Când se va circula pe Autostrada Moldovei

Data:

Când se va circula pe Autostrada Moldovei (A7): primele loturi vor fi deschise „de principiu în octombrie 2024″ estimează directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

Dacă pentru lotul 1 Ploiești -Mizil (21 km.) Asocierea Pizzarotti-Retter a primit încă din vară o extensie de 5 luni, până în octombrie 2024 (motivată și de problemele confirmate cu pânza de apă freatică), iar pentru lotul 2 Mizil-Pietroasele (28 km.) ajuns acum la doar 30% execuție, deși lucrările au început în august 2022, termenul contractual aprilie 2024 nu poate fi respectat, întârzierea semnificativă este pe tronsonul pe care lucrează bulgarii de la Trace.

Într-un interviu pentru publicația MainNews, șeful CNAIR admite întârzierea lotului 2.

Citește și Sud Estul României, paralizat de viscol – drumuri închise, trenuri anulate, Cod Roșu de viscol în 6 județe

„Ambele loturi vor fi finalizate anul viitor. Lotul 1 Dumbrava – Mizil avem un progres fizic de 34%, iar pe lotul 2 Mizil – Pietroasele progresul este de aproape 30%. Ele nu au mers așa cum ne-am fi dorit noi.

Pe de altă parte, au fost și niște probleme în teren, care nu au fost foarte bine aprofundate în faza de proiectare, ceea ce a dus la mici întârzieri”.

Reporterul a insistat după răspunsul evaziv: „V-am întrebat altceva. Cum am spus, ele au termene în aprilie și octombrie 2024. Aceste termene vor fi respectate, sau ne ducem către finalul anului?”

Cristian Pistol: „În principiu, în luna octombrie vor fi finalizate ambele loturi”.

Directorul general CNAIR a promis că se vor găsi soluții pentru ca la sfârșitul anului viitor să fie asigurată circulația pe toți cei 49 kilometri de dintre Ploiești (nod Dumbrava A3) – Pietroasele având în vedere că de-abia săptămâna aceasta s-a semnat contractul pentru execuția Lotului 3 Pietroasele-Buzău (14 km.) iar termenul de 20 de luni va fi calculat începând din primăvara anului viitor, titrează Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related