Statistici alarmante despre județul Botoșani. Cele mai mici pensii din țară, populație îmbătrânită, depopulare

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Rezultatele recensământului, dar şi situaţia economică şi socială a judeţului au fost puse pe tapet în şedinţa Colegiului Prefectural care a avut loc joi, 29 iunie, la Palatul Administrativ.

În ciuda unor cifre aparent reci, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), Valentin Popa, a pus degetul pe rană şi a arătat o serie de realităţi care nu au fost luate în considerare ani de-a rândul de către cei din administraţie.

Botoşănenii au cele mai mici pensii din ţară, populaţia îmbătrâneşte, iar judeţul se depopulează. Asta deşi în ultima perioadă salariile au crescut. Cam aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte expunerea directorului DJS Botoşani, care s-a bazat în primul rând pe cifrele colectate şi diseminate de date statistice relevante şi credibile.

În luna martie a.c., de exemplu, câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Botoşani de 5.543 de lei cu 1.747 lei mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-24,0%). Salarii medii brute peste media judeţului s-au înregistrat în activitatea „servicii”, iar sub medie s-au aflat agricultura, vânătoarea, silvicultura şi pescuitul, dar şi industria şi construcţiile. În schimb, faţă de luna februarie 2023, câştigul salarial mediu brut a crescut, în preţuri comparabile, cu +2,6% (la nivel naţional s-a înregistrat o creştere cu 5,4%), iar faţă de luna martie 2022 acesta a înregistrat o scădere, în preţuri comparabile, cu -5,5% (la nivel naţional s-a înregistrat o scădere cu -0,6%). Prin urmare, populaţia din Botoşani a resimţit mult mai dur recesiunea şi inflaţia din ultimul an decât populaţia din alte judeţe, chiar dacă veniturile au fost o idee mai mari.

Continuarea în Monitorulbt.ro

Citește și: Se vor ieftini cele 14 alimente sau vor dispărea din raft? Păreri pro și contra

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Prefectura Botoșani / Facebook)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

ZIARUL DE IAȘI Suveraniștii din AUR, SOS și POT nu se grăbesc să-și arate averile

După decizia Curții Constituționale a României (CCR) din luna...

Reportaj SPECIAL ARAD | Sute de arădeni au văzut eclipsa de soare de la Cetatea Șiria

În urmă cu o săptămână sau chiar zilele trecute,...

VIAȚA LIBERĂ Containerele inteligente din Galați au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

În Galați, autorităţile locale raportează finalizarea unui proiect european,...