Transplantul hepatic se va putea face și la Cluj | Monitorul de Cluj

Data:

Transplantul hepatic se va putea face și la Cluj, după ce miercuri a fost lansată componenta clujeană a Programului Național de Transplant Hepatic, în prezența mai multor specialiști de la Institutul Fundeni.

În prezent, în Cluj se efectuează numai transplanturi de rinichi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR), însă acest lucru se schimbă. 

Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor (IRGH) a făcut demersuri pentru realizarea primului transplant hepatic (de ficat), potrivit Monitorul de Cluj.

Citește și Salvați Copiii România vine în sprijinul mamelor refugiate din Ucraina

Un obiectiv atins

„Demararea programului este un vis care devine realitate. Un vis care cred că fiecare coleg de la noi care l-a așteptat. Pentru mine este o onoare să fac parte din acest colectiv. Este un pas important pentru pacienți, pentru comunitatea locală și regională.

Acest pas este unul firesc pentru că programul a bifat toate bornele de ajuns până aici. Am pornit anul trecut la drum în această acțiune și am început lucrări de reamenajare a spațiilor, am cumpărat echipamentele necesare pentru derularea în siguranță a acestei activități de transplant. 

În același timp am elaborat toate documentațiile necesare în vederea aprobării. Nu în ultimul rând, colegii mei, corpul medical, au avut parte de instruire, schimb de experiență în locurile de referință, începând cu Institutul Clinic Fundeni și la cele din străinătate.

Astăzi nu pot decât să aduc mulțumiri”, a declarat dr. Mihai Mleșnițe, managerul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie „Octavian Fodor” Cluj, conform Monitorul de Cluj.

Reprezentanții institutului primesc și sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în acest demers.

Citește și „Fură” Cîrstoiu voturi de la Nicușor Dan sau îl încurcă pe Piedone? Explicații de la experți

Transplantul hepatic se va putea face și la Cluj. Un viitor mai bun pentru pacienți

„Astăzi este împlinirea unui vis și recunosc că nu am crezut atunci când colegul meu Nadim al Hajjar mi-a spus despre demararea demersurilor obținerii dreptului de a face transplant hepatic la Cluj.

Nu am crezut că o să se întâmple atât de repede. Vreau să-mi exprim bucuria și onoarea că suntem parte din acest pas care este istoric. Astăzi este un moment istoric când la Cluj, după transplantul renal, se va face și transplant hepatic.

Este extraordinar pentru Cluj, Transilvania cât și pentru țara noastră și mai ales pentru bolnavi”, a declarat Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Cluj, potrivit Monitorul de Cluj.

Continuarea în Monitorul de Cluj


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Monitorul de Cluj / Paula Copaciu/ monitorulcj.ro

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related