Nicușor Dan este, deliberat, tot mai pesedist, mai antiliberal, mai favorabil „structurilor” și „serviciilor”, tot mai apropiat de MAGA, se arată ortodoxist, cu „nostalgii” legionare.
În general, te aștepți ca politicienii să-și respecte numai cu destulă aproximație promisiunile electorale. Unele dintre acestea, fiind demagogice, nu pot fi respectate în principiu. Altele ar fi putut fi respectate, dacă conjunctura economică sau politică generală nu s-ar fi pus de-a curmezșul; de exemplu, creșterea prețului petrolului sau al gazelor. Există apoi promisiuni (și acum mă refer la cazul lui Nicușor Dan) care nu sunt de domeniul funcției repective – de exemplu nivelul TVA pentru președintele republicii – și a le fi făcut nu dovedește decât nepricepere sau demagogie din partea candidatului. De asemenea, în general interesele partidelor nu pot fi de multe ori făcute compatibile cu agenda cu care a fost ales președintele. Spun toate astea pentru a se înțelege că n-am avut așteptări iraționale sau exagerate din partea lui Nicușor Dan în mai 2025.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat în ultimul an mai ales și pare să continue neabătut arată o încălcare sistematică din partea lui Nicușor Dan a aproape tuturor promisiunilor și așteptărilor celor care l-au propus și l-au votat, mai ales în primul tur al alegerilor din 2025, și care apoi s-au bucurat de victoria lui în fața lui George Simion. Pare a fi o rupere deliberată a „contractului” nescris dintre candidat și electoratul său; ceva ce n-a făcut până acum niciun alt președinte al României: toți au încercat (și au reușit mai mult sau mai puțin) să dea anumite satisfacții electoratului propriu (pesedist, în cazul lui Ion Iiescu, antipesedist, în cazul celorlalți trei) și să răspundă măcar unor așteptări ale acestuia, fapt pentru care au intrat în conflict cu alte forțe ale societății. Au făcut concesii și „celorlalți”, dar atunci când n-au avut încotro, când au avut guverne ostile etc. Nerespectarea promisiunilor a fost, până acum, datorată mai ales unor imposibilități obiective, a unor erori involuntare sau unor calcule tactice oportuniste. Soluția aleasă a fost prezentată măcar ca „imorală”: ea n-a fost îmbrățișată, aparent chiar dorită (precum acum în cazul Veștea).
Continuarea, în Revista22.ro
