Excedent bugetar în ianuarie, pentru prima dată în șapte ani: plus 850 de milioane de lei

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ministerul Finanțelor a anunțat că, în luna ianuarie, s-a înregistrat, pentru prima dată în șapte ani, excedent bugetar. Au fost înregistrate venituri de 55.12 miliarde de lei și cheltuieli de 54.7 de miliarde de lei. Astfel, luna ianuarie s-a încheiat cu un excedent de 850 de milioane de lei, sau 0.04% din PIB.

Ministrul Finanțelor a declarat, pentru News.ro că este pentru prima dată, din 2019, când România înregistrează excedent bugetar. Schimbarea a fost justificată prin corectarea cheltuielilor publice și gestionarea bugetului.

„Este prima execuţie din ultimii şapte ani cu excedent bugetar în luna ianuarie, precedentul fiind înregistrat în 2019. Această evoluţie reflectă o consolidare fiscală bazată pe o colectare mai bună şi o gestionare riguroasă a cheltuielilor publice.”

Ministrul Finanțelor, Alexandriu Nazare, a declarat că aceste rezultate trebuie să fie privite cu responsabilitate, iar riguriozitatea cheltuielilor – menținută.

„Aceste date la luna ianuarie trebuie interpretate, în acelaşi timp, cu moderaţie şi responsabilitate, iar disciplina financiar-bugetară trebuie menţinută pe tot parcursul anului.”

Comparația cu 2025

În ianuarie 2025, România a înregistrat un deficit de 11.01 miliarde de lei, sau 0.58% din PIB. De asemenea, cheltuielile publice au fost cu 6% mai mari, aproximativ 58 de miliarde de lei.

Prinicpalele surse de încasări

Conform datelor, au fost înregistrate creșteri în încasările la buget. Principalele venituri au venit din contribuțiile de asigurări și TVA net.

  • Impozit pe salarii şi venit: 9,02 mld. lei (+31,4% an/an), impulsionat de impozitul pe dividende (+59,7%) şi de eliminarea unor facilităţi fiscale.
  • Contribuţii de asigurări: 18,46 mld. lei (+8,2%), pe fondul extinderii bazei de impozitare.
  • TVA net: 13,06 mld. lei (+23,9%), datorită majorării cotelor, în ciuda restituirilor mai mari.
  • Accize: 3,67 mld. lei (+7%), în special din produse energetice şi tutun.
  • Venituri nefiscale: 5,21 mld. lei (+28,2%), inclusiv din certificate de emisii.
  • Fonduri UE: 2,28 mld. lei (+33,9%).

Citește și: NVIDIA continuă să alimenteze boom-ul AI, postează venituri record

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Lista celor 919 primării care riscă să rămână fără bani de la stat dacă nu se înrolează pe Ghiseul.ro în 15 zile

Peste un sfert dintre unitățile administrativ-teritoriale din România —...

Costul economic al caniculei pentru Europa

Uniunea Europeană și-a petrecut ultimul an cu relaxarea Pactului...

Prețurile mondiale ale alimentelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Prețurile materiilor prime alimentare la nivel mondial au atins...