Un sfert din Craiova NU este asfaltat. Unele străzi stau cu lunile sparte de firmele agreate de primărie

Data:

Din cele 1009 străzi și alei care fac parte din rețeaua stradală a Craiovei, 187 sunt de pământ și/sau amestec de piatră spartă și balast. Alte 66 sunt pavate cu piatră cubică sau piatră de râu, conform unui răspuns formulat de Primăria Craiova la solicitarea senatorului doljean Cosmin Poteraș (REPER). Potrivit documentului, în prezent, 27 de străzi și alei sunt în curs de asfaltare, iar 729 sunt asfaltate.

Pe de altă parte, conform unui răspuns pentru Stiricraiova.ro, firmele care au contracte de reabilitare sau reparații străzi au fost amendate de polițiștii locali fie pentru nu au luat autorizații de spargere, fie au depășit termenele pentru lucrări, fie nu le-au mai adus la starea inițială. Unele dintre ele au zeci de lucrări în oraș. Sunt așa-zisele ”firme de casă”, abonate la banii publici, care încep lucrările, dar uită să le mai termine. Conform unor documente obținute de Stiricraiova.ro, unele dintre firme au solicitat prelungirea autorizațiilor cu aproape tot atâtea zile câte fuseseră prevăzute în autorizațiile emise anterior pentru întreaga lucrare. Motivul: ba a plouat, ba a fost solul nisipos și pânza… freatică.

”253 de străzi din Craiova nu sunt asfaltate, reprezentând 25% din cele 1009 câte avem în total. Îmi amintesc declarațiile doamnei primar care spunea că anul trecut au asfaltat o stradă pe zi. Poate calculează zilele din an precum Consiliul Județean Olt care a inventat kilometrul de 800 de metri. Țineți minte cifrele acestea data viitoare când vine vorba de beculețe, panseluțe și târguri. Sau poate punem pe “ulițele” respective niște care trase de boi, și-atunci să te ții atracție turistică”, a scris Cosmin Poteraș pe Facebook, alături de datele transmise de municipalitate.

Edilul Olguța Vasilescu afirma în 2022, în cadrul unei ședințe ordinare a Consiliului Local, ca răspuns la o interpelare care privea chestiuni legate de infrastructura rutieră, că a ajuns la ”performanța să avem cam o stradă sau o alee reabilitată, pe zi”.

Citește și: Reforma educației: două proiecte din care lipsește viitorul

Se lucrează pe toate străzile cu probleme, probabil ați văzut ritmul cu care se asfaltează în Craiova. Cred că niciodată nu s-a asfaltat în acest ritm, în sensul că am ajuns la performanța să avem cam o stradă sau o alee reabilitată, pe zi”, declara Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, în cadrul ședinței Consiliului Local din iunie 2022.

Olguța vorbea și de termene de refacere de 5 zile pentru străzile sparte

Tot atunci, aleșii locali au avut întrebări și despre străzile sparte de deținătorii de utilități, despre care au spus că nu mai sunt aduse la starea inițială.

Noi le urmărim să nu fie mai mult de cinci zile, cât au autorizația de spargere, fără să pună asfalt. Dăm amenzi zilnic. Cred că au fost și firme care și-au pierdut dreptul de a mai lucra în Craiova, tocmai din cauza aceasta. Vă rog ca, atunci când mai observați astfel de situații, să le sesizați”, a îndemnat primarul.

Într-adevăr, pe parcursul anului trecut, zeci de firme au fost amendate de Poliția Locală Craiova pentru că nu au respectat Regulamentul local de spargere a străzilor. Între ele se disting câteva ”firme de casă”, care au lucrări cu duiumul. S-au apucat de toate și nu le-au terminat la timp pe niciunele. Materialul integral poate fi citit pe site-ul Știri Craiova.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Știri Craiova
Știri Craiova
StiriCraiova este un ziar online care oferă informații incisive din mediile de interes ale orașului și județului.
2 COMENTARII
  1. Din cele 253 de străzi neasfaltate, una este stada Nouă, din cartierul Romanești din Craiova, jumatare piatră de rău și jumătate cu pământ amestecat cu balastru …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Botoșani rămâne sub control judiciar | Monitorul de Botoșani

Cosmin Andrei, primarul din Botoșani, rămâne sub control judiciar....

S-a deschis fabrica de filtre din Balș. Investiție germană de 8 milioane de euro | Reporter 24

S-a deschis fabrica de filtre din Balș, județul Olt....

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, deblocată după trei ani de tergiversări | Monitorul de Cluj

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, segmentul dintre...