Evacuarea cetățenilor români este o prioritate, spune ambasadorul Israelului la București

Data:

Evacuarea cetățenilor români este o prioritate, spune ambasadorul Israelului la București, Reuven Azar.

„Cred că ne așteaptă luni întregi de provocări până la finalul războiului. După 2 săptămâni de la începerea operațiunilor terestre începem să vedem rezultate. Aceste acțiuni trebuie să continue, dar ne așteaptă săptămâni, dacă nu chiar luni ca războiul să înceteze”, a declarat ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar marți, într-o întâlnire cu jurnaliștii români.

Întrebat când vor fi evacuați toți cetățenii români din Fâșia Gaza, diplomatul a răspuns că deși încearcă să facă o prioritate din acest demers, Israelul nu are un control deplin al situației.

„Lucrăm cu cei din Egipt și îi îndemnăm să deschidă granițele cât mai curând posibil. Din păcate, partea graniței care aparține de Gaza este controlată de Hamas și în ciuda faptului că la două săptămâni după începerea războiului cei din Egipt au deschis granița pentru a evacua civilii, acum 3 zile Hamas a închis-o pentru că nu au căzut de acord cu egiptenii să evacueze proprii lor oameni și de aceea a devenit mai dificil și pentru restul persoanelor să fie evacuate.

Pentru noi este important să prioritizăm cetățenii români, ca urmare a relațiilor bune dintre cele două țări, dar din păcate nu avem control deplin asupra situației”, a menționat ambasadorul Israelului în România.

Citește și: Card sau cash. Țara condusă pe bâjbâite

„Cerem eliberarea necondiționată a ostaticilor”

Reuven Azar a mai declarat că Israelul încearcă să asigure resurse suficiente de hrană și de medicamente pentru civilii aflați în Fâșia Gaza.

„Noi cerem eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor.

În plus, Israelul a făcut mult peste ce cere legea internațională pentru a apăra civilii. Am cerut oamenilor să migreze către sud, Hamas a încercat să împiedice acest lucru.

Noi ne asigurăm că suficiente resurse de apă, mâncare și medicamente ajung în Gaza. Doar ieri aproximativ 100 de camioane au intrat în Gaza cu alimente”, a precizat diplomatul.

În aceeași conferință, reprezentantul Israelului a dat România drept exemplu pentru modul în care asigură siguranța cetățenilor din comunitățile evreiești.

„Responsabilitatea pentru siguranța comunităților de evrei din Europa aparțin guvernelor. Suntem recunoscători Guvernului Român și forțelor de securitate din România pentru protecția comunităților de aici.

Nu am văzut până acum atacuri și asta se datorează eforturilor forțelor de ordine și a agențiilor guvernamentale care monitorizează și acționează împotriva violenței. Acest lucru este important și cred că România este un exemplu în acest sens”, a arătat Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Șeful contraspionajului polonez avertizează asupra unei potențiale invazii rusești | Aktual24

Șeful contraspionajului polonez avertizează asupra unei potențiale invazii rusești...

Vizita strategică a președintelui Xi Jinping în Serbia | Curierul Național

Vizita „strategică” a președintelui Xi Jinping în Serbia. Liderul...

Dispozitiv de ascultare găsit la ședința cu premierul Tusk | Aktual24

Dispozitiv de ascultare găsit la ședința la care urma...