”AUR ar trebui lăsat să guverneze”. Ideea circulă în spațiul public, mai ales de când partidul începe să domine sondajele de opinie. O tentație aproape irezistibilă.
Unii o spun cu speranță: iată schimbarea mult așteptată, în sfârșit avem altceva după 35 de ani. Alții vin cu o doză de cinism. Să-i lăsăm să-și dovedească incompetența. Știm, va fi rău, dar cel puțin oamenii vor vedea ce înseamnă extremismul la guvernare și se vor lecui. Vindecare prin suferință.
Așadar, ce s-ar putea întâmpla? Logic, există două variante.
Varianta 1: Continuitatea
Liderii AUR pur și simplu au vrut să ajungă la putere și au înțeles că discursul radical îi ajută. Dar una strigăm în opoziție și alta fumăm odată ce ne-am instalat la putere. Așadar, vor continua cu extracția rentelor în locul celor dați la o parte. Numiri pe bază de carnet de partid – de data asta, auriu. Business as usual – dar cu ”ai noștri” la butoane.
Tabloul general? Se abțin de la decizii majore care să pună în pericol stabilitatea financiară. Nu se pun de-a curmezișul Europei de frică să nu-i piardă banii. Au nevoie de ei.
Desigur, suflă tare de tot în goarnele propagandistice, vin cu unele măsuri populiste ( nu neapărat populare) precum uniforme în școli, controlul repertoriului instituțiilor publice de cultură, armată obligatorie, decizii anti-vaccinare, ceva legislație de sprijin pentru familii și pentru micii producători agricoli ( de fațadă, fiindcă bani nu vor fi), schimbări în serviciile publice de radio și TV.
Totul, până la o limită, ca să nu riște activarea mecanismului UE privind statul de drept și blocarea fondurilor europene. Claxonul însă, este asurzitor. Dar fără creșteri de salarii și pensii, fără excese bugetare. Că nu e de unde.
În fața Comisiei Europene dau se poartă cu prudență și disciplină. Acasă strigă, critică, umplu spațiul public cu mesaje anti-UE. La Bruxelles sunt mielușei. Cine așteaptă marea epurare a multinaționalelor, marea răzbunare la adresa capitalului străin să-și pună pofta-n cui. Nu doar că nu se ating de mult huliții capitaliști. Dimpotrivă, îi asigură de tot sprijinul. Că de aici vin banii și fără ei se duce pe copcă guvernarea.
Ba, mai mult, ca să-și dovedească bunele intenții adoptă o legislație a muncii cu mult mai favorabilă patronatelor și mai puțin angajaților. Modelul Viktor Orban. Și marilor companii le convine. De asemenea, pentru a încuraja investițiile coboară mult standardele de mediu, de urbanism, de calitate pentru produse. Corupția și nepotismul înfloresc, cu noua clientelă, alături de cea a vechilor guvernări, care pune la rându-i cușma și ițarii patriotici.
După o perioadă de uluială, presa independentă și ONG-urile își regăsește combativitatea. Apar dezvăluirile legate de nepotism și corupție, ca în orice guvernare. Oamenii care au ales AUR cu credința că viața lor se va schimba în bine sunt mai întâi descumpăniți, apoi dezamăgiți. Poate, nervoși. România revede un film cunoscut.
Varianta 2: Revoluția
Și dacă ei chiar cred în ce spun? Asta înseamnă că imediat vor trece la fapte: naționalizări; sugrumarea marilor companii; protecționism; încălcarea principiilor pieței unice; preluare forțată a unor afaceri aparținând persoanelor considerate adrersari ideologici; represiune împotriva presei independente, minorităților de orice fel și ONG-urilor; legea ”agentului străin” pe model rusesc; blocaj permanent în Consiliul UE; tăierea sprijinului pentru Ucraina; politică ostilă față de Republica Moldova.
Ați văzut seria Plaha? Dacă nu, urmăriți-o. E relevant. Tehnic, este Ro-Exit, chiar dacă nedeclarat politic. Consecințele vor fi imediate și catastrofale: retrogradarea ratingului de țară până la junk, blocarea fondurilor UE, devalorizarea monedei, fuga capitalurilor, căderea Bursei, creșterea dobânzilor, dificultăți majore la plata salariilor și pensiilor. Grecia din 2009-2016 pe steroizi.
Primii afectați sunt chiar oamenii categoriile defavorizate, acolo unde se află și cei mai mulți dintre susținătorii AUR. Inflație, dobânzi la credite crescute, curs valutar care urcă de mai multe ori pe zi. Salariile și pensiile își pierd valoarea de la o zi la alta.
