Átlátszó Erdély: Cum luptă fermieri și comunități locale din Ungaria și Transilvania împotriva secetei

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Lipsa apei devine din ce în ce mai severă și, în unele locuri, duce chiar la conflicte în cadrul comunităților din mai multe regiuni ale Bazinului Carpatic: în regiunea Homokhátság din Ungaria și în anumite regiuni din Transilvania. În multe locuri, nivelul apei freatice a scăzut cu câțiva metri, pâraiele au secat, habitatele acvatice au dispărut, fermierii fiind nevoiți să transporte apa de la distanțe mari chiar și pentru a-și adăpa animalele, scrie portalul de investigații Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă).

Una dintre cauzele problemei este faptul că, din cauza schimbărilor climatice, precipitațiile au un caracter din ce în ce mai extrem: perioadele lungi de secetă sunt urmate de ploi torențiale. Problema este agravată de faptul că, în ultimele decenii, intervențiile în domeniul gospodăririi apelor au vizat protecția împotriva inundațiilor, adică s-a urmărit evacuarea cât mai rapidă a apei pluviale. Apa care se scurge rapid de pe teren nu se poate infiltra în pânza freatică.

Cu toate acestea, există soluții simple, ecologice și relativ ieftine pentru atenuarea deficitului de apă. Atât în Ungaria, cât și în Transilvania, persoane fizice, fermieri, peisagiști și comunități locale au început să pună în aplicare intervenții de retenție a apei la scară mică: aceștia încetinesc scurgerea apei prin închiderea șanțurilor, construirea de praguri de fund și baraje mici, arată Átlátszó Erdély.

Există exemple funcționale pentru retenția apei.

Scopul nu este crearea unor lacuri artificiale, ci ca apa să rămână mai mult timp pe loc, să aibă timp să se infiltreze în sol și să reumple astfel pânza freatică. Chiar și câteva intervenții simple aduc rezultate spectaculoase: nivelul apei freatice crește, apa reapare în fântâni, se întorc broaștele, șopârlele și alte viețuitoare, iar microclimatul se îmbunătățește vizibil în jurul suprafeței de apă.

Potrivit Átlátszó Erdély, aceste soluții nu necesită o infrastructură uriașă sau investiții de miliarde. Sistemele de retenție a apei sunt construite din materiale locale – bușteni, pietre, crengi, pământ – adesea prin eforturile comunității locale.

Cheia succesului proiectelor este cunoașterea locală, cooperarea și schimbarea de mentalitate: recunoașterea faptului că apa nu trebuie evacuată cât mai repede posibil, ci trebuie reținută la fața locului. Aceasta nu mai este doar o chestiune de protecție a mediului, ci o condiție pentru supraviețuirea pe termen lung a comunităților rurale.

Citește articolul integral în Átlátszó Erdély

Citește și: Átlátszó Erdély: Corupția și violența domină piața ciupercilor recoltate din pădurile României. Autorități pasive și legislație permisivă

(Sursa foto: Átlátszó Erdély)

spot_imgspot_img
Átlátszó Erdély
Átlátszó Erdélyhttps://atlatszo.ro/
Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă) este un site de investigaţii publicat de către Asociaţia “Atlatszo Erdely Egyesulet” cu sediul în Cluj-Napoca. Credem într-o societate transparentă, democratică şi responsabilă, iar pentru asta e nevoie de media independentă şi critică faţă de cei la putere. Principalele noastre subiecte sunt: - interesele de afaceri şi îmbogăţirea aleşilor noştri; - monitorizarea cheltuirii fondurilor publice destinate comunităţii maghiare; - marile investiţii periculoase pentru mediul înconjurător; - fenomene sociale de interes pentru comunitatea maghiară din Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related