Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan a declarat joi, la o zi după ce guvernul propus de el a fost respins de Parlament, că PSD nu a avut niciodată intenția de a vota un guvern serios pentru România și că a căutat doar pretexte pentru a nu vota.
„Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri în parlament. A fost exact așa cum ne așteptam de la el: a venit, a glumit, a mințit, și apoi a fugit. Deși este președintele Camerei Deputaților, a întors spatele plenului Parlamentului înainte de vot. Vitejie ca în noaptea OUG 13. Am realizat cu toții acum că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un guvern serios pentru România. Au căutat doar pretexte pentru a nu vota. Intenția lor a fost să ne contamineze în aceste două săptămâni. E important că nu ne-am lăsat contaminați”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins miercuri de Parlament, după ce a primit doar 182 de voturi pentru învestire, sub cele 233 necesare.
O nouă rundă de consultări cu partidele
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va convoca consultări la Palatul Cotroceni, luni, pentru desemnarea unui nou candidat de prim-ministru.
„Voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru. Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. Din nou, pentru ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de consens și este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens”, a declarat miercuri Nicușor Dan.
Citește și: Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul în Parlament
Citește și: Președintele Nicușor Dan anunță noi consultări cu partidele luni, la Palatul Cotroceni
(Sursa foto: Siegfried Mureșan / Facebook)




Uitam prea repede. Criza politică a fost generată de nesăbuința unor lideri politici de la conducerea PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu și cuplul de la Craiova, care prin depunerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului din care făceau parte au aruncat România într-o instabilitate guvernamentală fără precedent.
Prin această moţiune PSD a încălcat Acordul Politic asupra formării Coaliției politice de guvernare pro-occidentale pentru perioada 2025-2028, semnat pe 23 iunie 2025, care la articolul 19 prevede următoarele:
Art.19. Niciun parlamentar, membru al partidelor şi formațiunilor politice care fac parte din Coaliție nu va semna, nu va susține și nu va vota o moțiune simplă îndreptată împotriva vreunui membru al Guvernului sau o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
(Vezi: https://rmdsz.ro/upload/dokumetumok/ACORD%20POLITIC%20PSD-PNL-USR-UDMR-GMR%202025-06-23.pdf)
Ori la mai puțin de un an, PSD a încălcat mai multe prevederi ale acordului culminând cu moţiunea de cenzură depusă împreună cu AUR împotriva guvernului din care făceau parte, aruncând România într-o criză guvernamentală fără să pună nimic în loc.
Singurul efect al acestei al moţiunii lui Grindeanu a fost izolarea PSD din grupul partidelor pro-europene care au hotărât să nu mai facă alianţe cu social-democraţii conduşi de indivizi care nu respectă acordurile de colaborare. Este şi dovada prelungirii crizei guvernamentale.
Ba mai mult cârdășia dintre PSD și AUR pentru depunerea moţiunii de cenzură a fost premeditată, după cum urmează:
-20 aprilie: PSD a decis retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan;
-22 aprilie: PSD își retrage toți miniștrii din Guvernul Bolojan;
-27 aprilie: Petrișor Peiu (AUR) și Marian Neacșu (PSD) au ieșit împreună în fața presei pentru a anunța moțiunea de cenzură comună PSD-AUR împotriva guvernului Ilie Bolojan;
-5 mai: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan trece cu 281 de voturi. Pragul minim pentru promulgare fiind de 233.
-5 iunie: La o lună după moțiune, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe consilierul prezidențial Eugen Tomac pentru a forma un cabinet tehnic.
-14 iunie: În dimineața zilei de duminică, Nicușor Dan iese la declarații împreună cu Eugen Tomac și Adrian Veștea. Tomac se retrage, iar prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea devine noul premier desemnat de președinte. Nicușor Dan nu a anunțat anterior conducerea PNL de propunerea lui Veștea.
-22 iunie: Guvernul Veștea a picat la votul din Parlament, în ciuda vizitei lui Adrian Veștea la sediul AUR pentru susținere. Simion își scoate parlamentarii din plen, iar cabinetul Veștea obține doar 189 de voturi. Pentru a fi învestit, era nevoie de susținerea a 233 de parlamentari.
Așadar, criza politică a fost accentuată și mai mult de ticăloșia președintelui Nicușor Dan prin desemnarea lui Adrian Veștea drept candidat de premier pe furiș, fără consultarea conducerii partidului. Aceasta a determinat convocarea Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, 2026, unde a fost stabilită excludrerea din partid a „puciștilor” care au votat alături de PSD pentru guvernul Veștea.
A urmat cea mai lungă perioadă de interimat al guvernului Bolojan demis pe 5 mai.
Abia pe 21 septembrie, că preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan. Votul de investitură a avut loc pe 30 septembrie. Ce a urmat se știe. Guvernul Siegfried Mureșan a primit 182 voturi pentru, față de minimum 233 necesare pentru învestire. În sală s-au aflat parlamentarii PSD, pentru a fi asigurat cvorumul necesar încât ședința să nu fie amânată. Aceștia au stat în bănci, răspunzând fiecare „prezent, nu votez”. Parlamentarii AUR nu au participat nici în zilele de 28 și 29 septembrie la audierea miniștrilor în comisii și nici la votul de investitură din ședința de plen a camerelor reunite din parlament.
De fapt AUR vrea alegeri anticipate și suspendarea președintelui, iar PSD vrea înapoi la guvernare cu Sorin Grindeanu premier.
In plus, președintele Nicușor Dan a devenit „victimă” a propriei sale inadecvări politice și după primul an de mandat s-a decredibilizat în așa măsura încât riscă suspendarea din funcție.
(Vezi: https://ziare.com/nicusor-dan/tudorel-toader-suspendare-2024640)