Un director ANAF Ploiești nu poate justifica cum a obținut aproximativ 120.000 de euro, anunță Agenția Națională de Integritate/ Alte sesizări ale inspectorilor ANI care au ajuns pe masa procurorilor și judecătorilor

Data:

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul ICCJ în cazul directorului unei şcoli din Bucureşti, acuzat că şi-a angajat fiica în cadrul unităţii de învăţământ. De asemenea, în cazul unui director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi fost director general în cadrul Direcţiei generale de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi al unui agent în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Sectorul de Frontieră Isaccea, ANI a constatat o diferenţă mare între veniturile obşinute şi averea realizată.

”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către SIDERIAŞ MĂRIOARA a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, a îndeplinit acte prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru fiica sa, respectiv a semnat şi aprobat contractele de muncă prin care fiica sa a fost angajată în cadrul Şcolii Gimnaziale Herăstrău Bucureşti”, a transmis instituţia.

În cazul lui Marinel Rizea, director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi fost director general în cadrul Direcţiei generale de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 442.377 Lei şi 35.000 euro între averea dobândită şi veniturile realizate, în perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2018.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către acesta .

O constatare similară a făcut ANI şi în cazul lui Silviu Botea, agent în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Sectorul de Frontieră Isaccea, Jud. Tulcea, existând o diferenţă nejustificată în cuantum de 165.038,5 Lei (echivalentul sumei de 37.037 Euro) între averea dobândită şi veniturile realizate, în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013. Articolul complet poate fi citit pe site-ul G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...