Programul de guvernare propus de premierul desemnat al R. Moldova, omul de afaceri Vasile Tofan, încearcă să răspundă marilor nemulțumiri acumulate în societate, precum creșterea economică lentă, birocrația, administrarea netransparentă a banului public, reforma prelungită a justiției, slăbiciunea administrației locale, salariile mici și neîncrederea în instituții. Ambiția sa este de a transforma integrarea europeană din obiectiv diplomatic într-o metodă de modernizare a statului.
Sprijinul UE este indispensabil, dar nu poate înlocui responsabilitatea autorităților de la Chișinău.
Programul intitulat „Economie europeană, stat eficient” nu este construit doar ca o listă de proiecte. În esență, el propune o formulă de guvernare. Economia trebuie mișcată în primul rând de inițiativa privată, iar statul trebuie să devină mai simplu, mai competent și mai corect. Eficientizarea nu ar urma să se facă pe seama serviciilor esențiale sau a oamenilor vulnerabili. Mesajul este deliberat echilibrat, dorind mai puțină povară pentru cei care produc și investesc, dar instituții mai puternice în justiție, securitate, educație, sănătate și protecție socială.
Autorii programului de guvernare au încercat să răspundă principalelor critici formulate în ultimii ani.
Mediului de afaceri, care cere reguli mai simple și mai multă predictibilitate, programul îi răspunde prin reducerea birocrației și limitarea controalelor excesive.
Cetățenilor care vor servicii și salarii mai bune le sunt propuse investiții, digitalizare și obiective sociale.
Autorităților locale li se promite o capacitate administrativă mai mare. Partenerilor europeni li se oferă angajamente privind justiția, administrația publică și utilizarea corectă a fondurilor.
Iar unei societăți obosite de reforme anunțate i se promite trecerea de la proceduri la rezultate.
Programul adună toate aceste presiuni în cinci priorități, și anume relansarea economiei, accelerarea aderării la Uniunea Europeană, modernizarea statului, securitatea și justiția, respectiv calitatea vieții și coeziunea socială.
Relansare economică
Prima promisiune este una de relansare. Programul vorbește despre o țară mai prietenoasă pentru antreprenori, cu fiscalitate mai simplă, acces la capital, infrastructură, exporturi cu valoare adăugată și legături mai puternice cu piața europeană.
Pentru primele 100 de zile sunt anunțate limitarea controalelor excesive, adoptarea din timp a politicii fiscale pentru 2027, inventarierea barierelor administrative și selectarea proiectelor industriale și logistice prioritare. Documentul fixează și obiectivul creșterii cu cel puțin 10% a exporturilor cu valoare adăugată.
Măsurile răspund unei probleme reale. Într-o economie mică, costul unei autorizații, al unei întârzieri sau al unei reguli schimbate brusc poate fi disproporționat. Predictibilitatea poate deveni ea însăși un avantaj competitiv.
Totuși, reducerea birocrației/liberalizarea nu trebuie confundată cu retragerea statului. O economie europeană presupune nu doar mai puține hârtii, ci și concurență loială, protecția proprietății, siguranța produselor, drepturi pentru angajați și combaterea economiei informale.
Statul bun nu este statul absent, ci statul care intervine clar, proporțional și la timp.
Diagnosticul Comisiei Europene confirmă nevoia relansării. Raportul pentru 2025 arată că Republica Moldova continuă să aibă o bază îngustă de export, investiții străine și inovare insuficiente, deficit de forță de muncă și nevoi mari de infrastructură. Comisia recomandă investiții publice mai consistente, inclusiv prin Planul de Creștere, diversificarea exporturilor, îmbunătățirea reglementării și accelerarea reformei întreprinderilor de stat. Fără investiții și productivitate, promisiunile salariale și sociale nu pot fi susținute pe termen lung.
Reforma administrației, misiune imposibilă?
A doua miză majoră este schimbarea statului însuși. Programul propune un audit funcțional al administrației centrale, eliminarea atribuțiilor inutile, comasarea sau lichidarea instituțiilor care se suprapun și evaluarea fiecărei structuri după rezultatele obținute pentru banii cheltuiți.
În același timp, încearcă să răspundă frustrărilor legate de remunerarea din sectorul public. Salariile ar trebui să fie transparente și echitabile, fără bonusuri opace și excepții greu de justificat. Funcțiile critice și competențele rare ar putea fi însă plătite competitiv, pe baza unor criterii publice.
Aceasta este și o tentativă de refacere a încrederii.
Cetățeanul acceptă mai greu taxe și reforme atunci când percepe privilegii la vârful sistemului sau instituții care nu pot explica ce rezultate produc. Transparența salarială, indicatorii de performanță, evaluarea întreprinderilor de stat și monitorizarea achizițiilor nu sunt simple detalii tehnice. Ele fac parte din contractul dintre contribuabil și stat.
Programul promite servicii prioritare integral digitale până în 2029 și aplicarea principiului o singură dată, astfel încât statul să nu mai ceară repetat informații pe care deja le deține.
