APCE face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar Sistemul Energetic Național în intervalul critic de seară

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) a lansat un apel public către prosumatorii care dețin sisteme de stocare și au posibilitatea tehnică de a injecta energie din baterii în rețeaua națională, în intervalul 20:00–23:00, în această perioadă în care Sistemul Energetic Național se confruntă cu un deficit important de producție.

Într-un comunicat de presă remis joi, APCE îi încurajează pe prosumatorii care dispun de capacitate suficientă de stocare și care își pot configura invertoarele pentru injectarea energiei în rețea, fără a-și afecta propriul confort sau siguranța alimentării, să contribuie voluntar la acoperirea consumului din orele de vârf.

Citește și: Proiectul SMR de la Doicești: analiza unei controverse privind guvernanța corporativă și administrarea investițiilor strategice

„În ultimii ani, prosumatorii au demonstrat că reprezintă un element esențial al sistemului energetic românesc. Într-un moment în care fiecare kilowatt disponibil contează, energia stocată în bateriile prosumatorilor poate contribui la reducerea presiunii asupra sistemului și la diminuarea necesarului de importuri de energie”, a declarat Dan Pîrșan, președintele APCE.

Asociația subliniază că acest apel nu reprezintă o obligație, ci un gest de responsabilitate și solidaritate energetică, adresat exclusiv celor care au posibilitatea tehnică și economică de a participa.

„În această seară, România are nevoie de energia noastră. Nu pentru furnizori, nu pentru politicieni, ci pentru stabilitatea Sistemului Energetic Național din care facem cu toții parte”, a mai spus Dan Pîrșan.

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related