Trei judecători au contestat candidatura Ralucăi Cozan la ÎCCJ. Magistrata s-a retras din concurs

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Judecătoarea Raluca Elena Cozan, de la Curtea de Apel București, și-a retras candidatura pentru ocuparea unui post de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce alți trei judecători au contestat, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), soluția de admitere a candidaturii acesteia.

Astfel, Anamaria Lucia Zaharia, de la Curtea de Apel București, împreună cu alți doi colegi, au transmis Secției pentru Judecători a CSM un memoriu potrivit căruia „una dintre condițiile obligatorii pe care candidații trebuie să le îndeplinească la data expirării termenului de depunere a cererilor de înscriere este aceea de a fi exercitat efectiv funcția de judecător la curtea de apel timp de 5 ani”.

Cei trei au mai arătat că, prin Hotărârea nr. 1038 din 06.04.2022 a Secției pentru Judecători a Consiliului, Raluca Elena Cozan a fost promovată efectiv la Curtea de Apel București începând cu data de 15.04.2022, anterior fiind judecător la Tribunalul București. „Întrucât ultima zi de depunere a cererilor de înscriere la concurs a fost 20.07.2026, este evident că doamna judecător nu putea îndeplini condiția de vechime efectivă de 5 ani în funcția de judecător la curtea de apel. La acel moment, vechimea sa efectivă era de 4 ani, 3 luni și 5 zile”, mai arată cei trei judecători.

Citește și: Motivarea în dosarul ROMATSA. Instanța descrie un „cerc închis” al angajărilor și o discriminare ce durează de 14 ani

Nu îndeplinea condițiile de vechime

Concluzia lor este simplă: „Rezultă, așadar, că în mod greșit s-a apreciat că doamna judecător îndeplinește toate condițiile legale pentru participarea la concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar admiterea candidaturii sale a fost dispusă în mod nelegal”, mai arată semnatarii. Acum, contestația celor trei a rămas fără obiect.

Pe Elena Cozan (foto medalion) o regăsim, în decembrie 2025, aliniată în spatele conducerii de atunci a Curții de Apel București, în semn de solidaritate cu șefele instanței, în contextul dezvăluirilor din reportajul Recorder „Justiție capturată”.

PressHub a arătat că pe lista candidaților pentru un post de judecător la instanța supremă se regăsesc nume sonore din magistratură, precum președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, președinta Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan, și fostul membru al CSM Adrian Chiriac, soțul actualului procuror general al României, Cristina Chiriac. Acesta candidează pentru Secția de Contencios, deși în prezent este judecător în materie penală la Curtea de Apel Iași.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related