Românii merg la schi în Ucraina, în ciuda războiului

Data:

Românii merg la schi în Ucraina, deși în sud-estul țării războiul continuă. O staţiune din vest, situată la doar 350 km de Iaşi şi nici 200 km de Siret, devine din ce în ce mai populară printre turiştii din România şi din Republica Moldova.

Preţurile mici la cazare şi din restaurante, condiţii de şedere pentru toate buzunarele, pârtiile foarte bine amenajate şi cu suficiente facilităţi au devenit atât de atractive în ochii turiştilor, mulţi din Iaşi, încât frica de război păleşte.

Pe paginile de Facebook dedicate staţiunii Bukovel, românii care au fost deja în vacanţă la schi dau asigurări că zona e liniştită, iar cei care nu au fost îşi caută de zor tovarăşi de călătorie.

Turiştii au început să se intereseze de staţiunea ucraineană de schi cam de pe la sfârşitul lunii decembrie, spune Ion Curmei, antreprenor în turism, cu agenţii atât în Iaşi, cât şi la Chişinău. „Valul de doritori s-a pornit după 25 decembrie. Mai întâi erau sceptici, dar acum sunt din ce în ce mai mulţi.

Citește și Acționara unor cluburi de fițe din Mamaia renovează un conac boieresc

Un vârf al cererilor s-a înregistrat în perioada 3 – 15 ianuarie, iar dintre cei care ne-au solicitat vacanţe în Bukovel cam 20% sunt români şi 80% sunt moldoveni. Cât de sigur e? După noroc, din start, noi nici nu am avut ofertă.

Noi îi sfătuim să aleagă alte staţiuni, nu pe cea din Ucraina, de asta nici nu avem oferte pentru Ucraina. Dar, dacă insistă, îi ajutăm”, spune antreprenorul. Şi cei care „insistă” nu sunt deloc puţini, după cum vedem pe grupurile de socializare dedicate românilor ce merg în Bukovel.

Avantajele din Ucraina

Dar, de ce ar merge cineva la schi într-o ţară aflată în război? Ion Curmei enumeră avantajele pe care le văd clienţii care aleg Ucraina pentru vacanţa la schi:

„De obicei, cei care procură acum pentru Bukovel au mai fost acolo, în anii precedenţi. Preturile sunt de două ori mai mici decât în România, pârtiile sunt mai bune decât în România.

Ski-pass-ul e cam la jumătate din cât e în România, iar preţul pentru cazare şi masă pentru o vacanţă de trei zile la un hotel de 4-5 stele e cam de 150 de euro. Şi, în plus, când se întorc de acolo povestesc de parcă ar fi făcut un act de eroism”.

Citește și PNL București i-a retras sprijinul politic lui Nicușor Dan. Vrea candidat propriu la Primăria Capitalei

Românii merg la schi în Ucraina

Printre turiştii din Bukovel s-a numărat recent şi Daniela (22 de ani), originară din Republica Moldova: „Am fost la Bukovel, a fost bine, nici nu mă aşteptam că ar putea fi atât de bine. Anul acesta am văzut că au mers mai mulţi prieteni, aşa că m-am dus şi eu.

Aşteptam de mult, mai ales că nu am fost niciodată la munte. Am rămas surprinsă de câte pârtii erau acolo, erau şi pârtii de noapte, îngrijite, cu multă infrastructură.

Eu am fost la începători, dar prietenii mei au fost la avansaţi. La început îmi era frică, dar nu au fost nici măcar alerte aeriene, de fapt niciun fel de alerte. Părea o zonă de pace. Şi am mers cu cineva din cunoscuţii mei. Nu m-am informat înainte de pe site-uri oficiale, doar de la prieteni.”

Mai multe aflați în Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Situl Natura 2000: Poiana narciselor de la Mogoșeni | Săptămâna Online

Situl Natura 2000: Poiana narciselor de la Mogoșeni. Un...

Unde aleg românii să călătorească de Paște | Monitorul de Cluj

Unde aleg românii să călătorească de Paște, 1 Mai...

Liguria – unde marea întâlnește muntele

Liguria este un colț pitoresc al Italiei, cunoscut pentru...

Un turist străin misterios vine cu avionul privat să petreacă Vacanța de 1 Mai la Mamaia

Un turist străin misterios vine cu avionul privat să...