Cristian Preda despre listele uriașe de semnături: Este e un consum de energie pentru o prostie

Data:

Listele uriașe de semnături pentru ca un partid sau un candidat independent să poată participa la alegerile europarlamentare reprezintă un obstacol anti-democratic, prin care românilor li se blochează dreptul de a fi aleși și de a alege pe oricine vor.

Un partid trebuie să strângă 200.000 de semnături pentru a se putea înscrie în alegerile europarlamentare. Pentru un candidat independent, situația este și mai complicată: trebuie să adune 100.000 de semnături ca să fie acceptat de biroul electoral.

Citește și: Listele uriașe de semnături pentru candidați, un obstacol anti-democratic. Țările UE au praguri simbolice

Cum s-a ajuns la acest prag uriaș, care este practica în alte țări ale Uniunii Europene și care ar fi soluția rezonabilă pentru ca accesul în alegeri să fie permis cât mai multor persoane a explicat Cristian Preda, profesor universitar, fost decan al Facultății de Științe Politice din Universitatea București și fost europarlamentar, într-un interviu pentru PRESShub.

Cristian Preda despre listele uriașe de semnături: Este și un blocaj antidemocratic

PRESShub: De ce este nevoie de un număr atât de mare de semnături pentru a participa la alegerile europarlamentare?

Cristian Preda: La noi este o contradicție uriașă între numărul de trei persoane care pot constitui un partid și numărul enorm de semnături cerute pentru a putea candida. Dacă ai dreptul la asociere în trei, de ce se limitează dreptul de participare și de a vota doar candidați care strâng între 100.000 și 200.000 de semnături? Este aberant.

Am avut o aberație un deceniu și jumătate în legea de constituire a partidelor, când se cereau 25.000 de membri pentru un partid. A fost răsturnată la Curtea Constituțională.

Dar când s-a contestat, cred că în 2019, obligația de a strânge atât de multe semnături pentru alegerile europene, CCR a zis că e totul în regulă

Dar nu este și un obstacol anticonstituțional? Până la urmă,împiedici dreptul de a fi că de a fi ales, de a candida. 

E vorba și de coerența CCR. Curtea a acceptat că dreptul la asociere nu poate fi limitat așa grav, dar pe de altă parte, dreptulla participare electorală, libertatea mea de a vota pe cine vreau, este serios limitată.

De ce trebuie să mi se limiteze dreptul de a vota așa cum mai cred doar alți șapte români?

Șapte români cred că dl. Chiruță trebuie să fie președinte. Păi, lasă-ne, domnule, pe ăștia șapte să-l votăm pe dl. Chiruță. De ce ar trebui să fie împiedicați? 

Sunt țări, ca Italia, de exemplu, în care ca să poți participa trebuie să depui un logo. Nu ți se cere nici măcar să ai șapte membri.  Eu și cu dumneavoastră vrem să depunem candidaturi sub numele „Leopardul verde”, facem un logo, îl înregistrăm și vedem dacă lumea ne crede. Dacă nu, nu.   

Dar care a fost justificare inițială pentru acest număr mare de semnături. Este doar un obstacol sau a existat o logică, de tipul „vrem să oprim aventurierii”?

A pornit în CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, prima formă parlamentară după căderea regimului comunist – n.r.), în martie-aprilie 1990. 

Atunci intrase în vigoare o legislație care era foarte liberală. Se cereau doar 251 de persoane pentru a fonda un partid. Nu erau trei ca acuma, când este într-adevăr foarte liberală, dar era oricum doar 251, un număr decent. 

Apoi, s-a ajuns la discuția despre cine poate candida la prezidențiale. S-a impus, ca criterii, ca un candidat să aibă minimum 35 de ani, să fie cât de cât matur, unii voiau domiciliul obligatoriu în România, ca să-i împiedice pe Câmpeanu și Rațiu, care veneau din Occident.

Când s-a ajuns la semnăturile necesare candidaturii, ideea inițială a fost să pună 251, cât era limita și la fondarea unui partid.

Atunci, Mariana Celac (membră a CPUN, dizidentă anticomunistă – n.r.) a zis: «Nu. Trebuie să fie mai mulți.» Iliescu, culmea, era de partea celor care ziceau 251. Până la urmă, forul FSN-ul a spus 100.000 de semnături. Și așa a rămas.

Dar numai pentru prezidențiale. Nu era și pentru locale sau parlamentare. Pe urmă, în 1996, când s-au înscris 12 sau 16 candidați, nu mai rețin exact, au zis: «Domnule, hai să mărim numărul». Au băgat 200.000 de semnături.

