Inspecția Judiciară a început controale cu dedicație. Cazul Secției penale de la CAB

Data:

Inspecția Judiciară a început controale cu dedicație. La sfârșitul lunii august, în plină vacanță judecătorească, organismul de control a transmis Curții de Apel București (CAB) o solicitare imperativă.

Inspectorul Florentin Teișanu dorea să afle totul despre activitatea judecătorului Ovidiu Richițeanu, președintele Secției I penală a CAB.

Solicitarea a fost transmisă președintei CAB, Liliana Nicoleta Arsenie (foto), pe 28 august. Arsenie a transmis cererea către Richițeanu și i-a cerut să prezinte toate documentele până a doua zi, la orele 10.00, în condițiile în care inspectorul judiciar a dat 31 august ca termen pentru trimiterea documentelor.

Citește și: Un candidat PNL Iași vrea înapoi banii cu care și-a cumpărat locul în Parlament

Ce cerea IJ?

  • Care sunt atribuțiile președintelului de Secție potrivit Regulamentului de ordine interioară.
  • Ce decizii a luat președintele de Secție din septembrie 2021 până la data cererii.
  • Hotărârea Colegiului de conducere privind înființarea completurilor specializate în judecarea infracțiunilor de corupție.
  • Dacă această hotărâre a fost contestată de Richițeanu.
  • Planificarea judecătorilor și grefierilor din Secția I penală din septembrie 2021 la zi.
  • Planificarea concediilor de odihnă ale judecătorilor din aceiași perioadă.
  • Punctele de vedere întocmite de judecătorul Ovidiu Richițeanu Năstase în perioada septembrie 2021 – la zi la solicitarea Înaltei Curţi de Casație si Justiție privind hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (HP) și recurs în interesul legii (RIL).
  • Modul de gestionare și soluționare a cererilor de eliberare copii din dosarele penale ale secției.
  • Măsurile dispuse de președintele Sectiei, cu privire la monitorizarea dosarelor mai vechi de 1 an.
  • Măsurile dispuse de președintele Secției cu privire la publicarea jurisprudenței relevante.

Judecătorul Richițeanu este președinte de Secție din iulie 2021, pentru o perioadă de 3 ani. Anterior, a fost delegat pe funcție doi ani, succesiv câte 6 luni, de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Calitați ignorate

În motivarea propunerii numirii în funcția de conducere se arată că a „dovedit implicare în rezolvarea de urgenţă sau preîntâmpinarea problemelor din cadrul secţiei, dar şi tact şi diplomaţie chiar în situaţii de criză.

De asemenea, s-a mai precizat că domnul judecător a fost preocupat în permanenţă de asigurarea resurselor umane necesare bunei desfăşurări a activităţii secţiei, a dat dovadă de adaptare rapidă la toate situaţiile care au apărut, iar la nivelul colectivului de judecători este perceput ca un adevărat lider, bucurându-se de sprijinul şi aprecierea judecătorilor şi personalului auxiliar”.

Dintr-o dată, Richițeanu nu mai corespunde acestor standarde și este cercetat de Inspecția Judiciară, fiind verificat în activitatea din ultimii 3 ani într-un veritabil control de fond.

Citește și: Pe umerii cui mai stă statul român?

Control absolut asupra judecătorilor

Surse judiciare au declarat pentru Presshub că acesta nu este un caz singular, fiind luați în vizor de IJ mai mulți judecători din țară, în cadrul unui proces mai amplu, care are ca scop controlul absolut al justiției, prin „execuții” în disciplinar exemplare, deghizate în controale de fond ale inspecției pe câteva subiecte sensibile cum ar fi prescripția penală, anulări ale unor hotărâri de colegiu – în special vizând compunerea completurilor, strămutări etc.

Aceste controale vizează dosare pe rol cu intenția de a pune presiune pe judecători și de a le spulbera orice urmă de independență.

Dosarele lui Richițeanu

Ovidiu Richițeanu-Nastase l-a condamnat, în iunie 2020, pe fostul locotenent-colonel SRI Daniel Dragomir, fugar stabilit în Italia.

Dragomir este nașul de cununie al Laurei Vicol cu al doilea ei soț, afaceristul Vladimir Ciorbă. Laura Vicol este președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, comisie care avizează toate legile importante din țară.

Tot Richițeanu l-a condamnat, pe ultima sută de metri, înainte de prescrierea faptelor, pe Ion Stelică Mihai, zis Leo de la Strehaia.

În acest caz, faptele se prescriau pe 2 octombrie 2021, prin urmare au fost dispuse termene de judecată zilnice pentru finalizarea procesului.  

Presa mondenă a relatat că Laura Vicol a avut, prin 2007, o relație cu afaceristul din Strehaia. Din perioada in care cei doi erau iubiti au ramas celebre: cadoul de 1001 trandafiri pe care Leo l-a depus la picioarele avocatei, dar si maneaua pe care „prințul țiganilor” s-a laudat că a plătit 28.000 de euro.

Melodia, cântată de Adi Minune suna așa: „Laura ești viața mea/Fără tine nu pot sta!”.

Citește și: Cel mai eficient procuror al Parchetului General, înlocuit cu un director din Inspecția Judiciară

Acuzele lui Panioglu

Pe de altă parte, judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel București, exclusă de CSM de 4 ori din magistratură, dar cu tot atâtea procese prin care contestă deciziile la instanța supremă, arată că o colegă a ei, Alina Guluțanu, a fost îndepărtată din sistem deoarece miza era preluarea dosarului privind latura civilă în cazul milionarului Puiu Popoviciu „după ce conducerea încercase, de mai multe ori, fără succes, să o convingă să plece din dosar, în schimbul unor transferuri pe la instituții satelit odihnitoare.”

Conducerea secției era asigurată atunci de Ovidiu Năstase Richițeanu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
3 COMENTARII
  1. Zic unii să nu cumva să lipsim anul viitor de la vot.
    Oameni buni, nu vedeți că de pe acum zarurile au fost aruncate. Și nu de azi, de ieri.

  2. „Control absolut asupra judecatorilor.” ___–-___mai mult decat corect, desi conducerea Romaniei (adica extensiile fostei nomenclaturi si securitati), vor control total asupra intregii societati si in mare parte il au, insa asa-zisa justitie, este imperativ sa fie sub controlul lor, nu numai judecatorii dar si procurorii si toata suflarea sistemului, precum in cazul de mai jos, unde nu se da numele respectivului procuror -de fapt, asa-zis procuror- individul este un mafiot politic, care ar trebui el pus in puscarie pentru grav deserviciu adus sistemului, desi -daca se sapa- se va dovedi ca individul este superbogat , din spagile primite sa „solutioneze” cazuri.///”Noi știm să te facem să vorbești”. Cum a rezolvat statul român, după mulți ani, amenințarea primită de Emilia Șercan ulterior publicării unui articol despre Nicolae Ciucă .”…procuror: nu exista interes public in urmarirea daptei”___–___E. Sercan, iti pierzi timpul umbland prin instantele romanesti, toate aservite foste nomenclaturi si securitati, ar trebui sa redactezi momorandumuri catre instante suprastatale si catre asociatii internationale ale ziaristilor si a respectarii drepturilor omului, amenintzarile respective sunt in cel mai mafiotic si nazist stil, nu trebuie minimalizate nicio secunda si nici cu o litera….Din pacate, am avut dreptate , acest DEgeneraT este cu adevarat ciuca-bot-de-maciuca…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related