Acordul semnat pe 22 septembrie de Statele Unite, Danemarca și Groenlanda extinde concret prezența militară americană în Groenlanda, dar nu transferă Washingtonului suveranitatea asupra insulei. Principalul câștig pentru administrația Trump este un cadru pentru extinderea infrastructurii militare americane, inclusiv prin două noi amplasamente și prin dezvoltarea apărării antirachetă. Dar o parte importantă din drepturile militare americane invocate de președintele SUA exista deja în acordul de apărare din 1951.
Donald Trump, premierul danez Mette Frederiksen și premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, au semnat la New York noul acord privind securitatea Groenlandei și a Arcticii. Documentul actualizează cadrul de apărare americano-danez și extinde rolul militar al SUA într-o regiune pe care Washingtonul o consideră tot mai importantă în competiția strategică cu Rusia și China.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=476&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Freel%2F1109209468637127%2F&show_text=false&width=267&t=0″ width=”267″ height=”476″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share” allowFullScreen=”true”></iframe>
Una dintre cele mai concrete schimbări este extinderea infrastructurii militare americane. Statele Unite intenționează să redeschidă fostul amplasament militar de la Narsarsuaq, în sudul Groenlandei, și să stabilească un nou amplasament la Mestersvig, în estul insulei. SUA mențin baza spațială de la Pituffik, fosta Thule Air Base.
Această extindere trebuie însă privită în raport cu acordul din 2004. Acesta stabilise că Thule era singura zonă de apărare americană din Groenlanda, dar prevedea că pot fi create noi zone în baza mecanismelor din acordul initial, din 1951.
Prin urmare, noutatea din 2026 este mai ales concretizarea și extinderea unei posibilități juridice existente, nu apariția de la zero a dreptului SUA de a avea infrastructură militară în Groenlanda.
Ce prevedea acordul din 1951
Acordul încheiat la începutul Războiului Rece oferea Statelor Unite drepturi militare foarte largi în Groenlanda. Washingtonul putea construi și opera instalații de apărare, utiliza terenuri pentru aceste instalații și beneficia de drepturi extinse de acces și operare. În același timp, acordul recunoștea și respecta suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei.
Cu alte cuvinte, Trump nu a obținut în 2026, pentru prima dată, dreptul de a construi baze sau de a desfășura forțe americane în Groenlanda. Acest drept exista de 75 de ani.
Acordul din 2004 a modernizat cadrul juridic. SUA, Danemarca și guvernul autonom al Groenlandei au convenit atunci reducerea zonelor de apărare, Thule devenind singura zonă americană de apărare. Totodată, acordul a introdus consultarea autorităților groenlandeze înaintea unor schimbări importante ale operațiunilor sau instalațiilor americane.
Documentul din 2004 a fost, la rândul său, o adaptare la tehnologia militară a secolului XXI. Washingtonul urmărea inclusiv modernizarea radarului de la Thule pentru a-l integra în sistemul american de apărare antirachetă.
Ce aduce nou acordul din 2026
Prima schimbare este, deci, extinderea efectivă a prezenței militare. În locul unei singure zone de apărare americane, documentul deschide calea pentru două noi amplasamente, la Narsarsuaq și Mestersvig. Reuters notează că SUA au avut în perioada Războiului Rece numeroase instalații în Groenlanda, dar în prezent doar Pituffik este activă ca bază americană.
A doua schimbare ține de tehnologia militară. Noul acord creează cadrul pentru instalarea sistemului american de apărare antirachetă Golden Dome, ceea ce ar transforma Groenlanda într-un element și mai important al arhitecturii americane de apărare.
A treia schimbare este una politică: Groenlanda este parte directă a noului acord, nu doar obiectul unei înțelegeri între Washington și Copenhaga. Această evoluție reflectă statutul de autonomie al Groenlandei și rolul tot mai important al autorităților de la Nuuk în problemele care privesc teritoriul.
Va dura însă mult timp până ce și groenlandezii își vor recâștiga încrederea în Statele Unite.
Rusia și China schimbă miza acordului
Acordul din 1951 a fost negociat într-o lume dominată de confruntarea dintre SUA și Uniunea Sovietică. În 2026, logica strategică este mai largă.
Noul acord urmărește să consolideze securitatea Arcticii în cadrul NATO și să împiedice apariția unor poziții militare sau strategice ale rivalilor SUA în Groenlanda.
Reuters relatează că înțelegerea este legată de preocupările americane privind influența Rusiei și Chinei în regiune. Trump a spus că niciun adversar al SUA nu va putea avea o bază sau o prezență militară în Groenlanda și nu va putea face investiții sensibile fără aprobarea Washingtonului.
Televiziunea publică daneză DR, dar și Washington Post relatează însă o formulare juridică mai nuanțată: doar statele NATO pot avea baze militare, iar investițiile sensibile sunt rezervate, în principiu, statelor NATO și UE.
Întrebată exact despre acest punct, prim ministra daneză Mette Frederiksen a declarat la New York: „( …) acordul din 1951 a fost un acord bun. Lumea s-a schimbat între timp. Și exact la asta se referă paragraful despre investițiile străine, vorbim despre o altă lume. Aș spune că acordul actual extinde acordul din 1951, și aceasta a fost logica pe care am urmat-o împreună cu americanii.”
Citește și: Rusia exportă pentru prima dată petrol din proiectul Vostok Oil pe ruta arctică
Așadar, pentru Washington, valoarea Groenlandei nu se limitează la amplasarea geografică. Insula oferă acces strategic între America de Nord, Atlanticul de Nord și zona arctică, într-un moment în care topirea gheții deschide noi rute și crește interesul pentru resursele regiunii.
Trump nu primește însă Groenlanda
Un element esențial nu se schimbă: suveranitatea asupra Groenlandei nu este transferată Statelor Unite.
Groenlanda rămâne parte a Regatului Danemarcei, iar acordul este prezentat ca unul de securitate și apărare. Danemarca a insistat că securitatea Arcticii trebuie organizată împreună cu aliații NATO, cu respectarea suveranității, integrității teritoriale și dreptului groenlandezilor la autodeterminare.
Această distincție este importantă și pentru interpretarea declarațiilor lui Trump. Președintele american a vorbit despre obținerea unui control american asupra securității Groenlandei, dar partea daneză a prezentat acordul în termenii unei responsabilități comune în cadrul NATO, nu ai unui transfer de suveranitate către SUA.
Prin urmare, câștigul lui Trump nu este „Groenlanda”, ci accesul militar american mai larg și mai bine adaptat noii competiții strategice din Arctica. SUA obțin două noi puncte de prezență militară, posibilitatea de a dezvolta apărarea antirachetă și un cadru politic mai clar pentru cooperarea cu Danemarca și Groenlanda.
Dar comparația cu 1951 arată și limitele acestei victorii: Washingtonul avea deja, de 75 de ani, drepturi militare foarte extinse în Groenlanda. Acordul din 2026 le actualizează și le extinde în practică, într-un context geopolitic complet diferit.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
