şi primit 1.500 de lei pentru ca soţia unui cunoscut să beneficieze de încadrare în gradul I de handicap.

Magistraţii aveau să constate că de-a lungul anilor femeia a cerut şi primit bani de la 17 persoane pentru astfel de servicii, iar tarifele ajungeau uneori şi la 8.000 – 9.000 de lei. “Pentru ca diagnosticul să fie reconfirmat la evaluările anuale şi deci pentru ca pensia de handicap să fie plătită în continuare, Balcan cerea în fiecare an echivalentul câte unei pensii lunare”, relata anul trecut Ziarul de Iaşi.

Licitaţia organizată de Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Iaşi va avea loc pe 20 septembrie, la ora 11:00, la sediul instituţiei, din strada Anastasie Panu nr. 26. Potrivit anunţului de licitaţie, terenul din Trifeşti şi cele trei construcţii ridicate acolo se vând ca ansamblu de bunuri imobiliare. Casa de locuit are o suprafaţă de 72 de mp, iar cele două anexe au 20, respectiv 39 mp. Casa este însă nelocuibilă şi aflat într-o stare avansată de degradare. Cine vrea totuşi să participe la licitaţie, trebuie să depună o ofertă până cel târziu pe 19 septembrie şi să facă dovada plăţii taxei de participare, care e de 10% din preţul de pornire a licitaţiei.

Citește și: Refuzul steriletului. De ce nu mai vor ginecologii să-l monteze femeilor fără copii

O mașină în care s-au găsit 5.625 pachete de ţigarete fără documente, cel mai ieftin obiect licitat

Cel mai ieftin obiect licitat în această lună de Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Iaşi este o maşină „infractor”. Un Opel Astra, mai exact, fabricat în 1992, cu un număr de kilometri parcurşi (estimativ) de 167.099. O parte din aceşti kilometri, maşina i-a parcurs încărcată cu ţigări de contrabandă, aveau să dovedească anchetatorii.

Victor Vasilov, cetăţean moldovean, conducea autoturismul în urmă cu aproape nouă ani, în noiembrie 2014, când a fost depistat “pe raza satului Coţuşca (…) cu autoturismul marca Opel Astra de culoare neagră (…)”, în care s-a găsit “cantitatea de 5.625 pachete de ţigarete marca „PLUGARUL”, de provenienţă Republica Moldova, fără documente legale de provenienţă, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 60.750 lei, nerecuperat, părţii civile Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală Iaşi”, după cum se arată în sentinţa dată de Curtea de Apel Suceava în mai, 2016.

Autoturismul (foto), a cărui valoare era în 2016 de 3.800 de lei, a fost reţinut la secţia 7 poliţie din Darabani, Botoşani şi tot acolo se găseşte şi acum. Magistraţii au menţinut sechestrul, în vederea recuperării prejudiciului. Acum însă, licitaţia porneşte de la 430 de lei, neimpozabil. Cam cât plăteşte pe ţigări un fumător în 2-3 săptămâni.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related