SPECIAL ARAD Câți pacienți au fost trimiși de Spitalul Județean Arad la centrele lui Viorel Pașca, în ultimii șapte ani

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Spitalul Clinic Județean Arad a finalizat, la solicitarea Special Arad și a altor trusturi media, cercetarea în arhiva instituției, care indică numărul persoanelor transferate de aici, după externare, la unul dintre centrele lui Viorel Pașca din județul Bihor.

Special Arad a adresat o solicitare conducerii spitalului în momentul în care a izbucnit scandalul azilelor din Bihor, publicația fiind interesată să afle câți pacienți au fost trimiși spre aceste centre, de-a lungul ultimilor șapte ani, după externarea din cea mai mare unitate medicală arădeană.

Un top al județelor care trimiseseră cei mai mulți pacienți spre azilele lui Viorel Pașca situa județul Arad printre primele locuri din țară, așa că solicitarea ni s-a părut extrem de justificată, chiar dacă topul nu circula ca o informație provenită din zona instituțiilor publice.

Trebuie precizat că, încă din momentul descinderii procurorilor DIICOT în Bihor, conducerea Spitalului Județean Arad a confirmat pentru Special Arad că și de aici au fost trimiși pacienți spre azilele lui Pașca. „(…) Au existat cazuri în care pacienți care nu au avut alternative – nu aveau familii sau acestea au refuzat să îi îngrijească, nu aveau locuință, nu îndeplineau criteriile legale pentru a putea fi admiși într-un centru de stat pentru persoane vârstnice/cu dizabilități – au fost primiți la Asociația Dumbrava din județul Bihor, la solicitarea pacienților și cu acordul în scris al acestora”, au declarat pentru Special Arad reprezentanții SCJU Arad.

Spitalul Județean Arad a avut nevoie de aproape două luni, poate și din pricina concediilor de vară, pentru a căuta prin arhivele unității și a ne pune la dispoziție cifra exactă a celor care au ajuns internați în cea mai mare unitate medicală din Arad și care, la externare, au fost trimiși direct în azilele coordonate de Pașca.

Potrivit răspunsului primit săptămâna trecută de la spital, „conform datelor furnizate de către Compartimentul de Asistență Socială și Serviciul Social din cadrul Unității de Primire Urgențe, în perioada 2018–2026 au fost transferați 39 de pacienți. Pacienții care au fost externați și transferați către aceste centre nu erau diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice, sufereau de diferite boli cronice, nu aveau aparținători ori domiciliu, erau abandonați de familie și neasigurați medical”.

Continuarea, în Specialarad.ro

Citește și: Ministrul Muncii, un judecător CCR, Victor Ponta și un om de afaceri condamnat definitiv, pasageri pe același zbor privat spre Mykonos — dezvăluire NewsCenter.ro

(Sursa foto: Special Arad)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related