Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat luni președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie, legea depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022.
Legea condiționează retragerea din sistem a capacităților de producție pe cărbune de punerea în funcțiune, în prealabil, a unei capacități echivalente din altă sursă.
Potrivit USR, proiectul se află în Camera Deputaților ca for decizional. Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare ar fi trebuit să îl supună dezbaterii încă din 29 octombrie 2025.
Solicitarea adresată luni Biroului Permanent conține două puncte: introducerea proiectului pe ordinea de zi a plenului din 3 august și convocarea în ședință comună a celor două comisii pentru întocmirea raportului, astfel încât legea să poată fi votată astăzi.
„Domnul Grindeanu a primit această adresă acum câteva ore. Nu a răspuns nici până în momentul de față’, a declarat Diana Stoica. ‘Vrem să vedem și noi unde este preocuparea reală, în afara declarațiilor pe care le face despre USR în fiecare zi. Avem un proiect de lege foarte clar, care poate fi votat astăzi, în câteva minute. Domnul președinte Grindeanu nu trebuie să inițieze un nou proiect de lege”, a declarat deputata Diana Stoica.
Ministrul Radu Miruță, inițiatorul proiectului, a arătat că soluția pe care conducerea PSD o susține astăzi public este exact cea respinsă de PSD timp de patru ani.
„Patru ani îi ia PSD-ului ca să ajungă la concluzia că acceptă soluțiile propuse de USR în Parlament. Cam asta e viteza cu care PSD ține țara încetinită și cam asta e viteza cu care s-a mișcat în ministerele unde a avut putere de decizie. Nici Comisia Europeană, nici PNRR, nici nimeni altcineva în lumea asta nu a interzis României să închidă capacități după ce pune înainte altceva în schimb. Problemele din energie nu pot fi scuzate de secetă. Sunt cauzate de decizii”, a declarat Radu Miruță.
Potrivit USR, actele normative prin care s-a decis închiderea capacităților fără înlocuitor, votate cu contribuția PSD: OUG nr. 108/2022 – 30 iunie 2022; Legea nr. 334/2022 – 29 noiembrie 2022; OUG nr. 175/2022 – 14 decembrie 2022; OUG nr. 14/2023 – 16 martie 2023.
„În timp ce a închis concret, de pus în funcțiune nu a pus nimic. Acolo unde astăzi ar trebui să fie aproape recepționate noile centrale este izlaz comunal și pasc vacile. Am dat întâi țiglele jos de pe casă și după aceea ne mirăm de ce ne plouă pe covor. Energia nu se bagă în borcan vara, ca s-o scoți iarna sau seara, când e nevoie. Există o balanță energetică ce trebuie echilibrată permanent”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul Apărării a precizat că va vota proiectul, în calitate de inițiator, și a subliniat că prioritatea rămâne adoptarea lui în Camera decizională.
„Trebuie să vină vremea în care cine greșește e scos la tablă, arătat și plătit. Nu se poate ca din zece în zece ani să se închidă fabrici și să se taie termocentrale, iar la final să se spună că e vina celui care a preluat ministerul acum două luni”, a mai spus ministrul USR.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



