Aproape jumătate din populația României crede că era mai bine înainte de 1989, spune un sondaj recent. Dar stai: care 1989?
În rândurile următoare, am să vă explic de ce eu cred că acest „înainte de 1989” este o construcție artificială, inventată în ultimii ani de forțe politice, instituții mai mult sau mai puțin publice și actori de propagandă din afara.
Începem cu decorul. Care sunt elementele imaginare din acest „înainte de 1989” pe care românii le regretă?
Jobul sigur. Fiecare avea unul. Unde muncea cu plăcere, nu ca acum, când suntem „sclavii străinilor”.
Casa. Ți-o dădea statul, moca. Extraordinară generozitate!
Mașina: tot poporul și-o permitea și știa s-o și repare.
Mâncarea: sănătoasă și fără e-uri, nu ca acum, când „ne omoară”.
Fabricile: luceau în soare și scoteau fum vesele, și erau „ale noastre”.
Conducătorii: adevărați patrioți, neînfricați, se înjurau toată ziua cu capitaliștii americani. În plus, erau de-ai noștri, din popor, de la țară, fără scoală. Cum ne spune tradiția să fim!
Familia: partidul o respecta și o îndrăgea, și o recompensa: grădiniță, scoală, cravată de pionier. Nici vorbă să fie compusă din doi băieți sau două fete, ptiu, drace!
Cam astea sunt liniile de comunicare ale acestui „înainte de 1989”. Provin CHIAR DIN 1989?
Nu. Sunt construcții recente.
Prima oară au apărut acum 6-7 ani, odată cu intensificarea propagandei ruse și a celei naționaliste interne, stimulată de prima. Am scris la vremea respectivă despre asta, când au apărut primele meme pro-ceaușiste.
Tovarășul la piață, tovarășul pupat cu poporul, tovarășul cu realizările mândrei patrii socialiste în spate (canal, Dacia, Transfăgărășan).
Aceste meme au evoluat în grupuri de social media, în conținut distribuit pe Whatsapp, în filme pe Youtube. Au îmbinat nostalgia după tinerețea publicului țintă cu frustrările zilei de azi: prețuri, nesiguranța locului de munca, diferențele sociale acum mult mai vizibile.
Cu ajutorul acestora s-a construit o alternativă imaginară la societatea de azi și această alternativă a fost plasată în trecut. Într-un regim totalitar, pe care propaganda l-a transformat în liman al fericirii clasei muncitoare.
Citește și: Cazul Brașov. De ce nu-și iubește și nu-și protejează România copiii?
Chiar și cei care au trăit atunci și își amintesc frigul, foamea și mai ales completa lipsă de empatie a liderilor țării față de noi, oamenii obișnuiți, au ajuns să creadă în aceste construcții imaginare.
De ce?
În principal, pentru că în ziua de azi nu toată lumea a reușit în viață. Și-atunci trebuie să găsești pe cine da vina: pe capitaliștii și pe sistemul de azi, care, deși democratic, ție nu ți-ar fi oferit vreo șansă. E de înțeles această durere.
Dar nu asta e toață explicația. Una mai sinistră îmi pare la fel de importantă: există în România o partidă a totalitarismului.
Există în România oameni în funcții importante (și oamenii care râvnesc la ele) care vor să se instaleze în fruntea unui regim ne-democratic.
Și-atunci le convine (și promovează) poveștile în care ultima dictatură din istoria țării pare chiar mișto, ba chiar o soluție de prosperitate și egalitate socială.
Oamenii ăștia, simt eu, se visează în fruntea unei dictaturi. Una colegială. Camaraderească, dacă mă înțelegeți pe undeva.
Sunt oameni importanți în structurile statului, în cele formale și informale, în instituții publice și de cult, în media și în rețele de influență – unele construite încă înainte de 1989…
Din păcate, faptul că jumătate din populația României a ajuns să creadă în povestea lor ne arata un lucru simplu: probabil că mai bine de jumătate din elitele noastre ar trăda cu prima ocazie atât democrația cât și Constituția.
Și s-ar întoarce „înainte de 1989”. Ca stăpâni absoluți ai noștri, firește.
Dar cei 50% cărora le e dor de „înainte” nu vor înțelege decât atunci când va fi prea târziu.
Comentariu publicat inițial pe pagina de Fb Lucian Mândruță.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Domnule Mîndruță,
Sunt un sexagenar. Am trăit 35 de ani sub dictatură ( fără să „mi se dea” locuință, mâncând resturile dictatorului, făcând frigul, ba chiar având o verișoară omorâtă de regimul criminal) și 33 de ani în acest capitalism în zdrențe și vă mărturisesc că nu sunt un mort de foame.
Bănuiesc la cine vă referiți când vă adresați cititorilor cine sunt politicienii cărora le este dor de acel dezgustător „înainte”. Și vă spun doar atât: Am urât visceral comunismul, dar ce au făcut politrucii produși de Iliescu, Năstase Ponta, Dragnea &Co și de cealaltă parte Băsescu, Udrea și Co lor, ca și Antonescu, KWI cu toate neamurile lor, apărute din neant să facă praf de o țară întreagă.
Așa că vă întreb în cel mai pertinent mod: Mai am cu cine să votez, domnule Mîndruță?