Corupția, acest bun național

Data:

Am văzut cu toții și continuăm să vedem filme cu gangsteri sau cu traficanți în care oamenii se omoară ca disperații pentru câteva sute de mii de dolari, arareori câteva milioane.

Pentru noi, cei din România postcomunistă, aceste filme pot fi clasate fără dificultate la comedii: putem râde în hohote când vedem cum se luptă unii cu alții pentru niște mărunțiș, cum se construiesc scenarii sofisticate și seriale lungi pentru intrigi în care sunt implicate asemenea sume derizorii.

Cred că realizatorii de filme de la Hollywood ar trebui să facă un „training de update” în România ca să-și actualizeze scenariile și să înțeleagă cum e posibil ca afaceri de sute de milioane de euro, câteodată chiar de miliarde, mereu din bani publici, să poată fi încheiate fără ca nici măcar unui polițist sau procuror să-i tresară o geană.

Poate că acest grup de învățăcei americani ar avea nevoie să petreacă mai mult timp în țara noastră ca să înțeleagă mai bine cum se poate trăi pașnic și fără griji într-o societate în care baronii locali pretind comisioane de 3 milioane de euro și, dacă li se întâmplă să fie prinși, nu e din cauză ca au încălcat vreo lege a statului, ci pentru că au supărat un alt baron sau vreun stăpân politic.

Cum se poate ca angajați ai statului să conducă mașini de o jumătate de milion de euro sau să plătească o chirie de 6.000 de euro lunar pentru o vilă de dimensiunile celor din Miami dintr-un salariu de 3000 de euro.

Și cum se poate ca partidul din care face parte un asemenea personaj să clameze integritatea membrilor săi, după ce presa semnalează cazul vreme de mai bine de zece ani.

Ar merita organizate veritabile excursii din județ în județ, fără excepție, pentru a vizita proprietățile luxoase ale baronimii de partid (dar și din poliție, magistratură, sănătate etc.) pentru a înțelege că opulența românească nu are de ce să fie invidioasă pe luxul bogătașilor americani.

Citește și: Comunitatea artiștilor de la Atelierele Malmaison, distrusă pentru că statul vrea chirie mai mare

Mai cred că scriitorii de scenarii ar avea o bogată sursă de inspirație pentru filme de mare succes dacă ar începe să studieze dosarele nesoluționate de DNA și în care valoarea prejudiciilor provocate de corupție depășește 4 miliarde de euro.

Cu speranțe aproape de zero că acești bani vor putea fi vreodată reîntorși către serviciile publice de unde au fost furați.

Am îndoieli că vom putea cuprinde vreodată cu înțelegerea dimensiunile jefuirii naționale de către mafiile celor două-trei partide aflate la putere neîntrerupt de peste trei decenii.

Că dacă măcar zece sau douăzeci la sută din banii publici furați de diferitele ierarhii ale puterii s-ar fi dus acolo unde trebuiau să ajungă (în infrastructură, în sănătate și educație, în administrație sau digitalizare), astăzi am fi trăit cu toții mai bine și am fi avut mai puțini morți pe drumuri sau în spitale, mai puțini copii săraci sau care au abandonat școala.

Citește și: Iulian Dumitrescu acuzat de luare de mită. Este sub control judiciar

Corupția a devenit atât de întinsă și de profundă încât ea nu ne mai provoacă astăzi nicio emoție. Ne-am revoltat de câteva ori, fără folos, când au fost prinși și arătați public, în spectacole ieftine, câțiva găinari care au furat bani publici pentru aranjamentele lor private, amoroase sau sexuale.

După care, ne-am obișnuit cu ideea. Și nu doar noi ne-am obișnuit cu ea, ci și toate organele de cercetare din România.

Cei mai mari hoți din avutul public și-au cumpărat (uneori împreună cu cei care trebuiau să-i prindă sau să-i judece), în același timp cu mașinile lor de lux, yachturile sau proprietățile pe Coasta de Azur, și o protecție care îi face practic intangibili pe veci.

Cu o condiție: să nu muște vreodată mâna vreunui partener din rețeaua sofisticată de interese care le-au permis să devină ceea ce sunt.

În același timp, aflăm că PSD și PNL au plătit în ultimii trei ani 52 de milioane de euro pentru a cumpăra știri pozitive în presă și pe rețelele sociale. Se înțelege că cea mai mare parte a acestor bani cu care au fost mituiți presa și jurnaliștii sunt tot bani publici.

O sumă care depășește construcția spitalului pentru copii „Dăruiește viață”. O sumă care, dacă ar fi fost investită într-un spital, astăzi atâția dintre cei dragi nouă ar fi suferit mai puțin sau ar fi continuat să trăiască.

Nici nu ne mai revoltăm știind că cel puțin jumătate dintre noi îi vor vota pe aceiași baroni la alegerile următoare.

Corupția a încetat să fie un scandal, o agresiune la adresa banilor publici, a moralității sau a legalității. Ea a devenit mod de a fi, structură intimă împotriva căreia am dezvoltat anticorpi solizi, astfel încât ea nu ne mai tulbură seninătatea și responsabilitatea civică.

