Holocaustul din Constanța în benzi desenate. Povești de viață ale evreilor și romilor din, într-o expoziție realizată cu ajutorul elevilor din oraș.

Data:

„Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

ATLFEL au fost considerați și cei 1.700 de evrei din Constanța, persecutați încă din timpul Statului Național Legionar, și ulterior, odată cu intrarea României în război, în iunie 1941, evacuați din oraș și  internați în lagărul de la Cobadin. O lună mai târziu au fost mutați în satele Osmancea, Mereni și Ciobănița.

Abia la finalul lunii noiembrie li s-a permis întoarcerea în Constanța, unde și-au găsit casele jefuite, bombardate. Au îndurat lipsa alimentelor, a medicamentelor, au fost scoși la apel de trei ori pe zi, chemați la secția de poliție periodic și au prestat muncă obligatorie până în august 1944. Doar pentru că erau evrei.

ALTFEL au fost considerați și romii din județ, deportați în Transnistria, unde au fost nevoiți să facă față bolilor, foametei, frigului. Doar pentru că erau romi.

Uitarea istoriei este o cale sigură spre repetarea greșelilor. Tocmai de aceea este important să ne amintim, este esențial să știm, este decisiv să înțelegem. 

Citește și: Holocaustul în Dâmbovița. Știai că cele mai mare orori au avut loc chiar lângă tine?

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România vă invită pe 30 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, să ne amintim și să înțelegem tragedia evreilor și romilor din județul Constanța, prin cuvinte și prin imagine.

Vor dialoga cu voi:

Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ și conferențiar universitar, Universitatea din București;

conf. Univ. dr. Daniel Citirigă, Prodecan, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța;

Paula Iordan, inspector, profesor de istorie, Liceul Teoretic “George Călinescu”, Constanța;

Reprezentanții elevilor de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Ovidius” și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța.

Moderator: Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub.

De la ora 12:30, vă invităm în  Piața Ovidiu, pentru a participa la vernisajul expoziției„Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța”.

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢: https://shorturl.at/clsyY

***

„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se...

Mesajul lui Florin Piersic: „Sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc

Mesajul lui Florin Piersic, din spital, după o perioadă...

Începe Romanian Creative Week 2024: 12 zile, 200 de evenimente, 1.000 de artiști

Începe Romanian Creative Week 2024. Peste 1.000 de artiști...