China-Taiwan. Reacția de la Beijing: „Mulțumesc, tovarășa Pelosi”. Taiwanezii nu cedează

Data:

Vizita liderului american Nancy Pelosi a declanșat noi tensiuni între Taiwanul autoguvernat și China, care revendică insula ca parte a teritoriului său. Corespondenții BBC analizează semnificația răspunsului principal al Chinei – exercițiile militare cu foc real în jurul insulei – și modul în care cele două părți le văd.

Stephen McDonell, Beijing: Un atac militar pentru ocuparea Taiwanului, considerat mai probabil

Adepții unei reacții dure, din eșaloanele superioare ale Partidului Comunist Chinez, ar fi probabil destul de mulțumiți de situația în care i-a lăsat vizita lui Nancy Pelosi. Liderul american le-a oferit o oportunitate și ei au au folosit-o.

O serie de măsuri militare în jurul Taiwanului care anterior erau considerate exagerate au fost acum introduse în domeniul „acceptabilității”.

Aceste mișcări – inclusiv tragerea de rachete peste insulă – au devenit „acceptabile” nu pentru că comunitatea internațională le aprobă, ci pentru că s-au întâmplat, iar Beijingul nu a fost sancționat în nici un fel.

De fiecare dată când Armata Populară de Eliberare (PLA) zboară cu avioane de luptă mai aproape – sau în număr mai mare – peste strâmtoarea Taiwan, acesta devine noul standard.

Mai mult, ideea că China continentală ar putea ataca într-o zi Taiwanul pentru a ocupa teritoriul cu forța este acum considerată de un număr tot mai mae de chinezi o posibilitate cu o mai mare șansă să se întâmple.

Din nou, acest lucru este văzut ca o victorie pentru cei care doresc să se întâmple.

Alte strategii, mai pașnice, pentru realizarea a ceea ce ministrul de externe al Chinei Wang Yi a descris drept „întoarcerea în patrie” a Taiwanului nu sunt discutate în prezent – ​​sau nu în detaliu.

Citește și: Senatul a tăiat toți copacii din parcare, pentru o conferință. Nu încăpeau corturile

Un beneficiu secundar al acestui mare spectacol în direct al Armatei chineze a fost, de asemenea, amplificarea, la nivel global, a credinței că ascensiunea militară a Chinei este de neoprit. Iar acest lucru ar putea intimida vecinii din Asia de Sud-Est care au pretenții rivale asupra Mării Chinei de Sud.

Exercițiile militare vaste ar fi necesitat ceva planificare. Este greu de imaginat că generalii le-au conceput dintr-o dată, în timpul scurs de la momentul când Nancy Pelosi a decis să viziteze Taiwan.

Ceea ce pare mai probabil este că au avut planurile pregătite și le-au scos din sertar pentru că a apărut oportunitatea.

Așa cum a spus un naționalist din Beijing, râzând când a fost intervievat în stradă săptămâna trecută, „Mulțumesc, tovarășa Pelosi”!

China nu mai comunică cu SUA

Ar fi periculos, totuși, dacă guvernul chinez ar fi prea prins de propria retorică beligerantă și ar începe să se convingă că capturarea și menținerea Taiwanului ar putea fi ușor de făcut, dacă nu ar mai vedea acțiunea ca pe un eveniment dur, sângeros și catastrofal.

Pe de altă parte, unii analiști cred că aceste jocuri de război au ajutat, de fapt, armata taiwaneză și americană în pregătirea strategiilor de apărare pentru a evita orice atac de pe continent.

Dar jocul cu armata nu a fost suficient pentru guvernul președintelui Xi Jinping. Vineri seara, Ministerul de Externe a anunțat că China suspendă cooperarea cu SUA privind criminalitatea transfrontalieră, inclusiv în domeniul narcoticelor și siguranța maritimă. De asemenea, tot dialogul militar la nivel înalt SUA-China urma să fie întrerupt.

Presa americană a mai raportat că apelurile din partea secretarului american al apărării, Lloyd Austin, și ale generalului Mark Milley, președintele șefilor de stat major comun, au rămas fără răspuns din partea chineză.

În mod crucial, Beijingul a suspendat cooperarea cu Washingtonul în domeniul schimbărilor climatice. Cei mai mari emițători de carbon din lume nu își mai vorbesc.

