Adolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea a fost reținută

Data:

spot_img

Adolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea a fost reținută pentru 24 ore de polițiști, în cursul serii trecute, după mai multe ore de audieri.

Surse din anchetă au declarat marți BIHOREANULUI că adolescenta care a înjunghiat un pedagog va fi supusă unei expertize psihologice, respectiv psihiatrice, așa cum cere legea în asemenea cazuri, pentru a se stabili dacă avut discernământ la comiterea faptei.

Totodată marți dimineață ea a fost prezentată în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru audieri și pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile, respectiv tentativă de omor.

Citește și: Iohannis pleacă la Dubai de Ziua Națională a României. Agenda nu e publică momentan

Aceleași surse spun că fata și-a recunoscut vina în fața anchetatorilor și, în primele declarații, le-a spus că nu regretă ceea ce a făcut.

Rămâne de văzut dacă, după audieri, anchetatorii o vor prezenta instanței și ce măsuri preventive vor fi dispuse în caz.

Apropiații fetei sunt șocați de cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât aceasta este o elevă eminentă, prima în clasa în care învață, cu o medie de peste 9 și cu bursă de merit.

Citește și: Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă pot fi anchetați penal. Iohannis ridică imunitatea foștilor miniștri

Adolescenta care a înjunghiat un pedagog a reacționat după un conflict spontan

Un pedagog de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” a fost internat luni dimineaţă la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, după ce a fost înjunghiat în zona toracelui de o elevă.

Incidentul s-a produs luni dimineaţă şi a fost sesizat Poliţiei Bihor în jurul orei 9, prin 112. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Biroul Siguranţă Şcolară.

Din primele informații, incidentul s-a produs în urma unui conflict spontan, chiar în biroul uneia dintre directoarele adjuncte ale şcolii, unde adolescenta, care este din Olcea, ar fi fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament.

Continuarea în Ebihoreanul.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro – Arhivă)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related