Ajutorul militar esențial pentru Ucraina, aprobat de Camera Reprezentanţilor din SUA

Data:

Ajutorul militar esențial pentru Ucraina, adoptat de Camera Reprezentanţilor din SUA, sâmbătă, cu un vot zdrobitor pentru: 311 congresmeni au votat în favoarea acordării sprijinului, spre deosebire de numai 112 care s-au opus.

Uriașul plan de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, de 95 de miliarde de dolari, susţinut de aleşi ai ambelor partide, este esențial pentru ca frontul ucrainean să nu cedeze, în condițiile în care muniția este pe terminate, potrivit Agerpres.ro.

Din suma totală, ajutorul militar esențial pentru Ucraina va ajunge la 61 de miliarde de dolari. Republicanii au spus că mai mult de o treime va fi dedicată refacerii stocurilor de arme și muniții.

Ajutorul militar esențial pentru Ucraina. Ce spune Zelenski

Ucraina va primi, de asemenea, asistență economică în valoare de peste 9 miliarde de dolari sub formă de „împrumuturi cu clauză de renunțare”, adică împrumuturi care nu trebuie rambursate.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat imediat o asistenţă militară şi economică care „va salva mii de vieţi”, în timp ce americanul Joe Biden şi-a exprimat satisfacţia după adoptarea unui pachet de „ajutor crucial” pentru Ucraina şi Israel, la „întâlnirea cu istoria”.

Rusia, în schimb, a susţinut că acest ajutor „va ucide şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev”.

Parlamentarii au votat în ritm rapid acest uriaş pachet financiar de 95 de miliarde de dolari, cerut de luni de zile de preşedintele Biden.

Salutând rezultatul, președintele american a lăudat efortul bipartizan de a „răspunde la chemarea istoriei” și a îndemnat Senatul să aprobe rapid legea, „pentru ca eu să o pot promulga și să putem trimite rapid arme și echipamente în Ucraina pentru a răspunde nevoilor lor urgente pe câmpul de luptă”.

Citește și: Dinu Săraru a fost înmormântat ilegal. Legea interzice așezarea mormintelor în afara cimitirelor

Bani și pentru Israel și Taiwan

O parte din sumă va merge către Israel include câteva miliarde de dolari pentru a întări în special scutul antirachetă israelian, numit „Iron Dome” („Domul de Fier”).

Aleşii au mai adoptat sâmbătă un proiect de lege pentru a face faţă Chinei şi a veni în ajutorul Taiwanului şi au votat o măsură care lansează un ultimatum către TikTok, ce prevede interzicerea aplicaţiei în Statele Unite, cu excepţia cazului în care reţeaua de socializare întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China.

Textele ar urma să fie examinate rapid de Senat, unde un prim vot ar putea avea loc chiar marţi, a indicat liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer.

Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, dar Congresul nu a mai adoptat un pachet important pentru aliatul său de aproape un an şi jumătate, în principal din cauza certurilor partizane.

Citește și: Fără muniție livrată de americani, frontul din Ucraina riscă să cedeze | DW

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

China – Rusia, o nouă axă revizionistă? | Revista22

China - Rusia, o nouă axă revizionistă? Washingtonul a...

Rusia a folosit arme chimice în Ucraina, încălcând regulile internaționale

Rusia a folosit arme chimice în Ucraina, încălcând regulile...

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul ilegal din Ucraina | Aktual24

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul...

Cum a reușit Turcia să atragă 50 de milioane de turiști într-un an

Cum a reușit Turcia să atragă unu număr impresionant...