Un protest aparent spontan dintr-un oraș moldovean ascundea o operațiune coordonată de la Moscova. Participanților li se promiteau bani pentru a veni la manifestații, a distribui mesaje antiguvernamentale și a promova narațiuni împotriva Uniunii Europene.
În paralel, bani ajungeau la activiști recrutați prin rețele sociale, iar sute de preoți moldoveni erau invitați în Rusia și primeau, potrivit autorităților și documentelor analizate de The New York Times, stimulente financiare în schimbul promovării unor mesaje politice.
Citește și: De la tabere de antrenament la război hibrid: cum a încercat Rusia să destabilizeze Republica Moldova
Imaginea care se conturează este cea a unei operațiuni mult mai complexe decât simpla propagandă online. Influența electorală putea fi cumpărată, organizată și distribuită printr-o rețea care ajungea până în comunitățile locale.
Investigația The New York Times, pe care se bazează acest articol, descrie un mecanism construit în mai multe straturi: bani, rețele de activiști, Telegram, proteste și influență religioasă. Potrivit autorităților moldovene și oficialilor occidentali citați de publicația americană, toate aceste instrumente urmăreau influențarea direcției politice a Republicii Moldova și slăbirea guvernării proeuropene de la Chișinău.
Ilan Șor și infrastructura financiară
În centrul unei părți importante a acestei rețele se află Ilan Șor, omul de afaceri și politician moldovean fugit din Republica Moldova și stabilit în Rusia.
Șor este una dintre figurile-cheie ale politicii moldovenești din ultimul deceniu. El a fost condamnat în dosarul cunoscut drept „furtul miliardului”, o fraudă bancară care a zguduit Republica Moldova. În 2019, a părăsit țara.
Potrivit The New York Times, Șor a devenit ulterior una dintre piesele importante ale infrastructurii prin care Moscova a încercat să influențeze politica moldovenească.
Trei oficiali occidentali citați de publicație susțin că Șor răspunde în Rusia în fața lui Serghei Kirienko, un oficial de rang înalt din administrația prezidențială rusă, responsabil pentru statele pe care Kremlinul le consideră parte a propriei zone de influență.
În 2025, o companie asociată lui Șor a fost sancționată de Statele Unite. Rolul său nu era însă doar cel de finanțator. Documentele analizate de The New York Times indică existența unei infrastructuri organizate pentru recrutarea, coordonarea și plata a zeci de mii de persoane din Republica Moldova. „Totul s-a transformat într-o operațiune amplă, coordonată de domnul Șor, menită să influențeze politica din Moldova dincolo de o singură manifestație”
O rețea construită ca o piramidă
Operațiunea funcționa, potrivit documentelor analizate de The New York Times, ca o structură piramidală. La baza ei se aflau „sympathizers”, persoane recrutate prin rețele sociale și aplicații de mesagerie. Următorul nivel era format din aproximativ 35.000 de „activists”, oameni care puteau fi mobilizați pentru activități concrete. Deasupra lor se aflau aproximativ 1.200 de manageri locali, responsabili de organizarea și coordonarea rețelei.
În total, documentele arată că peste 150.000 de moldoveni au fost recrutați în această structură. Mecanismul de extindere era simplu: oamenii deja implicați aduceau alte persoane în rețea. Aproape 99.000 de membri au fost înscriși de persoane care făceau deja parte din operațiune.
Tehnologia a făcut posibilă coordonarea unei rețele atât de mari. Potrivit documentelor, dezvoltatorii care lucrau pentru organizația lui Șor au creat 240 de chatboturi pe Telegram pentru recrutarea și gestionarea participanților.
În cele patru luni din 2024 analizate în documente, înaintea referendumului privind integrarea europeană a R. Moldova, au fost consemnate plăți de aproape 20 de milioane de dolari către aproximativ 38.000 de activiști. “ Operațiunea s-a extins asemenea unei piramide: aproape 99.000 de membri au fost recrutați de persoane care erau deja implicate în operațiune.”
Cifrele provin din documentele analizate de The New York Times, nu dintr-un bilanț oficial al PressHub. Dimensiunea lor sugerează însă amploarea infrastructurii create pentru mobilizarea politică.
Cum funcționa cumpărarea influenței
Banii nu erau oferiți, potrivit investigației, pentru un singur gest. Persoanele recrutate puteau fi plătite pentru a distribui postări pe rețelele sociale, pentru a participa la proteste sau pentru a promova mesaje împotriva Uniunii Europene, a președintei Maia Sandu și a partidului de guvernământ PAS.
Citește și: De ce votul „NU” la referendumul din 2024 explică alegerile parlamentare din 2025 din Republica Moldova
Un exemplu descris de The New York Times este protestul organizat în orașul Taraclia, în iulie 2025. Participanții au apărut cu mături și pancarte antiguvernamentale, iar manifestația a fost prezentată public drept inițiativa locuitorilor. Documentele analizate de publicația americană arătau însă că protestul fusese coordonat de la Moscova. „De fapt, aceasta era organizată la aproximativ 1.255 km distanță, în Moscova, de agenți care lucrau pentru domnul Șor.”
Participanții au fost contactați prin Telegram și li s-au promis bani pentru cheltuieli și participare. „Cheltuielile de deplasare și diurna vor fi rambursate,” Mesajul era simplu: protestul trebuia să pară spontan.
Aici se află una dintre particularitățile operațiunii. Nu era nevoie să fie creat oficial un partid nou. Era mai utilă construirea unei rețele care să imite activitatea societății civile: grupuri locale, inițiative aparent independente, proteste și mesaje distribuite organic.
