Cunoscută pentru producția de volane și accesorii pentru centuri de siguranță, inclusiv pentru producători de lux precum Maybach ori Bentley, compania orădeană Valtryp livrează în sistemul energetic național aproape toată producția propriului parc fotovoltaic, proprietarul Valeriu Trip (foto) spunând că se raliază astfel îndemnului premierului Ilie Bolojan de a spori aportul prosumatorilor și a reduce consumurile, scrie Bihoreanul.
„Dacă jumătate dintre noi ar fi atenți la ce spune Bolojan, criza energetică ne-ar costa mai puțin”, spune Trip.
Fondatorul Valtryp Oradea, prima fabrică din Oradea independentă energetic, care are contracte cu producători auto de nivel mondial până în 2030, afirmă că în această perioadă vrea să contribuie la creșterea disponibilului de energie electrică în așa fel încât importurile României de energie să fie cât mai mici.
„Toți banii pe care țara noastră îi plătește pe energia electrică importată înseamnă bani exportați, și cu cât energia pe care o consumăm este mai scumpă fiindcă o importăm, cu atât competitivitatea economiei noastre este mai scăzută, cu efecte asupra companiilor și angajaților”, afirmă Valeriu Trip, care a decis ca aproape întreaga producție de energie electrică a propriului parc fotovoltaic să o livreze în sistemul energetic național, tocmai pentru a atenua deficitul de energie cauzat de secarea cursurilor de apă, care a forțat reducerea producției din surse hidro și nucleară.
„Am trimis toată fabrica în concediu de odihnă în ultima zi a lunii iulie, până în 17 august, și aproape toată energia pe care o producem o dăm în sistem, peste 1 MWh în fiecare zi”, spune Trip.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
(Sursa foto: Bihoreanul)



