Aproape 38.000 de orădeni sunt expuși unui nivel al zgomotului rutier mai mare decât limita sanitară de 56 de decibeli, arată Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului, aprobat joi de Consiliul Local, informează Bihoreanul.
Documentul identifică străzile care necesită intervenții urgente și stabilește măsuri de limitare a vitezei, fluidizare a traficului și extindere a transportului public.
Potrivit planului întocmit de firma Enviro Consult, la comanda Primăriei, 57 de locuitori sunt expuși unui nivel de peste 70 de decibeli, iar 1.897 suportă valori de peste 60 de decibeli. Cele mai afectate sunt străzile Densușianu, Podului, Matei Corvin și Calea Borșului. Depășiri apar și pe Calea Aradului, strada Ogorului și Calea Clujului.
De asemenea, trei școli (Școala nr. 11, Ioan Slavici și Dimitrie Cantemir – clădirea de pe strada cu același nume) și Spitalul Județean sunt expuse unor niveluri foarte ridicate de zgomot.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
(Sursa foto: Bihoreanul)