Tensiunile au crescut cu siguranță în urma vizitei doamnei Pelosi, dar guvernului lui Xi pare să-i placă așa – cel puțin pentru moment.

Citește și: Nu poți să-i consideri cetățeni de mâna a doua pe maghiari și să te miri că nu le place România

Rupert Wingfield-Hayes, Taiwan: Un război al cuvintelor

În ultimele zile, o mare parte a atenției s-a concentrat asupra exercițiilor militare care se desfășoară în jurul Taiwanului. Dar la fel de importante sunt cuvintele de la Beijing care au însoțit aceste operațiuni.

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a indicat un grup restrâns de politicieni taiwanezi pe care i-a numit „forțele separatiste din Taiwan”.

În fruntea acestei liste se află președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen. Dar indicarea acesteia a avut menirea tocmai de a o pune în fața oprobriului public.

Ministrul Wang a numit-o „descendentă nedemnă a națiunii chineze”. Cu alte cuvinte, o trădătoare.

Scopul este să încerce să rupă pe majoritatea taiwanezilor, despre care Beijingul spune că nu reprezintă inamicul, de mica „clică” despre care pretinde că încearcă să smulgă Taiwanul de patria-mamă.

Problema pentru Beijing este că această versiune cu privire la ce se întâmplă în Taiwan este complet în contradicție cu realitatea. Sondajele recente arată că o majoritate covârșitoare a taiwanezilor se opun oricărui fel de unificare cu China, iar o majoritate mare și în creștere se consideră „taiwanezi” și nu „chinezi”.

Potrivit lui Wang Yi, asta se datorează faptului că guvernul lui Tsai Ing-wen a făcut „totul pentru a promova de-sinonizarea” și a încercat să impună conceptul celor „două Chine” sau „o China, un Taiwan”.

„Taiwanezii trebuie să fie educați”

L-am auzit pe ambasadorul chinez în Franța spunând că, după ce Taiwanul va fi „reunificat” cu China, taiwanezii „vor avea nevoie de reeducare”. Potrivit lui, li s-a „spălat creierul”, făcându-i să creadă că nu sunt chinezi.

Din nou, acest lucru este complet în contradicție cu realitatea. Taiwan este o societate deschisă, în care oamenii sunt liberi să citească ce vor, să gândească ce vor și să voteze pentru cine le place.

Întrebarea acum este: ce impact vor avea toate acestea?

Obiectivul Beijingului este să-i sperie pe taiwanezi, astfel încât să voteze împotriva partidului președintelui Tsai la următoarele alegeri din 2024. Ei ar dori să vadă din nou la putere KMT (Kuomintang) partidul din Taiwan mai prietenos cu China.

Beijingul face, de asemenea, amenințări directe la adresa oamenilor de afaceri din Taiwan, dintre care mulți au investiții mari în China continentală. Li se spune că trebuie să „aleagă partea dreaptă”.

Conducerea chineză a mai încercat astfel de tactici și nu au avut prea mult succes. Multe întreprinderi din Taiwan vor fi afectate de sancțiunile Beijingului, în special cultivatorii de fructe. Industria turistică este deja afectată de embargoul Chinei asupra turiștilor continentali care vin în Taiwan.

Dar dacă dovezile din ultimele zile sunt de ajuns, atitudinea taiwaneză față de Beijing pare să se întărească și mai mult.

Articol tradus din BBC.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
1 COMENTARIU
  1. „Tovarasa Pelosi ” nu a facut altceva deci a oferit SUA motivul de as vinde capacitatile militare si tehnologice , deja testate in razboiul ruso – ucrainean , in zona Pacificului formid ,automat, o noua forta de tip NATO cu Taiwanul la care se aduga si Japonia , Australia , Noua Zeelanda si Koreea de sud . Intre timp India face exercitii militare cu armata SUA .China va mai bate olecuta cu piciorul in „ balta Pacificului”
    si se va intoarce triumfatoare , cu coada intre picioare , pe Continent . Taiwanul nu poate fi cucerit de absolut nimeni .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Irlanda, Norvegia și Spania vor recunoaște statul Palestina

Irlanda, Norvegia și Spania au anunțat că vor recunoaște...

Schimbarea ordinii mondiale. Cine sunt susținătorii Rusiei

Schimbarea ordinii mondiale. Cine sunt susținătorii Rusiei, care direct...