În timp ce valurile de căldură și seceta pedepsesc comunități întregi, România continuă să bată pasul pe loc la capitolul gestionării durabile a celei mai prețioase resurse: apa. Așa cum s-a atras atenția recent de către Parlamentul European într-un comunicat de presă, gestionarea resurselor de apă din țara noastră este un adevărat paradox al tranziției energetice, un subiect asupra căruia am atras deja atenția în PRESShub, arătând cum România a ajuns codașa Europei la administrarea eficientă a apei.
În loc ca semnalele de alarmă lansate în presă să ducă la măsuri concrete, criza a fost rapid transformată într-o scenă de iteres politic.
În tot acest peisaj, Ministerul Mediului a avut un rol pasiv sau chiar nociv, fiind mai degrabă un spectator comod în loc să protejeze râurile și ariile naturale. De zeci de ani, proiectele de microhidrocentrale și șantiere ceaușiste au funcționat pe post de „căpușe” financiare – investiții uriașe din bani publici care distrug albiile râurilor fără a aduce beneficii energetice reale.
Un semnal clar de alarmă privind această situație a fost tras în interviul acordat de Ioana Ciută (președinta Bankwatch România) pentru PRESShub. Aceasta explica cum autoritățile au încercat să legalizeze distrugerea ariilor protejate sub pretextul unei false securități energetice. Ministerul Mediului a ajuns chiar să conteste în instanță dreptul organizațiilor neguvernamentale de a opri proiectele ilegale, preferând să sacrifice râurile libere de dragul unor „mamuți de beton” depășiți tehnologic și în continuare nu se implică în soluționarea acestui subiect.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, pentru că sistemul era deja blocat în inacțiune și șantiere fantomă, a venit seceta. Scăderea dramatică a debitului Dunării și uscarea albiilor din țară nu au fost privite de guvernanți ca un semnal de alarmă pentru reformă, ci ca oportunitatea perfectă pentru un nou spectacol de șantaj politic. În loc să caute soluții de adaptare la schimbările climatice, politicienii au preferat să confiște subiectul și să susțină reîntoarcerea la folosirea combustibililor fosili dând la o parte toate acordurile semnate cu UE de-a lungul timpului unde România se angaja să nu mai polueze cu CO2.
Imediat ce seceta a început să creeze probleme energetice, partidele politice majore au acaparat rapid subiectul. PSD, prin mai multe voci care s-au aciuat pe la tot felul de trusturi de presă mainstream, a trecut la un discurs extrem de agresiv, explicând în tone de text și ore de podcasturi cum trebuie neapărat să ne întoarcem la vechile tehnologii. Nici un argument sau soluție despre ce facem cu relația cu UE în acest caz și problema pierderii finanțărilor din PNRR.
Fără să mai ținem și cont de țintele de decarbonizare și de costurile uriașe ale certificatelor de CO2 s-au lansat chiar atacuri și amenințări legate de votarea PNRR-ului și negocierea la Bruxelles.
Tot sub paravanul „crizei energetice”, politicienii au forțat redeschiderea proiectelor hidrotehnice contestate în ariile protejate și Parcurile Naționale – demers împotriva căruia comunitatea civică a luptat intens prin campaniile Declic – Salvați râurile de hidrocentrale și Declic – Moștenirea lui Ceaușescu.
Tensiunea a culminat zilele trecute, când președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului spre reexaminare legea care permite modificarea limitelor ariilor protejate pentru construirea hidrocentralelor. Deși CCR respinsese sesizarea de neconstituționalitate, președintele a retrimis legea în discuție, atrăgând atenția că nu se pot sacrifica ariile protejate pe baza unor date vechi de două decenii și a unor proiecte comuniste nesustenabile.
Pe fondul acestor crize, curentul extremist și populist a găsit teren fertil pentru o campanie masivă de dezinformare în mediul online. În loc să le fie explicat cetățenilor efectul schimbărilor climatice și al absenței precipitațiilor, rețelele sociale au fost invadate de narațiuni conspiraționiste conform cărora „străinii” și „vesticii ne fură apa din Dunăre” sau că „Austria și Bruxelles-ul ne lasă fără resurse”.
Nu e prima dată când și AUR profită de o criză pentru a adânci conflictul și pentru a-și întări electoratul pe care poate foarte ușor să îl manipuleze. Direcționarea urii către partenerii europeni și pentru a ascunde incapacitatea cronică a statului român de a-și gestiona singur infrastructura este o retorică cu care din păcate începem să ne obișnuim și în acest fel să lăsăm propaganda să câștige.
Așa cum reiese și din analiza detaliată a situației (accesibilă în materialul video de pe YouTube), clasa politică din România preferă să confişte fiecare criză în scop electoral. În loc să rezolve problemele de fond – cum ar fi eficientizarea rețelei energetice, investițiile masive în capacități de stocare, fotovoltaice, eoliene și retehnologizarea infrastructurii existente – politicul se evidențiază din nou prin incapacitatea de a înțelege dimensiunile crizei.
USR și Ministerul Mediului preferă să privească de pe margine (uneori chiar să încurce) susținând doar ce e opus PSD, pentru că așa e filmul opoziției. PSD înaintează proiecte ceaușiste sau reinventează argumente pentru industrii mult prea costisitoare și depășite din multe puncte de vedere. Deasupra tuturor, AUR, cu dezinformări și panică, pune bomboana pe coliva energiei hidro românești.
Deși România continuă să importe energie scumpă în orele de vârf, distrugerea ultimelor râuri libere sau arderea necontrolată a cărbunelui nu reprezintă o soluție de viitor. Până când administrarea apei și a energiei nu va fi privită prin prisma utilizării unor tehnologii moderne, a protecției mediului și a investițiilor sustenabile, vom rămâne captivii aceluiași cerc vicios: o țară bogată în resurse, dar secătuită de incompetență și populism.
Soluții există, dar ele nu vor veni de la politicieni preocupați de câștiguri electorale de moment. Pentru a opri distrugerea naturii și specula politică pe seama resurselor noastre, este nevoie de o presiune civică constantă. Vă invit așadar să susținem societatea civilă semnând petiția Declic pentru declararea Urgenței Climatice și cere autorităților măsuri reale de protecție a mediului, investiții sustenabile și stoparea proiectelor care ne distrug râurile și viitorul.
