​Documente inedite din arhiva CNSAS despre rețeaua informatorilor-copii, construită de fosta Securitate

Data:

spot_img

Recrutarea copiilor și transformarea lor în informatori a reprezentat o practică obișnuită a fostei Securități, iar monitorizarea informativă a școlilor și a liceelor, o prioritate. O spun o serie de documente inedite consultate de G4Media, care arată cum funcționa întreaga poveste, dar și ce urmări generau delațiunile infantile, deseori inconștiente, ale celor mici.

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a declarat că minorii recrutaţi de Securitate în anii ’80 reprezintă una dintre cele mai sinistre teme care se găsesc în arhiva CNSAS, precizând că iniţial a crezut că este vorba de 10.000 de copii care au fost colaboratori, dar crede că numărul acestora este cel puţin dublu.

”Vezi scrisul ăla de copil chinuit caligrafic de multe ori, mai ales la ţară, şi inocenţa cu care fac rău, oarecum. Deci spun lucruri grave cu cea mai mare seninătate. Adică nu simţi nicio reţinere pentru că o fac cu convingerea că e ceva foarte bun, foarte corect. Deci vezi minţile unor copii făcute praf. Adică, corupte. Este o corupere de minori asta pentru mine” a spus Geanina Nagâț.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Citește și: Repetent la bani europeni: 9 ani de lentoare și miliarde de lei blocate. 8% la Iași, Cluj și Bihor au 30%

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Schema Nordis – Apartamente de lux vândute de două ori

Recorder a prezentat o investigație potrivit căreia sute de...

Webinar WHOs&HOWs – Navighează printre minciuni: Dezinformarea despre UE pe rețele sociale. Cum ne influențează alegerile

Webinar WHOs&HOWs - Navighează printre minciuni. Ești student, masterand,...