Digitalizarea este prezentată și ca modalitate de reducere a contactului direct dintre cetățean și funcționar și, implicit, a corupției administrative.
Este propusă și o reorganizare administrativ-teritorială în jurul unor primării mai puternice. Nivelul raional ar urma să fie restructurat fundamental, cu transfer de competențe, personal și patrimoniu.
Aici apare una dintre tensiunile centrale ale documentului. Guvernul vrea un stat mai mic tocmai când negocierile de aderare cer mai mulți specialiști, aplicarea unui volum uriaș de legislație și sisteme solide de control, audit și gestionare a fondurilor.
Formula corectă nu poate fi o reducere mecanică de personal. Este nevoie de eliminarea dublărilor, dar și de mutarea resurselor către instituțiile care vor negocia cu Bruxelles-ul, vor administra proiectele europene și vor controla utilizarea banului public.
Comisia Europeană avertizează că administrația Republicii Moldova are încă o capacitate limitată, că reforma locală trebuie accelerată și că recomandările anterioare au fost doar parțial îndeplinite. Astfel, programul identifică problema corect, dar succesul va depinde de felul în care va fi reorganizat statul, nu doar de numărul instituțiilor desființate sau comasate.
Sprijinul Uniunii Europene, indispensabil
Programul pornește de la o realitate formulată direct. Programul Național de Aderare și Planul de Creștere trebuie tratate drept un singur program de modernizare, în care reformele, investițiile, bugetul și asistența europeană se susțin reciproc.
Documentul recunoaște că utilizarea deplină a celor 1,9 miliarde de euro disponibile va cere instituții responsabile, proiecte pregătite profesionist și o capacitate mult mai mare de absorbție.
Sprijinul Uniunii Europene este indispensabil, mai întâi, prin dimensiunea financiară. Facilitatea de Reformă și Creștere oferă, pentru perioada 2025–2027, până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro în împrumuturi concesionale. Este cel mai mare pachet financiar al UE acordat Republicii Moldova de la obținerea independenței.
Pentru o țară cu resurse bugetare limitate, această finanțare poate transforma proiecte amânate în investiții efective în drumuri, energie, sisteme de apă și canalizare, școli, digitalizare și dezvoltare regională.
La fel de importantă este condiționalitatea. Banii nu reprezintă un cec în alb. Plățile sunt legate strict de realizarea reformelor prevăzute în Agenda de Reformă și sunt eliberate după verificarea Comisiei Europene.
Această disciplină externă poate conta într-un sistem în care strategii și legi au fost uneori adoptate, dar aplicate incomplet. Uniunea Europeană devine astfel nu doar finanțator, ci și evaluator și partener tehnic. Condiționalitatea poate reduce spațiul pentru amânări, improvizație și utilizarea arbitrară a resurselor.
Un al treilea avantaj este accesul treptat la piața și instituțiile europene. Negocierile obligă administrația să ridice standardele, oferă companiilor reguli mai credibile și pot crește încrederea investitorilor.
La 15 iunie 2026 au fost deschise negocierile pe clusterul „Fundamente”, care include funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice. La 14 iulie 2026 a fost deschis clusterul privind relațiile externe, securitatea și apărarea. Pentru clusterul fundamental au fost stabilite repere intermediare care trebuie îndeplinite înainte ca negocierile să avanseze. Reforma nu mai este, așadar, o promisiune abstractă, ci un proces urmărit prin evaluări succesive.
Ținta programului este pregătirea semnării Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028 și pregătirea țării pentru aderare până în 2030. Este un orizont politic mobilizator, dar nu o dată pe care Chișinăul o poate garanta unilateral.
Tratatul are nevoie de consimțământul Parlamentului European, de aprobarea unanimă a Consiliului și de ratificarea tuturor părților. Guvernul poate controla ritmul reformelor și calitatea pregătirii Republicii Moldova, nu toate deciziile politice din cele 27 de capitale europene.
Testul justiției
În justiție, documentul încearcă să schimbe criteriul de succes. Reforma ar urma să fie evaluată prin experiența cetățeanului. Mai excat cât durează un dosar, cât de previzibile sunt hotărârile, cât de ușor este accesul la instanță și câtă încredere inspiră sistemul.
Sunt promise finalizarea evaluărilor de integritate, ocuparea transparentă a funcțiilor vacante, reducerea restanțelor, digitalizarea dosarelor, investigarea profesionistă a corupției și recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.
Schimbarea de accent este necesară. Pentru public, reforma nu se măsoară prin numărul de comisii sau proiecte de lege, ci prin dosare soluționate într-un termen rezonabil și fără tratament preferențial.
Un sondaj IPRE realizat la sfârșitul anului 2025 arăta că 45% dintre respondenți aveau multă încredere în rezultatele vettingului, în timp ce 55% se declarau puțin sau deloc informați despre reforma justiției. Totodată, 85% considerau reforma importantă pentru aderarea la UE. Principalele așteptări erau reducerea corupției, sancționarea cazurilor de mare rezonanță și eliminarea persoanelor lipsite de integritate din sistem.
