Cătălin Drulă: „Se cam adună gafele ministrului Grindeanu”

Data:

Cătălin Drulă l-a criticat luni pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD). Cu privire la autostrada de pe Valea Prahovei, fostul ministru USR spune că Grindeanu și PSD-PNL ar trebui să-și îndrepte energia către respectarea termenelor contractuale de către consultantul Consitrans.

Mi-am zis că sunt emoțiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu…
Să nu știi că ai în lucru 300 km de autostradă și drum expres și să spui că “sunt în lucru undeva la peste 80 de kilometri” e deja cam mult. Îi atașez mai jos* lista completă a proiectelor ca să fie mai ușor de reținut.
Apoi, legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războiește cu “fostul ministru” și gafează din nou, neștiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitația pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greșit de altfel, încă o gafă) este lansată și cu oferte depuse în mandatul dlui. Bode din 2020.
În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Asta i-am cerut încă de la audieri, după ce, în cele 3 luni de interimat PNL, contractul de proiectare a fost lăsat de izbeliște.
Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, așa cum l-a licitat dl. Bode) și nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat și investigațiile în teren să fie avansate. Nici vorbă de așa ceva, contractul bate pasul pe loc.
Aici ar trebui să-și investească dl. Grindeanu și PSD-PNL energia, la respectarea termenelor contractuale de către consultant. Cine știe, poate le pune o pilă fostul director general al Consitrans pe care l-au numit la conducerea consiliului de administrație al companiei naționale de drumuri CNAIR.

  • LISTA PROIECTELOR ÎN DERULARE (autostradă + drum expres)
    Proiecte cu contract semnat: 𝟑𝟖𝟔𝐤𝐦
    din care
    Proiecte cu lucrări începute fizic în teren: 𝟐𝟗𝟑𝐤𝐦
    ➡A0 Sud: 51km
    ➡A0 Nord lotul 2: 19km
    ➡A1 Sibiu-Pitești secțiunile 1&5: 43km
    ➡Pod peste Dunăre la Brăila cu drumuri de legătură: 23km
    ➡DX12 Craiova-Pitești tronsoanele 1&2&3: 90km
    ➡Drum expres Brăila-Galați: 11km
    ➡A3 Transilvania sectoarele Cluj-Zalău & Nușfalău-Suplacu de Barcău: 56km
    și
    Proiecte în faza de pre-execuție (proiectare): 𝟗𝟑𝐤𝐦
    ➡A0 Nord lotul 4: 5km
    ➡A1 Sibiu-Pitești secțiunea 4: 10km
    ➡DX12 Craiova-Pitești tronsonul 4: 31km
    ➡A3 Transilvania sectorul Chiribiș-Biharia: 28km
    ➡Drum expres de legătură A3-Oradea: 19km

    Și pentru că dl. Grindeanu tot vorbește de “GREAUA MOȘTENIRE”, iată ce a produs ANUL 2021 în termeni de proiecte de infrastructură rutieră:
    Contracte de lucrări semnate în 2021: 𝟗𝟎𝐤𝐦
    ➡A0 Nord lotul 2: 19km
    ➡A1 Sibiu-Pitești secțiunea 4: 10km
    ➡DX12 Craiova-Pitești tronsonul 4: 31km
    ➡Drum expres Brăila-Galați: 11km
    ➡Drum expres de legătură A3-Oradea: 19km
    Proiecte pe care lucrările au început în anul 2021: 𝟏𝟖𝟑𝐤𝐦
    ➡A0 Sud loturile 1&3: 35km
    ➡A0 Nord lotul 2: 19km
    ➡A1 Sibiu-Pitești secțiunea 5: 30km
    ➡DX12 Craiova-Pitești tronsonul 3: 32km
    ➡Drum expres Brăila-Galați: 11km
    ➡A3 Transilvania sectoarele Cluj-Zalău & Nușfalău-Suplacu de Barcău:
    56km
spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Anchetă: suspiciuni de corupție în rândul eurodeputaților

Anchetă: suspiciuni de corupție în rândul eurodeputaților, implicată în...

Orădeanul care ține în viață arta vitraliilor

Orădeanul care ține în viață arta vitraliilor și a...

Toți olimpicii internaționali ai României au părăsit țara |Aktual24

Toți olimpicii internaționali ai României au părăsit țara. În...

Dosarul întâlnirii Dragnea-Trump, întors la DNA de doi judecători

Curtea de Apel București prin judecătorii Adriana Pencea și Laurențiu...