Secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă

Data:

spot_img

Dan Dumitrescu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când ocupa funcţia de consilier la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat transmis marți de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, în prezent secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, şi faţă de doi oameni de afaceri, pentru trafic de influenţă şi complicitate la respectiva infracţiune.

Citește și: O femeie ofițer din penitenciarul Mărgineni și-a dat demisia după ce s-a îndrăgostit de un deținut, cel mai periculos traficant de droguri din București

În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada februarie – august 2016, Dan Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalţi doi suspecţi, suma totală de 67.000 lei.

Citește și: Paul Stănescu ar fi găsit un nou loc de muncă bănos, la stat, pentru fratele său. CCR a oprit numirea lui la ANRE

 “Suspectul ar fi pretins şi primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-şi va exercita presupusa influenţă pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, cât şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în prezenta cauză, în contextul în care a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştiga, organizate de societatea sa în vederea obţinerii unor fonduri europene.

În schimbul câştigării licitaţiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei.

Două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.

DNA face precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citește și: O femeie ofițer din penitenciarul Mărgineni și-a dat demisia după ce s-a îndrăgostit de un deținut, cel mai periculos traficant de droguri din București

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Șef de direcție din Inspecția Judiciară se pensionează la 49 de ani

Judecătorul Cătălin Nicolae Magdalena, șef al Direcției de Inspecție...

Dosarul lui Alfred Bulai, noi dezvăluiri | The Epoch Times

Dosarul lui Alfred Bulai, noi dezvăluiri. Şcoala Naţională de...

În noiembrie va avea loc prima dezbatere electorală pentru prezidențiale după 10 ani

În noiembrie va avea loc prima dezbatere electorală pentru...