Presa internațională: 11 Septembrie al Israelului VIDEO

Data:

11 Septembrie al Israelului. După două zile de război între Israel și Hamas s-a ajuns la peste 1.100 de morți și peste 123 de mii de oameni strămutați.

Israelul a lovit duminică enclava palestiniană Gaza, ucigând sute de persoane. Atacurile vin ca represalii față de atacul Hamas de sâmbătă, unul dintre cele mai sângeroase din istoria țării, scrie Reuters.

Un 11 Septembrie al Israelului

Peste 1.100 de persoane au fost ucise în primele două zile de război, aproximativ 700 israelieni și 400 palestinieni, după ce Hamas a lansat un atac surpriză asupra Israelului, sumarizează CNN.

MAE: 115 cetățeni români au fost repatriați din Israel cu un zbor privat

Iar BBC relatează că armata israeliană a adunat peste 100.000 rezerviști în sudul țării, fiind foarte probabilă o incursiune terestră în Gaza.

Europa Liberă analizează cum a fost posibil ca serviciile secrete israeliene să nu fi anticipat atacul de amploare al Hamas.

Financial Times face un portret al liderului Hamas Mohammed Deif, creierul incursiunii din Israel. Și tot FT crede că eforturile SUA de a normaliza relațiile dintre Arabia Saudită și Israel au din ce în ce mai puține șanse de reușită în noul context.

The Guardian e de părere că atacul Hamas de sâmbătă a schimbat esențial peisajul diplomatic din Orientul Apropiat, iar The Economist afirmă că obținerea păcii în Orientul Apropiat nu poate ignora aspirațiile palestiniene pentru suveranitate.

The Wall Street Journal: Iranul a ajutat la planificarea atacului Hamas

The Wall Street Journal afirmă că Iranul a ajutat la planificarea atacului Hamas și l-a aprobat la o întâlnire la Beirut de lunea trecută. Citând surse din interiorul Hamas și Hezbollah, publicația scrie că ofițeri ai Gărzii Revoluționare Islamice din Iran au colaborat cu Hamas din august pentru a concepe incursiunile de sâmbătă.

Într-un editorial, Jerusalem Post scrie că dincolo de drama acestor zile, lumea poate vedea adevărata natură a inamicului și că Israelul are acum legitimitate deplină pentru a pune capăt „problemei Gaza”.

Continuarea, în Europa Liberă!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO captură videi Ambasada Israelului în România 

https://www.facebook.com/IsraelinRomania
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rezerve importante de petrol și gaze, descoperite de Rusia în Antarctica Britanică. Ce conflicte se întrevăd | Aktual 24

Rusia a descoperit vaste rezerve de petrol și gaze în Antarctica, în mare parte în zone revendicate de Marea Britanie, anunță The Telegraph. Rușii urmează să aducă platforme de foraj...

Premierul slovac a fost împușcat. Robert Fico se zbate „între viaţă şi moarte”

Premierul slovac a fost împușcat. Prim-ministrul slovac se zbate...

Premierul Slovaciei a fost împușcat

Premierul Slovaciei a fost împușcat. Robert Fico a fost...