Europa trebuie să închidă rapid golurile critice din apărare dacă vrea să descurajeze Rusia înainte de 2028, dar fiecare achiziție militară trebuie evaluată și după controlul european asupra întreținerii, muniției, pieselor și folosirii în criză, susține Chris Kremidas-Courtney într-o analiză publicată de European Policy Centre.
Pe scurt
1. EPC spune că dezbaterea europeană despre reînarmare opune nevoia militară de sisteme rapide dorinței politice de a întări industria europeană.
2. Autorul pornește de la estimări potrivit cărora Rusia ar putea fi pregătită să testeze apărarea europeană până în 2028.
3. Europa are nevoie rapid de apărare aeriană, muniție, sisteme anti-drone, lovituri cu rază lungă, logistică și comandă-control.
4. Achizițiile din SUA pot fi necesare pe termen scurt, dar dependența de Washington a devenit mai riscantă politic.
5. EPC recomandă co-producție, întreținere europeană, muniție produsă în Europa și lanțuri de aprovizionare controlate european.
Analiza descrie dilema centrală a reînarmării europene. Militarii vor sisteme care funcționează, pot fi livrate repede și pot acoperi golurile urgente. Politicienii vor ca noile cheltuieli de apărare să întărească industria europeană, să reducă dependența de Statele Unite și să dea conținut autonomiei strategice.
Kremidas-Courtney spune că ambele tabere au dreptate. Problema este timpul. Dacă Rusia ar putea fi pregătită să atace sau să testeze apărarea europeană în 2028, o capabilitate europeană care devine disponibilă abia în 2035 nu rezolvă pericolul imediat. Ea poate conta doar dacă Europa reușește să descurajeze Moscova până atunci.
Autorul avertizează că Rusia nu așteaptă ca statele europene să își armonizeze cerințele sau să împace industriile naționale. Moscova își reface forțele, crește producția de muniție, se adaptează și testează zilnic hotărârea occidentală. În acest context, descurajarea depinde de sisteme care există și pot fi desfășurate la timp.
Lista nevoilor este concretă: apărare aeriană, lovituri cu rază lungă, muniție, informații, logistică, mobilitate militară, sisteme anti-drone și comandă-control. Acestea nu sunt doar capitole de planificare militară, ci elemente care decid dacă un adversar crede că un atac ar fi prea costisitor.
De aceea, analiza susține că „a cumpăra ce este cel mai bun” sau „ce acoperă golurile cel mai repede” nu înseamnă abandon industrial. Pentru un militar, întrebările sunt directe: sistemul funcționează, poate fi livrat la timp, este interoperabil cu NATO, poate fi întreținut și poate preveni un război.
În același timp, dependența europeană de SUA a devenit mai problematică. Autorul scrie că, sub Donald Trump, Statele Unite au devenit un partener de securitate mai puțin previzibil. Presupunerea veche era că, dacă Europa cumpără un sistem american, îl poate folosi. Din 2025, această presupunere nu mai poate fi luată ca sigură.
Această schimbare modifică sensul expresiei „cel mai bun”. O armă nu este doar o platformă. Ea depinde de software, piese de schimb, muniție, mentenanță, sprijin pentru țintire, instruire și permisiuni politice. Un sistem poate fi excelent tehnic, dar fragil strategic dacă Europa nu controlează modul în care este susținut și folosit.
Analiza formulează dilema astfel: achizițiile americane pot fi cea mai rapidă cale de a acoperi unele goluri periculoase, dar soluțiile exclusiv europene pot veni prea târziu dacă sunt impuse înainte ca industria europeană să le poată livra. Alegerea nu este între „European mai târziu” și „cel mai bun acum”, ci între viteza necesară pentru descurajare și controlul necesar pentru autonomie.
Kremidas-Courtney recomandă ca Europa să cumpere urgent acolo unde golul este critic. Dacă o capabilitate există, funcționează și poate fi integrată rapid, ea trebuie analizată serios, chiar dacă este americană, sud-coreeană sau din altă piață non-europeană.
Dar achizițiile de urgență nu trebuie să devină dependență strategică. Fiecare contract major ar trebui evaluat nu doar după performanță și termenul de livrare, ci și după controlul pe care îl oferă sau îl refuză Europei. Întrebările esențiale sunt dacă Europa poate întreține sistemul, poate reaproviziona muniția, îl poate repara în război și îl poate folosi dacă Washingtonul condiționează sprijinul politic.
Acolo unde Europa are sisteme credibile disponibile curând, autorul spune că ar trebui cumpărate sisteme europene: apărare aeriană, artilerie, rachete cu rază lungă, muniție, senzori și platforme. Obiectivul nu trebuie să fie suveranitate simbolică, ci suveranitate practică.
Când Europa trebuie să cumpere din afara pieței europene, ar trebui să ceară co-producție ori de câte ori este posibil. Ucraina este prezentată ca exemplul cel mai clar: dronele și rachetele ucrainene sunt testate direct împotriva Rusiei, pot fi livrate în câteva luni și sunt tot mai des construite sub licență pe teritoriul european.
Autorul insistă că întreținerea, producția de muniție, accesul la software, susținerea tehnică și lanțurile de aprovizionare controlate european trebuie tratate ca cerințe strategice, nu ca detalii industriale. O achiziție rapidă poate închide un gol militar imediat și poate întări baza industrială europeană dacă este legată de producție și suport în Europa.
Germania este prezentată ca exemplu al acestei dileme. Berlinul reconstruiește Bundeswehrul pentru a contribui credibil la descurajarea NATO și alege pragmatic sisteme disponibile, interoperabile și deja testate. În același timp, încearcă să folosească valul de cheltuieli pentru a întări producția europeană prin parteneriate și întreprinderi comune cu companii precum Rheinmetall, KNDS, Leonardo, Airbus, Diehl, Hensoldt și MBDA.
Concluzia analizei este că descurajarea nu se măsoară prin ce aspiră Europa să construiască într-un deceniu, ci prin ce poate face Moscova să se teamă astăzi. Un sistem pe care Europa nu îl poate întreține, reaproviziona sau folosi în propriile condiții nu mai este automat „cel mai bun”, indiferent cât de bine a performat în războiul altcuiva.
(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Rheinmetall / X)
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)