Astfel, granița dintre activism real și mobilizare finanțată politic devenea mai greu de observat.
Biserica, o altă infrastructură de influență
Dacă rețelele sociale ofereau acces rapid la zeci de mii de oameni, Biserica putea oferi ceva diferit: acces direct la comunități și legitimitate.
Potrivit investigației The New York Times, sute de preoți moldoveni au călătorit în Rusia începând din vara anului 2024, participând la vizite la locuri religioase și întâlniri cu reprezentanți ai Bisericii. O parte dintre aceștia aparțineau Mitropoliei Moldovei, structură canonică aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Înainte de întoarcerea în Republica Moldova, preoții ar fi primit carduri emise de Promsvyazbank, o bancă rusă cu legături cu sectorul apărării.
În documentele analizate de The New York Times, aceștia apăreau ca angajați ai organizației Evrazia, o structură asociată cu promovarea politicilor pro-ruse în fostul spațiu sovietic și în al cărei consiliu se află și Ilan Șor. Potrivit autorităților moldovene citate de publicație, unor preoți li s-au oferit aproximativ 1.000 de dolari.
„În schimbul a aproximativ 1.000 de dolari, preoții urmau să-și îndemne enoriașii să respingă referendumul privind aderarea Moldovei la UE, precum și să facă campanie împotriva politicilor pro-occidentale.”
Nu înseamnă că întreaga Biserică Ortodoxă din Moldova a participat la această operațiune. Investigația vizează preoți și grupuri concrete, iar această distincție este esențială. Dar cazul arată de ce instituțiile religioase pot deveni, într-un context politic polarizat, canale eficiente pentru transmiterea mesajelor politice.
De la propagandă la narațiune electorală
Mesajele promovate prin aceste rețele aveau o caracteristică importantă: Rusia apărea rareori în prim-plan. În schimb, propaganda se concentra pe frică.
Uniunea Europeană era prezentată ca o amenințare la adresa valorilor tradiționale. Apropierea de Occident era asociată cu riscul unui nou conflict. Republica Moldova era avertizată că ar putea repeta „scenariul ucrainean”.
Un mesaj distribuit pe scară largă avertiza că apropierea de Occident ar putea conduce la un rezultat similar celui din Ucraina. „Rezultatul? Război. Moarte. Lacrimi.”
Mesajul nu trebuia să spună direct „votați Rusia”. Era suficient să transmită că apropierea de Europa înseamnă război, pierderea identității și instabilitate. În Republica Moldova, narațiunea anti-UE a fost adaptată unor teme sensibile pentru comunitățile locale: religie, familie, identitate și teama de război.
Ce a urmărit Kremlinul?
Privite separat, aceste instrumente pot părea operațiuni diferite. Bani pentru activiști. Rețele pe Telegram. Proteste. Mesaje distribuite online. Preoți influențați prin stimulente financiare. Atacuri cibernetice. Tabere de instruire. Împreună, ele descriu însă o infrastructură paralelă. Nu neapărat un partid politic în sensul tradițional al termenului, ci o rețea capabilă să imite funcționarea sferei civice: să mobilizeze oameni, să creeze aparența unor inițiative locale și să transforme nemulțumirea reală într-un instrument politic.
Potrivit autorităților moldovene și oficialilor occidentali citați de The New York Times, scopul final a fost influențarea alegerilor și destabilizarea guvernării proeuropene. În scenariul cel mai grav, unele dintre aceste operațiuni puteau trece dincolo de propagandă și protest.
Prima parte a investigației descrie inclusiv tabere de instruire din Serbia, Bosnia și regiunea Moscovei, unde unii participanți moldoveni ar fi fost pregătiți pentru confruntări cu forțele de ordine și acțiuni violente. Procurorul moldovean Sergiu Zama descrie miza acestor recrutări într-o formulare devenită una dintre frazele-cheie ale investigației: „Scopul nu era să identifice o mie de persoane care să comită infracțiuni. Era suficient să aprindă scânteia.”
Moldova, un avertisment pentru Europa
Republica Moldova este o țară mică. Dar amploarea resurselor despre care autoritățile și investigațiile de presă spun că au fost folosite pentru influențarea ei ridică o întrebare mai largă pentru Europa.
Ce se întâmplă atunci când propaganda nu mai circulă doar pe internet? În cazul Moldovei, influența a fost construită prin instrumente financiare, digitale, politice, religioase și, potrivit autorităților, chiar paramilitare. Aceasta este poate cea mai importantă lecție a operațiunii descrise în investigația The New York Times: interferența electorală nu trebuie să arate întotdeauna ca o campanie de propagandă venită din exterior. Ea poate lua forma unui protest aparent spontan. A unei postări distribuite de un vecin. A unei organizații locale. Sau a unui mesaj rostit de la altar.
În Moldova, granița dintre campanie electorală, propagandă și operațiune clandestină a devenit, uneori, greu de trasat. Mihai Lupașcu, directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică din Republica Moldova, rezumă însă cel mai bine perspectiva autorităților asupra operațiunilor rusești: „Am câștigat bătălia. Dar nu am câștigat războiul.” O rețea construită pentru a influența un scrutin nu dispare neapărat după numărarea voturilor. Dacă infrastructura rămâne activă, ea poate fi reutilizată pentru următoarea criză, următorul protest sau următoarea campanie electorală.
(Foto credit: Veaceslav Ceban – RFE / RL)