Frumoasele promisiuni devin coșmar. Statul nu mai poate să ofere bunuri publice precum servicii sociale sau ordine publică. Un haos generalizat apare la orizont.
Noii guvernanți dau la început vina pe dușmanul extern, pe ”sorosiști” și ”haștagiști”. Încearcă să canalizeze furia publică împotriva personalităților publice cu vederi democratice și liberale. Unii pot avea de suferit. Dar asta nu acoperă mizeria publică. Totul se degradează în ritm de zile și ore.
E adevărat, mai există resurse pe care se poate pune mâna. Cum ar fi rezervele BNR. Mai pot fi naționalizate fondurile de pensii private. Sau depozitele în valută, preschimbate forțat la un curs arbitrar – asta s-a mai întâmplat odată în România, în 1991.
Cu aceste decizii, dezastrul nu se oprește. Se adâncește. Și atunci? Ei bine, ”revoluția” extremei drepte se poate încheia în două moduri.
Primul: cu botul pe labe și coada între picioare.
Așadar, înapoi la UE și FMI. ”Ne scuzați, am greșit, avem nevoie de voi să scoatem țara din colaps”.
Dar de ce UE și FMI? Pentru că în asemenea cazuri, alți finanțatori nu există. Așa e croită lumea – un detaliu pe care mulți alegători AUR îl vor afla cu acest prilej. Și vor mai afla un adevăr amar. Că ”variantele” gen Donald Trump, China, Rusia sau monarhiile din Golf sunt baliverne. Nimeni nu-ți dă nimic în astfel de situații.
Urmarea? Înapoi la Varianta 1, dar în condiții cu mult mai grele. Guvernul AUR acceptă programul draconic de austeritate. Ce a fost până acum va părea pistol cu apă. Reduceri drastice de posturi în sistemul public, inclusiv în educație, sănătate, ordine publică. Tăieri de pensii și salarii. Taxe crescute. Privatizarea companiilor publice, creșterea prețurilor pentru utilități și transport public.
Paradoxal, cei care astăzi jură pe suveranitate și denunță ”dictatura Ursulei” se supun Bruxelles-ului fără crâcneală. Și se acoperă de ridicol și de rușine.
Al doilea: revoluție cu orice preț
Ei bine, nu scrie nicăieri că procesele sociale trebuie să urmeze o logică. În momente de criză își face loc iraționalul. Liderii AUR merg înainte, urmând neabătut proiectul lor de societate. Asigură că problemele sunt trecătoare și oricum, sunt din cauza celorlalți. Iar viitorul e luminos. Pentru asta au nevoie de câteva lucruri esențiale: clienți, propagandiști și represiune.
Clienți se găsesc. Destui antreprenori sunt gata să coopereze, mai ales că au șansa de a prelua forțat afacerile concurenței care n-a simțit vremurile și nu s-a aliniat. Primarii fac cozi la biroul de înscrieri în AUR. Angajații statului tac și se conformează, de teamă să nu-și piardă slujbele. Viața e grea.
Statul își crește un ecosistem mediatic și propagandistic atât de puternic încât orice voce nealiniată nu se mai poate face auzită.
Și nu uitați de represiune. Mulți din instituțiile de forță și din sistemul de justiție sint bucuroși să li de dea mai multă putere și mai puțină responsabilitate pentru faptele lor. Să ne amintim de 10 august. În paralel are loc exodul celor calificați, onești și cu coloană vertebrală. Tinerii pleacă masiv, profitând de probabil ultimele șanse de liberă circulație în UE.
În fața propagandei și a dezinformării, mulți cedează. Supunerea este mai comodă. Aproape că nu mai are cine să facă opoziție. Viața e prea scurtă ca să ți-o petreci în stradă. Accepți sau te cari. România se cufundă într-un autoritarism bazat pe îndoctrinare naționalistă și religioasă, stimulat prin propagandă online și Inteligență Artificială, controlat de o mână de oligarhi mufați la resurse și având în lumea interlopă mâna armată pentru controlul populației.
Concluzia?
Logica ne spune că extremismul, odată ajuns la putere, își vădește lipsa de soluții și, până la urmă, societatea se trezește din vrajă și îl sancționează. Dar la fel de bine există pericolul unei forme de autoritarism 2.0, într-o formă nemaivăzută și cu adevărat înfiorătoare.
În fața acestor riscuri, întrebarea este una singură: merită să bagi degetele în priză doar ca să vezi ce se întâmplă?
