Vlad Timiș, fiul patronului Cris-Tim a scăpat de închisoare. Tânărul de 24 de ani a primit o pedeapsă cu suspendare din partea Curții de Apel, după ce a fost prins făcând trafic de droguri.
În decembrie 2022, fusese condamnat de Tribunalul Prahova la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare.
„Instanța de fond a reținut că în privința inculpaților sunt incidente prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000 potrivit cărora persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 – 9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”, potrivit documentului citat.
Curtea de Apel a decis suspendarea executării pedepsei, apreciind „vârstele relativ fragede” ale lui Vlad Timiși și partenerilor săi, dar și faptul că sunt la prima abatere penală. Au contat își caracterizările depuse la dosar, „reieșind că sunt persoane integrate social”.
În prima instanță, Vlad Timiș a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare.
Tribunalul a dispus atunci și confiscarea unor bunuri de la Timiș și complicele lui a căror deținere este interzisă de legea penală și au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc – cantitatea de 3,65 grame cocaină, un cântar, o linguriță, un recipient pe care s-a pus în evidență cocaina, cantitatea de 44.41 grame cocaină și cantitatea de 4.67 grame cocaină.
De asemenea, a fost confiscat un autoturism marca VOLKSWAGEN TOUAREG dobândit de unul dintre inculpați din traficul de droguri.
Continuare în Aktual24!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: aktual24.ro)