Ne-am resemnat, pentru că am fost cumpărați cu propaganda, cu televiziuni mincinoase, cu câțiva kilometri de autostradă, cu câteva parcări, borduri sau clădiri revopsite.

Dacă jumătate dintre alegătorii români îi vor vota din nou pe cei care i-au furat, e simplu să deducem că ar face ei înșiși la fel precum cei pe care îi tot votează de o viață, că n-ar avea remușcări să vâre mâna adânc în sacul cu bani publici pentru o casă, o mașină sau un cont gras într-un paradis fiscal.

Citește și: Dosarul Iulian Dumitrescu. De ce cade brusc un personaj protejat 15 ani

Doar că n-au avut noroc până acum, n-au avut curaj sau stil să o facă. Și atunci se mulțumesc să admire calitățile formidabile ale corupților îmbogățiți, pe care îi iau drept model de reușită în viață.

Școli, spitale, infrastructuri urbane, sate dezvoltate? Iluzii.

Realitatea de zi cu zi este aceea a averilor copleșitoare făcute din bani publici, a căror istorie ar putea alimenta oricând scenarii de Oscar în cinematografia internațională.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.
3 COMENTARII
  1. „… dimensiunea jefuirii nationale…”____–-____si totusi niste cifre exista, cam 10 ani in urma, un raport CIA sustinea ca pana la acea data, cam un TRILION de dolari (999+1 MILIARDE!), au fost scoase ILEGAL din Romania, iar eu „speculam” ca -la acea data, numai ce realistic se mai putea recupera, insuma macar un alt trilion $, la zi suma este de cel putin 2 trilioane, iar banii sunt in posesia „clasei conducatoare”, politic, parte din administratie, fosti guvernanti, parlamentari, etc. si membrii ( nu soldati in termen) ai armatei romane cat si popimea ortodoxa, plus alte caste neocomuniste, in sfarsit, cel mult 200 mii de cetateni, detin aceste trilioane ( si nedeclarate si neimpozitate, adica si evaziune fiscala), care -recuperate si investite pentru binele public- ar face adevarate minuni…Dar, da, sperantele sunt zero, pentru ca „pestele de la cap se impute”, iar un cap mai imputzit si mai ihoros decat iohanis, inca nu a fost fatat pe pamanul romanesc…

  2. ( Vineri, 09 Februarie 2024, ora 15:13 -Ziare.com) Peste 40% din valoarea adăugată realizată de producătorii de piață din România revine întreprinderilor străine (…)__–___comentariul meu, este deja postat la art. cu „Romania nu mai produce nimic…”( de Bianca Iosef)-la sectia „Economie”…

  3. Mai jos 3 titluri care devoaleaza pari „subtile” ale imensei coruptii din Romania, intr-adevar,
    „bun national”:Datoria externă a României a crescut în 2023 cu 25 de miliarde de euro!Datoria externă a României a crescut cu 24,93 miliarde de euro în perioada ianuarie-decembrie 2023, ceea ce reprezintă a creștere anuală cu 17%. Principala creștere este consemnată în. datoria externa..___–____este evident ca „intamplarea” coincide cu ajungerea la MATURITATE POLITICA si sociala(!!!) a pres-edintelui tarii, ceace impune o concluzie clara, jupanul a muncit serios, ca sa falimenteze Romania, chiar si la modul direct, prin excursii si vacante de sute de milioane euro, desigur ” de la buget, coane klausica!”….///2 -Rata mortalității infantile a crescut din nou în România. Care sunt cele mai afectate județe Rata mortalității infantile a urcat din nou în România, la 5,7 la mia de copii născuți vii în 2022, față de 5,2 anul anterior, arată Organizația „Salvați Copiii”, într-un comunicat… __–___comentariile devin de prisos, realitatea o traiesc toti romanii, se moare cu mult inainte de media europeana, fie copil fie batran si fie chiar adult, chiar si prin flagelele care au cuprins tara, droguri, vitezomanie si total iresponsabilitate in circulatie, alcool si tutungeala…///3-Ciolacu merge în vizită de lucru în Italia: O să discute cu Giorgia Meloni și va fi primit în audiență de Papa Francisc(…)__–__macel maduro, un alt plimbaretz pe banii fraierilor, nu vad ce poate avea el de discutat cu pm-ul Italiei, si mai ales cu Papa, care nu reprezinta nicio putere economica sau militara((vaticanulo, mai mult, catolicismul este infim in Romania…Concluzia, acest ciolac este replica clawn-ului iohan, amandoi pusi pe vacante si excursii, oriunde, pe banii contribuabilului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce-a căutat Iohannis la Washington: pentru el sau pentru România?

Ce-a căutat Iohannis la Washington. Președintele a reușit să...

Alianța PSD-PNL nu s-a rupt, a rămas într-un picior | Revista22

Alianța PSD-PNL nu s-a rupt, a rămas doar într-un...

George Simion recidivează: Viktor Orban, exemplul favorit pentru AUR

George Simion recidivează. De ce face no combat AUR?...

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean, atunci când a...