Siegfried Mureșan, desemnat premier de președintele Nicușor Dan

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi numele premierului desemnat pentru formarea noului Guvern: europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan a fost propus pentru funcția de prim-ministru de PNL-USR-UDMR.

Declarațiile președintelui Nicușor Dan:

„Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis.

Am avut sute de ore de discuții și împreună și separat cu partidele pentru a găsi o soluție de ieșire.

Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină pentru interesul național.

Un șef de partid mi-a spus în privat: asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e în regulă.

Faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis pentru a rezolva problemele.

România are nevoie de guvern și rectificare, buget, de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața.

Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții.

Am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări.

Și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, care a negociat lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție.

Mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect. Domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine și aștept să-mi confirme sau să infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial

Oricine ar fi în poziția aceasta sarcina premierului desemnat va fi una dificilă.

Indiferent de cum o sà ieșim din această ecuație sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele

Seară bună!”

Youtube video

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related