Şefii judeţului Iași trag terenul de sub Spitalul Mobil Leţcani. Unitatea, mutată bucată cu bucată

Data:

Şefii judeţului Iași trag terenul de sub Spitalul Mobil Leţcani. Unitatea medicală ar urma să fie dusă bucată cu bucată în Şorogari. Administraţia judeţului va adopta în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre care va aduce parcul TransAgropolis din domeniul public al comunei Leţcani în domeniul public al judeţului Iaşi. 

Până acum, terenul respectiv se afla doar în administrarea Consiliului Judeţean. El a fost preluat cu exact 12 ani în urmă, în vederea construirii TransAgropolis – Transfrontier Agribusiness Suport, obiectiv finanţat prin Programul Operaţional de Cooperare România-Ucraina-Moldova. Investiţia a fost finalizată în 2017, dar a funcţionat doar trei ani în scopul pentru care a fost realizată. CJ Iaşi a încercat în 2018 şi 2019 de mai multe ori să concesioneze pe cinci ani serviciile de administrare şi operare a parcului, pentru 18,5 milioane de lei, dar toate procedurile de licitaţie au eşuat din lipsă de ofertanţi.

De la parc la spital

Între timp, activităţi precum Târgul pentru fermieri Agralim abia începuseră să devină tradiţie când a izbucnit pandemia de Covid-19. În loc de târg, în 2020 a fost instalat în curtea extinsă a parcului un spital mobil cu peste 100 de containere speciale. Din septembrie 2020, complexul medical modular a funcţionat cu intermitenţe până în aprilie 2022, în total zece luni, iar din primăvara acelui an e închis şi se află în conservare. Amintim că, iniţial, funcţionarea complexului a fost asigurată cu personal de la Spitalul de Boli Infecţioase. Ulterior, el a fost dat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (din care fac parte cele şase consilii judeţene din Regiunea de Nord-Est) în comodat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Spitalul Mobil Lețcani va fi relocat pe un amplasament din proprietatea acestuia”

Acum, Consiliul Judeţean ar vrea să reia tradiţia Agralim. „Expiră perioada de administrare a terenului în suprafaţă de 2 ha şi este necesar să fie asigurate condiţiile juridice necesare exploatării eficace în regim de continuitate a obiectului Parc «TransAgropolis-Transfrontier Agribusiness Suport» şi după anul 2026”, menţionează Raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

„Avem promisiunea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Mihail Grigore Sturdza» Iaşi că în cursul anului 2024 Spitalul Mobil Lețcani va fi relocat pe un amplasament din proprietatea acestuia”, se arată de asemenea în adresa remisă luna trecută de CJ, sub semnătura preşedintelui Costel Alexe, Comunei Leţcani, respectiv primarului Stelian Turcu.

Citește și: Sondaj Avangarde pentru Digi24. Piedone ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan, pe locul 2

Amplasarea e mai simplă decât mutarea

Consiliul Judeţean a mai solicitat eliberarea amplasamentului, pentru reluarea activităţii Parcului TransAgropolis, dar lucrurile trenează: trebuie întocmite documentaţii tehnice şi obţinute avize pentru utilităţi, actualizarea Planului Urbanistic Zonal, studiu de fezabilitate, proiect tehnic etc. Nu în ultimul rând, „noul amplasament (baza ISU Iaşi de la Şorogari, n.r.) nu are asigurată deocamdată alimentarea cu apă potabilă şi canalizare, utilităţi esenţiale pentru relocarea şi operaţionalizarea spitalului mobil”, explică ministrul de Interne în răspunsul la o interpelare adresată de Marius Ostaficiuc când încă era deputat PSD.

Citește și: Cum s-a pregătit România pentru energiile viitorului: are un aport redus la nivel european
Banii necesari pentru documentaţie şi amenajarea terenului, precum şi pentru mutarea propriu-zisă nu sunt însă prevăzuţi în varianta Bugetului de stat pe 2024 adoptată de Parlament şi intrată în vigoare la sfârşitul anului trecut. În consecinţă, întreg complexul are toate şansele să stea nefolosit şi anul acesta în curtea TransAgropolis.

Articolul intefral, în Ziarul de iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou lot din Autostrada Unirii, pregătit pentru licitație | Ziarul de Iași

Documentația lotului Leghin/Tg. Neamț-Pipirig, parte din A8, Autostrada Unirii,...

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...