Un gălățean a luat într-o lună un salariu de peste 51.000 de euro

Data:

Un gălățean a luat într-o lună un salariu de peste 51.000 de euro. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați a furnizat lista celor mai mari salarii înregistrate în Galați de la începutul acestui an, la solicitarea publicației Viața liberă.

Topul este anonimizat, conform Legii protecției datelor cu caracter personal – ne-a comunicat AJFP, astfel că nu putem spune în ce domenii lucrează gălățenii cel mai bine plătiți.

Cel mai mare venit salarial din Galați a fost înregistrat în luna aprilie și a avut o valoare de 256.899 de lei, echivalentul a 51.380 de euro, bani în mână.

Aprilie este considerată de mulți dintre noi luna păcălelilor. Însă nu pentru toată lumea pare a fi așa.

Conform datelor furnizate „Vieții libere” de AJFP Galați, aprilie a fost luna în care s-a înregistrat cel mai mare venit salarial net din Galați, cel de 256.899 de lei.

Potrivit surselor noastre, nici măcar la bugetarii de top din Galați nu se plătesc astfel de salarii. O altă presupunere rezonabilă – fotbalul – probabil că iese și ea din calcule, întrucât niciunul dintre fotbaliștii lui Dorinel Munteanu nu are un astfel de salariu. Și nici chiar Dorinel.

De asemenea, aprilie pare să fi fost și una dintre cele mai „compacte” luni din punct de vedere salarial, gălățenii de pe primele 10 locuri câștigând, fiecare, cel puțin 67.719 lei net, adică cel puțin 13.544 de euro pe lună. Mai mult, salariile lunare ale celor de pe locurile 2-7 au fost cuprinse între 98.280 și 82.142 de lei, adică între 18.564 și 16.428 de euro.

Continuarea în Viata-libera.ro

Citește și: Conacul Neamțu a fost salvat. Sediu de CAP, degradat după ’89 și reabilitat cu ajutorul donaţiilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Viața liberă
Viața liberă
Viața liberă este un ziar cotidian independent din Galați, fondat în decembrie 1989, care a apărut pe piață neîntrerupt de atunci. Versiunea online a ziarului are în medie 400.000 de vizitatori unici pe lună, subiectele abordate în ambele medii fiind cele cu impact social major, atât local, cât şi naţional şi internaţional, inclusiv cele de interes pentru diaspora. Publicaţia susţine proiectele şi iniţiativele benefice comunităţii din care face parte de 32 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mircea Geoană critică clasa politică: „Nicio calificare dovedită şi conduc guverne”

Mircea Geoană critică clasa politică: „Nicio calificare dovedită şi...

Înțelegere pentru înlocuirea liderului PNL Olt | Reporter24

Înțelegere pentru înlocuirea liderului PNL Olt. În pragul alegerilor,...

O inițiativă exemplu: dezbatere publică cu toți candidații la Primăria Stâlpeni | Gazeta de Stâlpeni

O inițiativă exemplu: dezbatere publică cu toți candidații la...