Iar acest prag de la președinție a fost reținut și pentru alegerile europene. Au zis că fiind circumscripție națională, cum e și la prezidențiale, să pună și aici 200.000 de semnături, să nu vină orice terchea-berchea

În Franța, de exemplu, la prezidențiale, se cere să ai 500 de semnături de la aleși, adică trebuie să te susțină 500 de persoane care au fost deja alese, deputați, consilieri sau primari.

Pe ideea seriozității, a împiedicării aventurierilor, trebuie să ai totuși un minim de sprijin în spate. Dar una este 500 de semnături, adică să ai un profil public deja conturat, alta 200.000.

Este o piedică foarte puternică.

Mai ales că, în mod foarte răuvoitor, formularul pentru alegerile europene se adoptă foarte târziu, adică nu este băgat în constituție, să știe toată lumea din timp cum va arăta, iar partidele să înceapă să strângă din timp semnăturile.  

Acum nu este fix, în fiecare an îl fac altfel, mai pun o virgulă, mai modifică ceva. La locale a rămas la fel ca în 2016, dar la europarlamentari s-a schimbat.

Iar acum comasarea pune această presiune suplimentară, pentru că trebuie două liste de semnături diferite în același timp.

Mai este ceva: dacă vă uitați la numărul de semnături pe care le-au strâns candidații la prezidențiale în trecut și la numărul de voturi pe care l-au luat, uneori discrepanța este atât de mare, că este clar ca undeva s-a fraudat.

Deci sistemul de colectare a semnăturilor împinge la fraudă.

Citește aici de ce are România cea mai complicată procedură din UE și de ce semnarea online a fost doar o excepție din pandemie, în interviul complet cu Septimius Pârvu.

În plus, această strângere de semnături este un prag artificial, pentru că ulterior aceste liste nu sunt verificate minuțios. Cine să controleze 200.000 de semnături?

Este prins doar unul care trișează grosolan, semnează el de mai multe ori. Dar fraundele de finețe trec neobservate. Totul este făcut prostește.

Este e un consum de energie pentru o prostie. O chestie birocratică.

După părerea ta s-ar putea face ori adică s-ar putea desființa cu totul, că nu prea are sens.  Poți să păstrezi pentru președinție modelul francez, să zicem, sunt 40.000 de primari și consilieri locali, deci 500 de semnături din toată țara. Ca să nu ai 4.000 de candidați.

Dar la locale și europene, să meargă cine vrea.

Mai este un argument: în unele țări, se folosește sistemul depunerii unei garanții, ca să-l împiedice pe aventurier. Se poate înscrie oricine, fără limită, fără semnături, dar depui o garanție de 400 de euro. Dacă faci 3%, iei banii înapoi. Dacă nu faci, ai pierdut-o?

Este o descurajare mai fină și mai rezonabilă.

Dar care ar putea fi riscul? Dacă vine un aventurier nebun și vrea să candideze, de ce l-am împiedica? Care ar putea fi riscul?

Să zicem că dacă s-ar înscrie 30.000 de persoane, buletinul de vot ar fi prea consistent. Ăsta ar fi singurul risc. Dar în timp, numărul aventurierilor ar scădea, dacă lucrurile ar fi tratate mai rezonabil.

Citește și: Septimiu Pârvu (EFOR): România are cele mai grele condiții din UE pentru participarea la alegerile europarlamentare

Pragul este și în avantajul partidelor mari, ca să își elimine concurența, totuși.

Eu cred că anul acesta, lui PSD și PNL le convine să fie cât mai multe partide mici, care nu fac pragul, în alegeri. Pentru că voturile acestora, se redistribuie câștigătorului. Bob cu bob se strânge.

Dar putem spune că până la urmă această prag e antidemocratic?

E o limitare a dreptului la participare. Este o slăbiciune a sistemului democratic. Se pot pune alte obstacole în calea aventurierilor, dar mai puțin restrictive.

Căci, până la urmă, oricum aventurierii nu sunt opriți și ne amintim la prezidențiale tot felul de personaje ciudate. Deci obstacolul nu a avut, de fapt, succes.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Statul român este dator cu milioane de euro către producătorii de filme din străinătate

Statul român este dator cu milioane de euro către...

Judecătorul care l-a condamnat pe Puiu Popoviciu a scăpat de dosarele de la SIIJ. Cinci ani de pseudo-anchete

Parchetul General, prin procurorii desemnați pentru a ancheta magistrați,...

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Orașul cu nasul pe sus votează un golan

Toate sondajele de opinie publicate în ultima vreme arată...