Aceste date arată că încrederea depinde atât de rezultate, cât și de explicarea onestă a reformei. Autoritățile nu trebuie doar să spună că un proces este complex și durează. Ele trebuie să explice ce s-a schimbat, de ce au apărut întârzieri și când va simți cetățeanul efectele.
Modul în care s-a desfășurat această reformă a fost folosită intens de propaganda rusă pentru a compromite proiectul integrării europene.
Dimensiunea socială
Deși titlul pune accent pe economie și eficiență, programul include o componentă socială consistentă. Sunt asumate creșterea ratei de ocupare a persoanelor cu vârsta între 20 și 64 de ani de la 57% în 2025 la 62% în 2029, integrarea în muncă a cel puțin 100.000 de persoane prin ANOFM, extinderea serviciilor pentru copii și persoane cu dizabilități și o mai bună direcționare a ajutoarelor.
Documentul promite și menținerea compensațiilor energetice pentru gospodăriile vulnerabile în perioade de criză, precum și operaționalizarea sistemului eSocial.
În domeniul muncii, programul propune un salariu minim de 10.000 de lei în 2030, transparență salarială, negociere colectivă și protecție împotriva concedierilor abuzive.
În educație, ținta este ca salariul mediu al cadrelor didactice să ajungă la cel puțin 120% din salariul mediu pe economie, alături de atragerea anuală a 500 de tineri pedagogi și investiții de cel puțin șase miliarde de lei în infrastructura educațională și de cercetare. Documentul încearcă astfel să lege competitivitatea de capitalul uman și de coeziunea socială, nu doar de reducerea reglementărilor.
Aici se va vedea cât de realist este echilibrul propus. Salariile mai mari, infrastructura și serviciile sociale necesită venituri bugetare. Simplificarea fiscală și limitarea controalelor nu trebuie să reducă disciplina de plată.
Soluția indicată de program este creșterea productivității, formalizarea muncii, atragerea investițiilor și utilizarea mai eficientă a cheltuielilor. Legătura dintre toate aceste elemente trebuie însă demonstrată anual prin bugete și rezultate, nu lăsată la nivelul intenției.
Vulnerabilități și critici
Faptul că programul încearcă să răspundă aproape tuturor criticilor este și principala sa calitate, și principalul risc.
El oferă o direcție coerentă la prima vedere, inclusiv o economie privată mai dinamică, un stat mai disciplinat, integrare europeană și protecție socială, și conține numeroși indicatori sectoriali.
Dar amploarea promisiunilor poate dilua prioritățile dacă nu există o ordine clară a reformelor, costuri publice și răspundere politică pentru întârzieri.
În spațiul public au apărut deja critici privind absența unei ținte agregate de creștere a PIB, a unui obiectiv numeric general de reducere a sărăciei, a unui plafon explicit al datoriei și a unei anexe bugetare complete sau a unor scenarii de risc.
Chiar dacă documentul conține ținte pentru ocupare, salarii, educație, exporturi și digitalizare, trebuie să înțelegem că fără costuri consolidate și surse de finanțare explicate, va fi greu de separat angajamentele ferme de aspirații.
Pentru a evita această capcană, programul ar trebui transformat rapid într-un tablou public de bord. Fiecare angajament important ar trebui să aibă o instituție responsabilă, un termen, un cost, o sursă de finanțare și un indicator de rezultat.
Raportarea nu ar trebui făcută doar către Bruxelles, ci și către Parlament, autoritățile locale, mediul de afaceri, sindicate și cetățeni. Încrederea nu se recâștigă prin densitatea documentului, ci prin consecvența dintre promisiune, buget, decizie și rezultat.
Totodată, UE poate susține relansarea, dar nu o poate face în locul guvernării. Programul Tofan este, înainte de toate, o încercare de relansare a economiei, a reformelor europene și a încrederii în autorități.
Sprijinul Uniunii Europene îi oferă acestei agende bani, expertiză, acces la piață și un mecanism de verificare. Dar Uniunea nu poate scrie proiectele în locul ministerelor, nu poate administra primăriile și nu poate produce încredere prin simpla condiționare a fondurilor.
Testul decisiv va fi dacă autoritățile vor transforma presiunea externă în capacitate internă și promisiunile generale în schimbări observabile în viața oamenilor.
Succesul nu va fi măsurat doar prin apropierea formală de anul 2030, ci printr-un stat mai previzibil, o economie care creează locuri de muncă mai bune, o justiție care livrează rezultate și instituții care își pot explica deciziile.
Dacă aceste lucruri se vor vedea, integrarea europeană va deveni nu doar direcția externă a Republicii Moldova, ci baza unui nou contract de încredere între stat și societate.
(Sursa foto: Vasile Tofan / Facebook)
