Dosare penale în care pronunţarea sentinţei este amânată de peste un an

Data:

Un judecător de la Tribunalul Botoșani amână pronunţarea sentinţei în două dosare penale de mai bine de un an.

Ambele cazuri, care sunt ținute în pronunțare din aprilie 2022, au fost instrumentate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Situația se înregistrează în condițiile în care Curtea Constituțională a României (CCR) stabilit anul trecut că prescripția specială nu a funcționat în perioada 2018 – 2022, ca urmare a unor prevederi neconstituționale din Codul penal. Așa se face că de anul trecut și până în prezent zeci de inculpați trimiși în judecată pentru fapte mai vechi au scăpat de dosare penale din cauza trecerii timpului și a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În 2019, Biroul teritorial DIICOT Botoșani dispunea trimiterea în judecată a doi frați din Botoșani pentru efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Au fost administrate mai multe probe, iar pe 28 aprilie 2022 s-a anunțat că instanța rămâne în pronunțare, sentința fiind amânată pentru 27 mai 2022.

Doar de atunci și până în prezent au fost 20 de amânări succesive de pronunțare, hotărârea fiind amânată uneori și de la o săptămână la alta, dar fără niciun rezultat, ultima fiind pentru data de 5 mai a.c..

Continuarea în Monitorulbt.ro

Citește și: Ciudata cădere de la etajul al IV-lea a unei fetițe de 12 ani. Ce am aflat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dosarele penale ale președintelui CJ Iași, tergiversate 10 luni în completurile de judecată | Reporter de Iași

Tergiversări suspecte, la două instanțe din Iași și București,...

Fost director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare (ANIF), trimis în judecată de DNA | Viața Liberă

Fost director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare (ANIF)...

Stadion de 100 de milioane de euro la Constanța | Info Sud-Est

Stadion de 100 de milioane de euro la Constanța....