Ziua Naţională a României. Parada militară de 1 Decembrie, la Arcul de Triumf

Data:

Ziua Naţională a României. Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a avut loc vineri în Piaţa Arcului de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 87 de ani, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Reginei Maria, informează Agerpres.

În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, format din 100 de studenţi.

În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun, în semn de salut, folosindu-se muniţie de manevră.

Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.

La paradă au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, membri ai Guvernului, şefi de instituţii, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai cultelor religioase, politicieni, veterani.

Citește și: Revoluționarul care s-a întors din Italia pentru a monta panouri fotovoltaice în România

Fondul sonor al defilării a fost asigurat de muzicile militare ale Armatei, din garnizoana Bucureşti: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Muzica militară a Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava” şi elevii Centrului de Instruire pentru Muzici Militare, potrivit Agerpres.

Peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au participat la parada militară din Bucureşti.

Citește și: „Medicul moților” – A renunțat la o carieră în București pentru o comună din Apuseni. Mergea la pacienți cu sania trasă de cai

În blocul de paradă au defilat aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 150 mijloace tehnice. Avioane şi elicoptere au survolat Piaţa Arcului de Triumf la parada de 1 Decembrie.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related